AVORTUL, CONTRACEPTII, FERTILIZAREA IN VITRO

STRIGĂTUL DIN PÂNTECELE MAMEI

În virtutea acestui principiu, Sfântul Vasile cel Mare ne spune că femeia „care leapădă pruncul este supusă judecăţii pentru ucidere. Şi nu numai ele, ci şi cei care dau medicamente avortive sunt ucigaşi. Şi ei şi cele care administrează otrăvuri ucigătoare de embrioni”[1].

Complicitatea la avort a soţului şi a medicului ginecolog care provoacă avortul, este complicitate la crimă. Pentru Biserica Creştină avortul, sau întreruperea sarcinii, nu este un simplu act moral nepermis, ci este ucidere premeditată, mai vinovată, mai păcătosă şi mai urâtă de Dumnezeu decât orice ucidere.

Lipsurile materiale nu sunt un argument prin care poţi justifica avortul. Poţi ucide pe altul ca să trăieşti tu? Paradoxal, s-a observat că aversiunea faţă de copil creşte odată cu înavuţirea. Copiii, dacă gândim creştineşte, trebuie primiţi ca o binecuvântare a cerului. Cea mai sfântă comuniune ţi-o oferă familia. Sfântul Ioan Hrisostom numeşte familia „mica biserică”.

Familia este, mai presus de toate o şcoală a dragostei şi a dăruirii de sine, spre binele celorlalţi membrii ai ei. Liantul care dă căsniciei trăinicie este iubirea. Familia este taina iubirii desăvârşite, după măsura dragostei lui Hristos faţă de om. „Voieşti ca femeia ta să te asculte după cum Biserica ascultă de Hristos, întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur? Îngrijeşte-te şi tu de dânsa, după cum şi Hristos s-a îngrijit de Biserică[2].

Procrearea este o binecuvântare a lui Dumnezeu, iar nu un blestem! Ea rămâne o menire vrednică de împlinit de către cei doi soţi (bărbat şi femeie) şi este o menire naturală şi sfântă a vieţii conjugale. În actul iubirii conjugale, se întâlneşte taina căsătoriei cu taina naşterii de prunci. Copilul constituie punctul central în viaţa părinţilor. Copiii reprezintă pentru părinţi marea dimensiune a vieţii, iar misiunea şi sarcina lor rămâne misiunea jertfei.

Privind viaţa umană ca o taină a lui Dumnezeu, se pune întrebarea: când începe viaţa omului? Această problemă a fost îndelung discutată. Biserica Ortodoxă, bazându-se pe mărturii biblice, patristice şi pe argumente ştiinţifice, a afirmat dintodeauna că viaţa umană începe odată cu concepţia care face frontieră comună cu fertilizarea.

Antropologia ortodoxă cheamă la recunoaşterea calităţii de persoană a omului din momentul concepţiei care trebuie recunoscută ca fiind simultană cu fertilizarea şi respinge avortul în orice stadiu, indiferent dacă fetusul este format sau neformat.

Sunt şi cazurile de sarcină ectopică, eclampsie sau cancer uterin, cazuri în care viaţa femeii este pusă în pericol, singura soluţie este de a salva viaţa mamei. În privinţa celorlalte cazuri: viol, incest şi anomalii genetice, viaţa mamei nu este pusă în pericol, deci, avortul nu este justificat.

Biserica Ortodoxă consideră infanticidul liber consimţit o crimă, un asasinat conştient şi liber contra vieţii. Sfinţii Părinţi iau poziţie fermă împotriva avortului, considerându-l ca fiind cel mai mare păcat pe care îl poate comite cineva în lume.


[1] Sfântul Vasile cel Mare, Învăţăturile morale, Canonul 8, trad. de pr. prof. Nicolae Petrescu, în ,,M.O.”, cap. XXXIX, 1977, nr. 7-9, p. 417;

[2] Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariile sau explicarea Epistolei către Efeseni a celui întru sânți părintelui nostru Ioan Hrisostom, arhiepiscopul Constantinopolului, trad. de Arhim. Theodosie Athanasiu, Iași, 1902, p. 193;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s