Augustin Bunea- academician, Iacob Macaveiu- episcop vicar al Episcopiei Greco Catolice -Făgăraş

Învățământ și cultură

Mereu receptivi la ceea ce este nou important și interesant de reținut, locuitorii satului Vad, din timpuri străvechi, au fost iubitori de știință, carte și cultură. Mulți s-au familiarizat cu meșteșugul scrisului și cititului în biserică, loc ce le-a servit și de școală apoi au învățat în casele particulare ale dascălilor vremii, care erau în același timp preoți sau cântăreții bisericești.

Prima construcție cu destinație specială de a fi școală, a fost construită în anul 1854 și dispunea de două săli de clasă. Era școală confesională și avea patru clase. Primii dascăli au fost: Toader Damian (1820-1846), Iacob Cociș (1846-1868), Gheorghe Raica (1868-1872), Isăilă Damian (1846-1878), este primul care va purta titlul de „jupân dascăl“ și tot el este primul cu leafa de cincizeci de zloți pe an. Au urmat după aceea dascălii: Manase Damian (1856-1910), Gheorghe Boier (1855-1872) și Gheorghe Păsărariu (1880-1910), în timpul căruia, datorită creșterii numărului de copii, construcția școlii a fost extinsă prin construirea unui nou corp de clădire care cuprindea două săli de curs și o sală de cancelarie. Noua clădire a fost ridicată în anul 1892.

După terminarea claselor primare cei mai mulți copii își continuau studiile la Școala grănicerescă din Ohaba și mai apoi pe cea din Orlat, județul Sibiu. În timp la școala din Vad au mai activat și alți dascăli vrednici de pomenire precum: Gheorghe Cosma (1899-1928), Olimpia Boier (1909-1916), Otilia Catona (1917), Nicolae Boier (1919-1929), Lucreția Cosma (1928-1923), împreună cu aceștia au activat vestiții directori de școală: Octavian Pop (1899-1932) și fiul acestuia Corneliu Pop (1920-1950).

După exemplul tinerilor ce au îmbrățișat cariera militară, frecventând școlile de la Ohaba și Orlat, mulți băieți și fete au urmat școli normale, licee teoretice și chiar studii superioare la diferite facultăți din țară, astfel încât în fiecare casă era cel puțin unul sau mai mulți copii școliți, ceea ce i-a adus Vadului, apelativul de „Satul cu domnii“.

Odată cu trecerea școlilor din patrimoniul Bisericii, în cel al statului, la Vad se mai clădește un corp de clădire cu cinci săli de curs și se trece la învățământul de șapte clase unde  activau aproximativ șase-șapte cadre didactice. Tot în această perioadă interbelică în Vad funcționa și o „Școală de arte și Meserii“. Dintre slujitorii școlii din această perioadă amintim: Corneliu Pop, Lavinia Pop, Adriana Nicolau, Victor Cociș.

După cel de al doilea Război Mondial, Școala din Vad, a continuat să funcționeze vreme îndelungată cu învățământ complet de opt clase, iar pe lângă învățătorii mai sus amintiți, au mai activat și următorii: Gheorghe Strâmbu[1], Elena Strâmbu, Maria Oltean, Leonte Pop, Areta Negrea, Romeo Crețu, ș.a.

Exodul populației din 1960 a avut un efect negativ asupra culturii vieții satului. Astfel, din lipsa tot mai mare a tinerilor, numărul copiilor școlarizați a scăzut dramatic. La ora actuală mai sunt doar treizeci de copii în patru clase și împărțiți în două clase simultane, coordonate de doi învățători: Mahalagiu Emil și Gogâță Daniela și pentru cei mici de la grădiniță, responsabil este Șuvițeanu Viorica. Cursurile se țin într-un corp nou amenajat, cu cel mai amplu proces de modernizare. Rod de grâne şi oameni a dat satul neamului ajutându-l să construiască, să se apere, să se înalţe întru cunoaştere.

Pe lângă învățătorii și profesorii amintiți, în mare parte fii ai satului, amintim în cele ce urmează și alte nume de personalități culturale ce s-au ridicat din satul Vad precum: Ghe. Boier (1879), profesor al Universității din Timișoara; Nicolae Popa (1850), profesor la Universitatea din Cluj; Nicolae Păsărariu (1878), director al Școlii de Agricultură din Geoagiu; Ioan Cociș (1880), director al Școlii Normale din Făgăraș; Iacob Boier (1886), profesor al Institutului de Orbi din Cluj-Napoca; Dr. Emil Boier (1888) avocat la Petroșani; Toma Pop (1905) judecător la Buzău, Iacob Macaveiu (1856-1912) vicar al Episcopiei Greco-catolice; Victor Urian (1940-1995) preot la Bucium, ș.a.

Pleiada intelectualilor din Vad îl are în frunte pe preotul doctor academician Augustin Bunea (1857-1909), canonic la Blaj, fiul preotului Arsenie Bunea, era preot originar din Tilișca (Săliștea Sibiului), iar mama sa Verona Ursu, era nepoata colonelului David Baron Urs din Mărgineni[2].

La împlinirea a o sută de ani de la trecerea la cele veșnice, însă mereu viu în sufletele consătenilor săi prin descendenții lui din satul Vad, preotul paroh, Faraon Ioan, a organizat împreună cu autoritățiile locale și județene, comemorarea fiului satului Vad, a celui ce a fost și înseamnă Augustin Bunea.

Lucrarea de început realizată de preotul paroh, în cadrul comemorării marelui academician, a surprins spița genealogică a neamului Bunea, prima de acest gen datorată Registrului parohial, intitulată: „Doctor Academician Augstin Bunea – Teolog și Istoric, 4 August 1857, 30 Noiembrie 1909“. Cu acest prilej a fost oficiată o slujbă de pomenire a preotului Augustin Bunea, în Biserica cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena“ din Vad.

Augustin Bunea a fost un renumit istoric și bun prieten cu Nicolae Iorga. În necrologul pe care l-a ținut la București, în memoria celui ce decedase la data de 30 noiembrie 1909[3], marele istoric Nicolae Iorga îl caracteriza astfel pe Academicianul Augustin Bunea:

„Augustin Bunea a fost o glorie a culturii românești, un orator fără pereche, istoric desăvârșit, care a pus bazele studiilor critice la istoria românilor din Ardeal, și un mare scriitor“(foto 4).

Iacob Macaveiu (1856-1912). Vicar al Episcopiei Greco-catolice din Făgăraș. S-a născut în 17 februarie 1853, în localitatea Vad, comuna Făgăraș, din părinții plugari Antoniu și Rafira Macaveiu; a fost absolvent al Școlii primare din Vad și Ohaba, al Liceului din Brașov și Academiei teologice din Blaj. În decursul carierei sale a mai îndeplinit următoarele sarcini: funcționar la cancelaria mitropolitană din Blaj (1880-1884), vicarul Făgărașului (1898-1912). În viața politică a fost membru al Partidului Național Ardelean și apărător în procesul Memorandului. Sub arhieria sa a fost restaurată și școala din Vad.

În august, 1912, s-a ținut în Făgăraș o consfătuire a Asociațiunii care a stabilit programul pentru prelegeri populare și culturale în Țara Făgărașului. Astfel, în Vad la 1 septembrie, 1912, a fost lansat un asemenea eveniment cu tema „Despre carte“– diserțiune a domnului Victor Micu.

Tot din Vad, din familia de intelectuali a Boiereștilor a făcut parte și Maria – Aurelia Radu, soția preotului scriitor, Ioan Agârbiceanu.

Am selecționat aici o mică parte din mulțimea intelectualilor ce s-au ridicat din Vad.

Nici astăzi frumoasa tradiție de a te face slujitor al culturii, nu este abandonată, dimpotrivă putem spune că din acest punct de vedere Vadul își merită frumosul apelativ de „satul cu domni“ întrucât, cei mai mulți dintre tineri optează, pentru frecventarea studiilor superioare în diferite facultăți din țară și străinătate. Amintim câțiva din absolvenți: Mihail Mărginenean – filolog, Mihail Bârzan – economist, Ioan Ghircoiaș – medic, Gheorghe Faraon- profesor istorie, Maria Faraon- psiholog, Mihail Olănescu- medic veterinar, Laurențiu Urian-preot, Matyaș Iulian Pavel – preot, Gabriel Damian – inginer, Emil Boier – inginer informatician și lista poate continua de tineri care sunt încă în școli și care fac cinste satului din care provin.

Analfabetismul în comuna Vad regresează, fiindcă în ultimul timp toată lumea a învățat carte cel puțin patru clase primare. Neștiutorii de carte erau puțini la număr, aproximativ doisprezece bărbați și douăzeci și trei de femei mai în vârstă și aceasta până în anii 1910.

La sfârșitul anului școlar 1924-1925 s-a organizat „Prima expoziție școlară județeană de lucru manual“ în Făgăraș, printre cele patruzeci și două de școli particulare se numără și Școala din Vad, cu o sută șaptisprezece produse lucrate manual, plus alte douăzeci și trei lucrate de mână, obținând locul al doilea după Făgăraș, din punct de vedere cantitativ.

Cu cinematograful la sate, un mijloc minunat în culturalizare

Începând cu anul 1929 a început o campanie de culturalizare cu ajutorul cinematografului. Mai întâi a apărut în comune mai fruntașe precum Cincu, Vad, Voila și Viștea.

Iată un fragment din impresiile domnului învățător Corneliu Strâmbu despre cele două filme vizionate la Vad:

„Primele două filme au fost zoologice. Prin limba internațională a imaginilor, cunoștințele se îmbogățeau și întăreau. Se perindau – pe ecran – atât animalele sălbatice de pe la noi, cât și din alte continente. Iată zimbrul legendar, uite cămila – corabia deșerturilor, hipopotamul – regele bălților, etc. Sufletul în acest timp, plutea parcă departe, în patria animalelor.

Cele din urmă două filme au fost geografice: Norvegia și China. Norvegia mai ales, va rămâne în mintea copiilor ca și în aceea a adulților ca o țară cunoscută în amănunțime. Sate mici, locuitori harnici cu animalul ren, ghețari frumoși, căderi de apă, locuri admirabile în munți: iată ce va reține toți și toate despre Norvegia“[4].

Pe lângă școli vor funcționa cămine culturale, muzee școlare, iar mai mult decât atât printre școlile de artă și meserii inferioare din zonă se află și cea din Vad. Au apărut și primele formațiuni artistice de amatori ale căminului cultural. Ex. Jocuri: cântece de cătănie, jocuri populare, strigături la nunți, cântece populare cu precădere la sărbătorile de peste an mai importante (la Sfântul Ierarh Nicolae, la Sfântul Ioan Botezătorul, la Sfântul Gheorghe, Sfântul Ilie, Sfântul Dumitru), versuri și cântece bisericești la praznicele împărătești (la Crăciun, Bobotează, la Florii și la Paști), de asemenea au fost organizate serbări de Crăciun cu scenete religioase, preînchipuind: pe Irod, pe Iosif,  Fecioara Maria, fuga în Egipt, Steaua și Magii de la Răsărit, Nașterea pruncului Iisus, toate aceste ipostaze interpretate de copii cuprinși între vârstele de 10-16 ani, coordonați în Biserică de către preotul satului, în ziua de praznicului Nașterii Domnului, când participă toată suflarea și făptura satului.


[1] „Arhiva someșană“, nr. 19/1936, p. 32, op. cit. Alexandru Bucur, Cornel Lupea, Ofițerii români din Regimentul 1 grăniceresc român de la Orlat…, p. 74. Tatăl acestuia, Gheorghe Strâmbu senior, a fost locotenent-major, originar din Vad. A urmat studii militare cu eminență, la Năsăud, fiind menționat în „Cartea de Aur“, în anul 1829.

[2] Eroul de la Lissa.

[3] Pr. Ioan Faraon, în referatul prezentat la omagierea marelui canonic Augustin Bunea, „Acum la împlinirea celor o sută de ani de la trecerea sa în veşnicie, noi, locuitorii satului Vad împreună cu cei din spiţa neamului său îi aducem un pios omagiu şi ne rugăm împreună ca Bunul şi Milostivul Dumnezeu să-i dăruiască în ceruri răsplata bine meritată a iconomului credincios. Să-i fie memoria binecuvântată“.

[4] G. Codrea, Istoricul. Învățământul poporal din Țara Făgărașului, 1933, pp. 87-88.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s