RASVAN REMUS – IMPLEMENTAREA SISTEMULUI COMUNITAR DE MANAGEMENT AL MEDIULUI SI AUDIT

Elemente de referinţă ale auditului financiar

 

Etimologic, termenul audit îşi are izvorul în limba latină, provenind de la verbul „audire”, care înseamnă „a asculta”, mai târziu îşi găseşte originea în limba engleză în verbul to audit, cu sensul de „a examina, a verifica”.

Practic, auditul reprezintă un raţionament profesional, ce se poate aplica în orice domeniu de activitate (vezi auditul mediului, auditul managementului, auditul calităţii, etc.).

În altă ordine de idei, auditul financiar precizează coordonatele în care îşi desfăşoară activitatea auditorii financiari, pe când profesia de auditor financiar reprezintă „cadrul care asigură desfăşurarea procesului de audit financiar[1].

Dezvoltarea schimburilor internaţionale pe plan mondial odată cu realizarea unor lucrări contabile complexe ce necesită cunoştinţe vaste de analiză şi evaluare pentru a putea fi desluşite, au făcut necesară existenţa uneiprofesii şi a unei lucrări ample şi credibile de informare, care să-i asigure pe colaboratori că indicatorii economico financiari atestă realitatea patrimonială. Astfel, a apărut profesia de auditor financiar, a cărei lucrare specifică este raportul de audit financiar.

În legislaţia română, auditul financiar este considerat ca fiind activitatea de examinare, în vederea exprimării de către auditorii financiari a unei opinii asupra situaţiilor financiare în conformitate cu Standardele de Audit Financiar, armonizate cu Standardele Internaţionale de Audit Financiar adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România[2].

În opinia noastră, auditul financiar poate fi definit ca o activitate competentă de evaluare a situaţiilor financiare ale unei entităţi, de către un specialist în domeniu, numit auditor financiar, care, în funcţie de aria de aplicabilitate a auditului financiar obţine probele de audit necesare pentru a da în cadrul raportului de audit financiar, o asigurare rezonabilă că situaţiile financiare sunt întocmite sub toate aspectele semnificative şi în conformitate cu un cadru general identificat de raportare financiară.

În definiţie au fost utilizaţi o serie de termeni cu următoarea semnificaţie[3]:

a) entitate auditată – un agent economic auditat (o societate comercială auditată);

b) aria de aplicabilitate a unui audit financiar – se referă la procedurile de audit financiar considerate necesare pentru a atinge obiectivele auditului financiar;

c) probele de audit financiar – reprezintă informaţiile obţinute de auditorul financiar pentru a putea ajunge la concluziile necesare exprimării opiniei de audit financiar;

d) asigurare rezonabilă – emiterea de către auditorul financiar a unui nivel de asigurare ridicat, dar nu absolut, însă pozitiv, cum că informaţiile ce fac obiectul auditului financiar nu sunt deformate de erori semnificative;

e) cadrul general – se referă la respectarea prevederilor legislaţiei naţionale şi a Standardelor Internaţionale de Contabilitate.

În opinia specialiştilor americani, auditul financiar este o examinare independentă – o expresie de opinie – a bilanţului contabil al unui agent economic, efectuată de un auditor delegat, în conformitate cu orice obligaţie statutară relevantă.

Pentru a sublinia esenţa auditului financiar, sensul conţinutului şi scopului său, considerăm relevantă definiţia formulată de reputaţii specialişti americani, Arens şi Loebbecke:

Auditul constă în colectarea şi evaluarea unor probe privind informaţiile, în scopul determinării şi raportării gradului de conformitate a informaţiilor respective cu o serie de criterii prestabilite. Auditul ar trebui efectuat de o persoană competentă şi independentă”.

Apreciem opinia reputaţilor specialişti americani dar, considerăm că auditul financiar esteo examinare efectuată de către un profesionist competent şi independent, în vederea exprimării unei opinii motivate asupra validităţii şi corectei aplicări a procedurilor financiar-contabile interne, stabilite de manageri precum şi asupra imaginii fidele, clare şi complete a patrimoniului şi a situaţiilor financiare finale obţinute de o unitate patrimonială.

Obiectivele fundamentale urmărite în cadrul unei misiuni de audit financiar, sunt:

-autorizarea, care urmăreşte asigurarea tuturor decidenţilor că în unitate au avut loc doar evenimentele şi tranzacţiile autorizate;

– justificarea şi evaluarea, ce este necesară pentru asigurarea existenţei şi valorii activelor înregistrate şi a faptului că societatea operează în conformitate cu politicile, procedurile şi metodele definite de conducere;

– conformitate a, prin care se asigură înregistrarea corectă a informaţiilor contabile şi de altă natură în concordanţă cu practica şi principiile universal acceptate, precum şi cu legislaţia în vigoare;  arhivarea şi păstrarea informaţiilor, precum şi securitatea acestora în timpul impus de lege;

–  supervizarea, persoanelor oficial responsabile de tranzacţiile zilnice şi înregistrarea acestora, cu alte cuvinte un control exigent asupra calităţii înregistrărilor şi operaţiunilor zilnice[4].

Dacă anterior am prezentat o clasificare generală a obiectivelor auditului financiar, considerăm necesar a prezenta obiectivele specifice auditului financiar armonizat cu Standardele Internaţionale de Contabilitate:  realitatea şi sinceritatea informaţiilor furnizate de către evidenţa Contabilă legalitatea,realitatea, necesitatea şi economicitatea operaţiunilor economico-financiare consemnate în evidenţa contabilă;  concordanţa situaţiilor financiare auditate cu prevederile Standardelor Naţionale şi Internaţionale de Contabilitate; integritatea patrimoniului agentului economic auditat.

Considerăm că cea mai reprezentativă activitate de audit financiar în condiţiile armonizării cu Standardele Internaţionale de Contabilitate este cea de auditare a situaţiilor financiare. Astfel, în conţinutul prezentei lucrări de cercetare vom reliefa unele aspecte teoretice şi practice legate de aceasta.

În planificarea acestui tip de audit financiar, este necesară o divizare a situaţiilor financiare pe componente mici, pentru ca sarcinile să poată fi repartizate în mod echitabil între membrii echipei de audit.

Această divizare, cunoscută în literatura de profil sub denumirea de segmentarea auditului, nu presupune analizarea independentă a segmentelor, ci, dimpotrivă, analizarea riguroasă a legăturilor reciproce dintre segmente. După finalizarea auditului fiecărui segment, se elaborează concluzia privind situaţiile financiare per ansamblu.

Segmentarea auditului situaţiilor financiare se poate realiza în două variante ce prezintă avantaje şi dezavantaje:   

-Varianta abordării fiecărui sold de cont din situaţiile financiare ca unsegment distinct prezintă dezavantajul costurilor mari şi a ineficienţei, deoarece există posibilitatea auditării separate de către membrii echipei de audit financiar a unor conturi strâns corelate, având drept consecinţă creşterea timpului de efectuare a auditului şi implicit costuri mari;

-Varianta segmentării auditului financiar pe categorii de operaţiuni şi solduri strâns corelate între eledenumită metoda ciclurilor, înlătură dezavantajul menţionat anterior. Avantajul constă în faptul că oferă o mai bună înţelegere a situaţiilor financiare, aspect ce facilitează elaborarea unor concluzii pertinente în cazul unui audit financiar complex. Prin utilizarea metodei ciclurilor auditorii financiari urmăresc analiza următoarelor operaţii corelate: vânzări-încasări, cumpărări-plăţi, salarii- personal, atragere-rambursare de capital.

În această situaţie auditorul financiar face distincţie între obiectivele generale şi fixarea de obiective specifice fiecărei categorii de operaţiuni în parte. Considerăm că, pentru auditorul financiar este facilă stabilirea obiectivelor generale, dar, este dificilă acţiunea de fixare a obiectivelor specifice pe tipuri de operaţiuni.

Camera Auditorilor Financiari din România, adaptează experienţa internaţională la realităţile entităţilor patrimoniale din ţara noastră, abordând segmentarea auditului financiar, prin prisma a zece secţiuni considerate reprezentative.

 

 

 


[1] C.E.C.C.A.R., Norme Naţionale de Audit, 1999, Bucureşti, p. 17;

[2] Marcu, P. L., Istoria dreptului românesc, Edit. Lumina Lex Bucureşti, 1997, p. 28;

[3] Bostan, I., Controlul financiar, Edit. Polirom, Iaşi, 2000, p. 18;

[4] Kifor, C. V. Oprean, C., Ingineria Calităţii. Îmbunătăţirea şase sigma. Sibiu, Editura Universităţii ,,Lucian Blaga” din Sibiu, 2006, p. 142;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s