CONŞTIINŢA MORALĂ – O PERSPECTIVĂ TEOLOGICĂ

Omul cunoaşte lumea externă sub diferite aspecte. Poate să o înţeleagă ca adevăr, realitate (prin raţiunea sa teoretică) sau judecând actele după calitatea lor, după raportul ce îl au privind destinaţia omului şi cu planul general al mântuirii dobândit (prin raţiunea practică) prin organul sau puterea conştiinţei morale, ce omul o are sădită în sufletul său.

Aceeaşi acţiune, poate fi privită sub ambele aspecte şi anume: cercetându-o sub aspect ştiinţific, istoric, respectiv conform realităţii şi conexiunii ei cu alte fapte, dar mai ales din aspectul moral, când căutăm valoarea acţiunii faţă de destinaţia ultimă a omului.

Deci, conştiinţa morală este o putere sufletească, specifică omului, este o putere superioară a raţiunii sale practice, în virtutea căreia distinge binele de răul moral, îndeamnă la bine şi mustră, atunci când acesta încalcă legea morală. Ea este după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „o ancoră sfântă a sufletului, care nu ne lasă să ne cufundăm cu totul în cursa păcatului[1], sau „cea mai mare în mângâiere, în nenorocire[2].

În conştiinţă, Dumnezeu ne vorbeşte despre ce trebuie sa fim şi ce suntem.  Prin conştiinţă ne vedem adevărata faţă a noastră, în lumina lui Dumnezeu.  Când abaterile noastre de pe Cale nu sunt prea mari, ne vedem mustraţi de conştiinţă. Dar când am înaintat mult în păcate, conştiinţa e acoperită sau glasul ei e astupat pentru o vreme sau pentru totdeauna. Şi cu ea şi glasul lui Dumnezeu. Dar rar poate fi astupată definitiv; chiar dacă ni se pare că nu mai funcţionează, nu e nimeni care să nu o aibă. Glasul ei se aude adeseori pe neasteptate de sub povara uriaşă pusă asupra ei, datorită înaintării păcatului, uneori fără să ne mai poată da puterea să ne îndreptăm. Ea grăieşte cum grăieşte un mort pe care l-am ucis şi mortul suntem chiar noi înşine.  Aşa ne va vorbi, printr-o cumplită şi nepotolită mustrare în viaţa viitoare. E un mod al relaţiei noastre eterne cu Dumnezeu[3]. Deci, să luăm aminte ca nu cumva conştiinţa să înceteze să ne mustre datorită înrăutăţirii noastre şi nu datorită curăţiei[4] (Sf. Ioan Scararul).

Sfânta Scriptură cuprinde numeroase dovezi cu privire la existenţa conştiinţei morale şi la activitatea acesteia: „Şi a zis Dumnezeu: Să facem om dupã chipul şi asemănarea Noastră… şi a suflat asupra lui suflare de viaţă[5], ori cum ar spune Sfântul Pavel: „..îmbrăcaţi-vă cu simţăminte de îndurare, de bunătate…”[6], deci duh cu puterea de a cunoaşte şi a tinde către adevărul  absolut, a simţi fericirea eternă şi a voi binele infinit, care este în Dumnezeu. Toate aceste daruri erau oglindirea duhului nemărginit în sufletul finit, date cu menirea de a fi cultivate cât mai mult şi numai pe calea ce duce la izvorul dătător de viaţă, la perfecţiunea divină. Când a făcut Dumnezeu pe om, a sădit în el ceva dumnezeiesc, ca un gând având calitatea unei scântei care luminează mintea şi arată deosebirea binelui de rău.  Aceasta se numeşte conştiinţă şi este legea firii omului[7].

Protopărinţii noştri, Adam şi Eva, cunoaşteau binele moral ce era în Dumnezeu şi datoria lor era de a veghea ca şi voia lor să fie în continuă împărtăşire şi comuniune cu Dumnezeu, cu bunul suprem pentru a-şi dobândi fericirea. Însă deşi aveau de toate, spre a trăi fericiţi, nu au ascultat porunca divină, au păcătuit şi din acel moment de răzvrătire li s-a ştirbit conştiinţa, şi „crescut” orgoliul omului în egoism. „În orice zi veţi mânca din el, zice şarpele, se vor deschide ochii voştrii şi veţi fi ca nişte Dumnezei, cunoscând binele şi răul[8]. Îndată, simţindu-se goi, au văzut că au greşit şi în loc să se întoarcă şi să se pocăiască, ei s-au ascuns de frică. La chemarea lui Dumnezeu Adam răspunde: „Glasul Tău l-am auzit purtându-se prin rai şi m-am temut, pentru că sunt gol şi m-am ascuns[9]. Iată conştiinţa, glasul lui Dumnezeu în sufletul omului, în ce chip se arată.

Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Dumnezeu creînd pe om, a sădit în fiecare judecata nemincinoasă a binelui şi a răului, adică regula conştiinţei“. Ps. 147, 3. Iar Fericitul Augustin completează mărturisind: „Poţi fugi de toate, dacă vrei, numai de conştiinţa ta, nu. Intră în casă, odihneşte-te în pat, retrage-te înăuntrul tău, nici un loc nu vei afla, unde să te ascunzi, dacă păcatele te vor roade”. Chiar şi Socrate numeşte conştiiinţa: „to daimonion” şi o priveşte ca glas al lui Dumnezeu.

Înstrăinat de Dumnezeu omul de acum înainte se afundă în mai multe păcate, căutând la cele lumeşti şi mai puţin la cele înalte. Astfel, se vorbeşte despre Cain care îl ucide pe propriul frate, Abel, din pizmă, că jertfa acestuia a fost primită de Dumnezeu, iar a lui nu şi despre neliniştea acestuia, ca urmare a mustrărilor de conştiinţă: „Şi a zis Domnul Dumnezeu către Cain: Unde este Abel, fratele tău?Iar el a zis: Nu ştiu; nu cumva sunt eu păzitorul fratelui meu? Şi a zis Domnul: Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă spre Mine din pământ”[10]. Iar conştiinţa lui Cain îl acuză îngrozitor, căci zice către Domnul : „Mai mare este vina mea decât a mi se ierta mie de mă scoţi astăzi de pe faţa pământului…”[11]. Observăm,  cum, Cain simte în cugetul şi în lăuntrul său, că vinovăţia lui este mare şi nu mai speră a fi iertat. Simte şi vede în sufletul său legea morală a binelui, pe care a încălcat-o şi a nesocotit-o, urmarea firească  este judecata şi mustrarea, ce conştiinţa i-o face precum şi osânda ce singur şi-o atribuie, anume că vina fiind atât de mare, încât nu se mai poate ierta. Însă ştim că Dumnezeu iartă pe cel ce se căieşte sincer şi adânc pentru păcatele dobândite.

Chiar David păcătuind şi căindu-se amar, compune un psalm: „Miluieşte-mă Dumnezeule după mare mila Ta, Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea…“[12], care nu este altceva decât răsunetul conştiinţei sale, ce îl mustră că, s-a îndepărtat de Dumnezeu prin faptele sale. David îl cruţă mai apoi pe Saul, deşi acesta a încercat de multe ori să-l „piardă“. La urmă şi el îşi recunoaşte violenţa, zicând : „Păcătuit-am, întoarce-te fiule David…”[13].

Modelul demn de urmat şi răsunetul conştiinţei  desprins din Legea morală al Vechiului Testament este cel al al răbdării dreptului Iov, al dreptăţii din proverbele lui Solomon şi a cărţii lui Isus Sirah.

Din toate acestea, se vede faptul următor: conştiinţa morală a fost parte integrantă în poporul iudeu, că ea se întunecă, adesea mai mult sau mai puţin după vitregia împrejurărilor, dar nu dispărea, ci era criteriul de preţuire a actelor acestui popor şi de răsplătire a lui Dumnezeu. Ea nu era infiltrată de legea scrisă, ca ceva străin de firea omului, ci era firească şi educaţia cât şi mediul, în general, conlucrau la dezvoltarea sau decadenţa acestui dar, inerent sufletului uman.

Este demn de amintit situaţia relatată în istorie de Sofocle. Antigona se opune ordinului despotic al lui Kreons, de a nu înmormânta pe fratele său şi pentru a i se da învoirea, aminteşte de legi ce nu erau scrise, ci de cele ce i le spunea conştiinţa sa. Şi aceasta era o voce, de care ea trebuia să ţină seama. Nu avea legi scrise, dar avea conştiinţa, ce îi arăta binele şi legea.

Horaţiu, vorbind despre conştiinţă, se exprimă astfel: „Aceasta să fie pentru noi un zid de aramă, că avem conştiinţă şi nici o vină nu ne face să roşim[14].

În Sfintele Evanghelii se arată remuşcările de conştiinţă ale lui Iuda, care, în cele din urmă s-a spânzurat, astfel: „Şi el, aruncând arginţii în templu, a plecat şi, ducându-se, s-a spânzurat[15].  „Deci acesta a dobândit o ţarină din plata nedreptăţii şi, căzând, cu capul înainte, a crăpat pe la mijloc şi i s-au toate măruntaiele[16].  Şi plânsul cu amar al Sfântului Apostol Petru în urma întreitei lepădări de Domnul[17]. În Evanghelia după Ioan se arată explicit conştiinţa, cu iertarea femeii păcătoase: „Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul…“[18].

Dacă în legea iudaică era osândit desfrâul, în legea nouă, Mântuitorul însă osândeşte şi pofta lăuntrică, deoarece, aceasta zămisleşte păcatul. S-a zis : ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte, iar „Eu însă vă zic vouă: Nu vă împotriviţi celui rău ; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt[19] sau: „Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi Proorocii[20].

Iisus nu valorizează legea lor scrisă, ci faptele. Prin pilda celui căzut între tâlhari, arată că aproapele este orice om din lume şi urmaşii lui, sunt cei cuprinşi de milă („Milă voiesc, iar nu jertfă”), ci nu auditorii legii. Când I se aduce femeia adulteră pentru a rosti vinovăţia ei, Îi mustră facându-i atenţi la faptele lor şi la conştiinţa lor.

Din pilda fiului risipitor se observă că, Iisus pune accent pe pocăinţa curată a omului, ca rod al conştiinţei şi primeşte pe fiul cel rătăcit cu bucurie mare. El osândeşte formalismul Iudeilor, care puneau accentul pe cele ale lumii, şi Îi învaţă să cureţe partea din interiorul paharului ca să fie şi cea din afară curată[21].

Conştiinţa vădeşte păcatul, cum stă scris la Matei 27, 3, unde se mărturiseşte, faptul că,  Iuda vânzătorul, văzând că Iisus s-a condamnat la moarte, căindu-se, a întors cei treizeci de arginţi, zicând: „Greşit-am de am vândut sânge nevinovat” şi mergând s-a spânzurat. Conştiinţa arată că omul se găseşte pe calea cea dreaptă.

Sfântul Apostol Pavel, mărturiseşte şi zice : „Spun adevărul în Hristos, nu mint, martor fiindu-mi conştiinţa mea în Duhul Sfânt[22] ” făcând referire la însăşi conştiinţa naturală care recunoaşte că legea Domnului este adevărul. Conştiinţa este socotită apoi ca martor înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Conştiinţa morală este aşadar anterioară legii creştine, prezentă încă de la crearea omului şi face parte esenţială din fiinţa sufletului uman. Legea creştină nu desfiinţează această lege firească, nescrisă din conştiinţa păgânului („păgânii din fire făceau ale legii…”), ci o înnobilează şi o desăvârşeşte. „Pocăiţi-vă”, zice Sfântul Ioan Botezătorul, adică reveniţi în conştiinţa voastră naturală, nepervertită, restabiliţi ordinea morală încălcată prin neascultare de protopărinţii voştri, Adam şi Eva, prin ucidere, de Cain, prin vindere de Iuda Iscarioteanul, luând ca exemplu pe Mântuitorul Iisus Hristos, pe Apostoli, pe dreptul Iov şi pe psalmistul David care apelează la conştiinţa lor în Dumnezeu.

Iubiţi[23] pe vrăşmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi şi rugaţi-vă pentru ei. Ca să fiţi fii ai Tatălui vostru celui din ceruri, care dă soare atât peste cei drepţ, cât şi peste cei nedrepţi. Că de iubiţi pe cei ce vă iubesc pe voi, ce plată veţi avea, au nu şi vameşii acelaşi lucrul îl fac? Fiţi dar desăvârşiţi precum şi Tatăl vostru cel din Ceruri desăvârşit este[24]. De aici se vede conştiinţa naturală a iudeilor şi a păgânilor, care era întunecată şi învăluită de interes, astfel că, i se dă o nouă îndrumare, un nou spirit. Se făcea binele material atât de păgân cât  şi de iudeu, dar din motive egoiste, din dorinţa de a se înălţa în faţa lumii, sau pentru pentru conservarea sănătăţii, sau ca aproapele să-i răspundă binelui, cu bine. Dar, acest bine nu mai poate fi socotit binele moral, cerut de conştiinţa curată şi neîntinată de interese ci binele natural, material, care urmând calea legilor fizice, nu dă omului niciun merit. Mântuitorul Iisus Hristos – readuce legea morală naturală la starea de dinainte de cădere, îi arată izvorul de unde a pornit şi ţinta spre care trebuie să tindă.

          Sfinţii Părinţi ne îndeamnă să raportăm la judecata conştiinţei toate faptele noastre trecute, prezente şi viitoare.  Căci numai ea este un judecător drept şi nepărtinitorîn conştiinţă vei afla, fie că ai iubit lumea, fie că ai slujit mai mult lui Dumnezeu, fie că ai căutat slava de la oameni, fie că ai dorit numai pe cea dată de Dumnezeu.  Privind în tine însuţi c într-o cutie şi pipăind una câte una cele aşezate în ea, vei reuşi să te cunoşti în chip limpede[25].

BIBLIOGRAFIE

 

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române cu aprobarea Sfântului Sinod, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2002;

2. Filocalia Sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii, trad. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, vol.  IX,  Editura Humanitas, Bucureşti, 2002.

3. Sf. Ioan Gură de Aur, Predica la Duminica a Treia a Marelui Post, Omilii la Postul Mare, Editura Anastasia, 1997.

4. Arhimd. Scriban, I., Teologia Morală, Bucureşti, 1915.

5. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Mica dogmatică vorbită: dialoguri la Cernica,trad. Maria-Cornelia Ica jr.,  Editia a treia, Editura Deisis, Sibiu, 2007.

          6. Sf. Simeon Noul Teolog, Cateheze. Scrieri II către monahi, trad. Ioan I. Ică Jr.  Editura Deisis, Sibiu, 2000.


[1] Sf. Ioan Gură de Aur, Predica la Duminica a Treia a Marelui Post, Omilii la Postul Mare, Editura Anastasia, 1997, p. 78.

[2] Ibidem.

[3] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Mica dogmatică vorbită: dialoguri la Cernica,trad. Maria-Cornelia Ica jr.,  Editia a treia, Editura Deisis, Sibiu, 2007, p. 132.

[4] Sf. Ioan Scararul, Filocalia Sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, trad. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, vol.  IX,  Editura Humanitas, București, 2002, pp. 477-478.

[5] Facere 1, 26-27, 2, 7.

[6] Colos. 3, 12.

[7] Ava Dorotei, Despre conștiință, în Filocalia Sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, trad. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, vol.  IX,  Editura Humanitas, București, 2002, pp. 477-478.

[8] Facere 3, 5.

[9] Facere 3, 10.

[10] Facere 4, 9-10.

[11] Facere 4, 13-14.

[12] Psalmul 50.

[13] I Regi 26, 21.

[14] Arhimd. I.  Scriban, Teologia Morală, București, p. 225.

[15] Matei 27, 5.

[16] Fapte 1, 18.

[17] Matei 26, 75.

[18] Ioan, 8, 9.

[19] Matei 5, 38-40.

[20] Matei 7, 12.

[21] Matei 23, 25-27.

[22] Romani 9, 1.

[23] Matei 5, 44.

[24] Matei, 5, 47-48.

[25] Sf. Simeon Noul Teolog, Metoda Sfintei rugăciuni, Cateheze. Scrieri II, trad. Ioan I. Ica Jr.  Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 226.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s