CURTEA EUROPEANĂ DE JUSTIŢIE

CURTEA EUROPEANĂ DE JUSTIŢIE

Curtea de Justiţie este instituţia comunitară prevăzută în toate cele trei tratate constitutive ale Comunităţilor, precum şi în Protocolul privind Statutul Curţii de Justiţie anexat Tratatelor de la Roma. Odată cu semnarea acestora[1], prin Convenţia relativă la anumite instituţii comune, s-a stabilit ca instituţie comunitară unică Curtea de Justiţie.

În prezent, Curtea este compusă din douăzeci şi cinci de judecători şi opt avocaţi generali. Numărul acestora poate fi modificat printr-o hotărâre a Consiliului luată cu votul unanim al membrilor acestuia, la cererea Curţii.

Judecătorii sunt numiţi prin acordul statelor membre fără să mai fie necesară vreo procedură comunitară de confirmare din partea instituţiilor, pe o perioadă de şase ani. La fiecare trei ani se realizează o înlocuire parţială a judecătorilor – vor fi înlocuiţi alternativ şapte sau opt judecători. Nici o dispoziţie a tratatelor nu prevede ca aceştia să aibă cetăţenia statelor membre. În practică însă s-a urmărit ca întotdeauna Curtea să cuprindă cel puţin câte un judecător din fiecare stat. Preocuparea de ordin politic a fost şi ea precumpănitoare pentru un echilibru global pe naţionalităţi, care se sprijină atât pe efectivul judecătorilor, cât şi pe cel al avocaţilor generali[2].

Statutul membrilor este stabilit de Statutul Curţii şi de Regulamentul de procedură. La intrarea în funcţie, judecătorii depun un jurământ prin care se angajează să-şi exercite funcţiile imparţial şi să nu divulge secretul deliberărilor. Ei trebuie să fie aleşi dintre persoanele a căror independenţă este mai presus de orice îndoială şi care posedă calificările cerute pentru numirea în cele mai înalte funcţii jurisidicţionale în ţările lor, ori care sunt jurişti de o competenţă recunoscută. Se impune deci ca persoanele în cauză să-şi fi revelat îndecursul anilor, în cadrul activităţii lor juridice, acele trăsături care să nu-i facă susceptibili la influenţe exterioare în interpretarea şi aplicarea dreptului şi care să le accentueze caracterul onest, integru[3].

Condiţia de alegere, constând în calificările şi funcţiile lor  profesionale, nu presupune ca în mod necesar persoanele respective să fi îndeplinit funcţii de judecători în cadrul tribunalelor lor naţionale; deoarece legea nu distinge, pot fi calificaţi pentru asemenea activitate oricare dintre persoanele de formaţie juridică îndeplinind aceste condiţii[4].

În timpul exercitării mandatului de judecător, aceştia nu pot să mai deţină altă funcţie politică sau administrativă, indiferent dacăeste remunerată sau nu, cu excepţia funcţiilor didactice sau de cercetare ştiinţifică. Privilegiile şi imunităţile de care beneficiază sunt aceleaşi decare se bucură funcţionarii şi agenţii comunitari, precum şi cele prevăzute în Protocolul asupra Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene[5] şi de care beneficiază şi avocaţii generali, grefierul Curţii şi raportorii adjuncţi. Judecătorii se bucură de imunitate de jurisdicţie chiar şi după încetarea funcţiei în legătură cu actele îndeplinite înexercitarea acesteia, inclusiv afirmaţiile şi înscrisurile. De asemenea, ei nu pot fi înlăturaţi din funcţiile lor sau declaraţi decăzuţi dindrepturile la pensie decât printr-o decizie luată în unanimitate de către judecătorii şi avocaţii generali ai Curţii[6].

Dacă, după ridicarea imunităţii în urma unei şedinţe plenare a Curţii, împotriva unui judecător este declanşată o acţiune penală el poate fi judecat în orice stat membru de instanţa competentă se judece magistraţii celei mai înalte jurisdicţii  naţionale.

Calitatea de judecător încetează prin înlocuire legală, deces,demisie sau pensionare. De asemenea, după cum a precizat deja, Curtea poate decide dacă un judecător nu mai poate face faţă obligaţiilor privind funcţia, dispunând eliberarea sa. Guvernele statelor membre nu pot revoca un judecător alCurţii în timpul exercitării mandatului său[7].

O parte într-o cauză oarecare aflată pe rolul instanţelor comunitare nu poate să ceară o schimbare în compunerea instanţei pentru motivele fie denaţionalitate a unui judecător, fie de absenţă din Curte sau din Cameră a unui judecător de naţionalitatea acelei părţi din litigiu; aceasta pentru că instanţa respectivă nu este naţională şi la rândul ei, trebuie să-i fie indiferentă naţionalitatea sau poziţia justiţiabililor[8].

Curtea este asistată de avocaţi generali care au obligaţia ca, acţionând cu deplină imparţialitate şi independenţă, să prezinte concluziile motivate asupra cazurilor aduse în faţa Curţii de Justiţie, în vederea asistării acesteia în îndeplinirea misiunii sale.

Statutul avocaţilor generali este similar cu al judecătorilor în ceea ce priveşte numirea, durata mandatului, înlocuirea, încetarea funcţiei. O reînnoire parţială a avocaţilor generali are loc la fiecare trei ani. Din rândul lor, Curtea de Justiţie numeşte pe primul avocet general pe o perioadă de un an, având sarcina de a prezida întâlnirile şi de a încredinţa cauza unuia dintre avocaţi după desemnarea judecătorului-raportor[9].

Câteva aspecte se impun a fi analizate cu privire la organizarea şi funcţionarea Curţii de Justiţie a Comunităţilor. În primul rând, judecătorii aleg dintre ei un preşedinte al acestei instituţii pentru o perioadă de trei ani, cu posibilitate de realegere. Preşedintele conduce activitatea juridică şi administraţia Curţii; el prezidează dezbaterile cauzei şi deliberările. De asemenea, îndeplineşte şi atribuţii executive legate de buna-administrare a justiţiei, cum ar fi, de exemplu, desemnarea judecătorului-raportor pentru fiecare cauză, concomitent cu încredinţarea ei unei Camere a Curţii, stabilirea termenelor pentru intervenţii sau a datelor la care va începe procedura  orală, acordarea, în împrejurări speciale, de prioritate pentru unele cauze[10].

Pe lângă Curte funcţionează grefa, deservită de un grefier asistat de un grefier adjunct, numiţi de Curte pentru un mandat de şase ani, reînnoibil. Grefierul are un dublu rol, exercitând atribuţii de ordin procedural şi atribuţii administrative. În concret, acestea se referă la :

–          primirea, transmiterea şi conservarea tuturor documentelor;

–         realizarea de notificări sau comunicări de acte pe care le comportă aplicarea Regulamentului de procedură;

–         asistarea la şedinţele de audiere ale Curţii şi ale Camerelor;

–         grija de arhive şi de a asigura publicaţiile Curţii;

–         atribuţii de gestiune şi contabilizare;

–         traducerea documentelor[11] .

Fiecare judecător şi avocat general beneficiază de asistenţă de specialitate din partea a trei referenţi, jurişti calificaţi, care desfăşoară activitate de informare şi documentare şi pregătesc dosarele cauzelor. Referenţii ataşaţi sunt, de regulă, doctori în drept, având aceeaşi naţionalitate ca şi judecătorul sau avocatul general pe care îl asistă. Aceşti referenţi de specialitate formează Secretariatul juridic[12].

În cadrul Curţii este organizat şi un Departament de cercetare şi documentare cu rolul de a pune la dispoziţia membrilor Curţii toate informaţiile necesare privind dreptul comunitar şi legislaţiile naţionale. În cadrul acestui departament funcţionează cel puţin un specialist pentru fiecare sistem juridic  naţional.

Curtea se reuneşte de obicei în sesiuni plenare. Datorită volumului mare de cauze s-a prevăzut posibilitatea creării în cadrul eia unor camere compuse din trei sau cinci membri[13].

În mod normal, acestea au sarcina să se ocupe de instrumentarea problemelor, dar pot şi judeca anumite categorii de cauze, excepţie făcând cele pentru care Curtea a fost sesizată de un stat sau o instituţie în condiţiile  prevăzute de Regulament, precum şi recursurile de interpretare.

Competenţa materială a camerelor este decisă în plenul Curţii, odată cu alegerea preşedinţilor acesteia. Curtea se întâlneşte ca Marea Cameră formată din treisprezece judecători (aşa cum reiese din Tratatul de la Nisa) atunci când un stat membru sau o instituţie a Comunităţilor, care este parte în proces, solicită acest lucru[14].

Procedura în faţa Curţii de Justiţie este în mare parte inspirată din procedura administrativă franceză şi, mai ales, din ceaspecifică Consiliului de Stat. Această procedură este contradictorie şi publică (mai puţin în cazul avizelor consultative) şi comportă două faze: scrisă şi orală[15].

Prima dintre acestea începe cu depunerea unei plângeri prin care se introduce acţiunea. Preşedintele va încredinţa cauza unei camere pentru cercetări prealabile şi va desemna un judecător raportor.

Partea reclamată este înştiinţată de primirea cererii şi trebuie să prezinte întermen de o lună un memoriu prin care să îşi susţină apărarea. După studierea dosarului, judecătorul raportor va prezenta Curţii un raport prealabil, cuprinzând problemele cele mai importante în legătură cu cauza. Înaintea începerii procedurii orale, judecătorul raportor are obligaţia să întocmească un raport de audienţă, cuprinzând descrierea faptelor şi consideraţiile părţilor[16].

După procedura orală, acelaşi judecător redactează partea din hotărâre cuprinzând chestiunile de drept care se supun aprobării. În faza orală, părţile îşi susţin cauza în cadrul unei audieri publice, în faţa judecătorilor, dar nu au voie să pledeze personal, ci prin consilieri sau avocaţi, după care se dă cuvântul avocatului general. Părţile trebuie să fie reprezentate în mod obligatoriu în faţa Curţii. Astfel, persoanele fizice sau juridice vor fi reprezentate de către un avocat care poate fi unul făcând parte din barourile statelor membre[17].

Statul şi instituţiile comunitare vor fi reprezentate de agenţii pe care i-au desemnat. O problemă importantă şi specifică acestei instanţe este faptul că părţile trebuie să îşi stabilească un ,,domiciliu” în Luxemburg.

Pentru state, acesta este stabilit la sediul misiunilor diplomatice din Luxemburg, iar persoanele fizice şi juridice îşi pot alege fie un avocat din Luxemburg, fie orice altă persoană de încredere. Justificarea acestei cerinţe este ca aceştia să îndeplinească rolul de destinatar al corespondenţei  trimisă de Curte[18].

Curtea decide pe bază de hotărâre judecătorească sau prin ordonanţă, mai puţin în cazurile când emite avize consultative, în urma unei deliberări secrete, care are loc în Camera de Consiliu.

Curtea poate delibera valabil numai în compunere impară; când numărul judecătorilor este par, judecătorul cu vechime mai mică se va abţine să participe la deliberări. Hotărârile Curţii sunt decizii colective care angajează instanţa în întregul ei şi se iau cu majoritate de voturi[19].

Hotărârile pronunţate împreună cu concluziile avocaţilor generali şi cu avizele şi ordonanaţele privind măsuri urgente se publică în Culegerea de Jurisprudenţă a Curţii.

Competenţa ce revine Curţii nu este una de drept comun, ci o competenţă de atribuire[20], deoarecere este în mod expres prevăzută în tratate. Autorii de specialitate tratează diferit chestiunile legate de competenţa Curţii de Justiţie.

Roxana Munteanu, în lucrarea ,,Drept european”, analizează recursurile în faţa Curţii de Justiţie, grupându-le sintetic în trei categorii:

–         controlul legalităţii  actelor instituţiilor;

–         controlul respectării de către statele membre a obligaţiilor care le sunt impuse de către tratate;

–         interpretarea regulilor comunitare şi aprecierea validităţiiactelor instituţiilor. Conform opiniilor autorului Guy Isaac[21], categoriile de recursuri soluţionate de Curtea de Justiţie pot fi analizate după următoarea clasificare:

–         în funcţie de tipul de sesizare a Curţii – distingând atribuţiile contencioase prejudiciare şi consultative;

–         în funcţie de puterile Curţii – distingând mijloace de jurisdicţie totală, mijloace de anulare şi mijloace de declarare.

Augustin Fuerea[22] grupează atribuţiile Curţii de Justiţie în funcţie de competenţa ,,rationae materiae” şi ,,rationae personae”, pe când Nicoleta Diaconu[23] le determină prin raportare la funcţiile Curţiide Justiţie: justiţie administrativă, justiţie constituţională, justiţie internaţională şi de instanţă de recurs.

Funcţia de justiţie administrastivă este exercitată de Curtea de Justiţie în scopul protejării subiectelor de drept împotriva eventualelor acţiuni ilegale sau păgubitoare ale instituţiilor comunitare. În această categorie sunt incluse, în primul rând, acţiunile privind legalitatea actelor adoptate de instituţiile comunitare înexercitarea cărora Curtea este competentă să soluţioneze următoarelecategorii de recursuri[24]:

Recursul în anulare[25] are drept obiectiv asigurarea conformităţii actelor comunitare cu tratatele şi asigură distribuirea echilibrată a puterii între instituţiile comunitare, putând fi atacate actele emise de Consiliu, Comisie şi Parlament care produc efecte faţă de terţi;

Recursul prejudicial (în interpretare)[26] asigură cooperarea între instanţele naţionale şi Curtea de Justiţie, garantându-se aplicarea uniformă a dreptului comunitar în statele membre; prin soluţionarea acestui recurs, Curtea se va pronunţa asupra interpretării tratatelor şi asupra validităţii actelor adoptate de instituţiile comunitare;

Excepţia de ilegalitate[27] vizează posibilitatea unui control de legalitate accesoriu unui litigiu principal.

Alt tip de acţiune, specific funcţiei de justiţie administrativă este reprezentat în caz de inacţiune a Parlamentului, Consiliului sau Comisiei ori B.C.E. În acest sens, Curtea este competentă să soluţioneze recursul în carenţă[28], o garanţie asupra exercitării puterilor comunitare ce se aplică încazul abţinerii de a statua de către o instituţie comunitară în situaţia încare tratatul prevede această obligaţie.

Funcţia de justiţie constituţională este exercitată de Curtea de Justiţie atunci când, la cererea Consiliului, Comisiei sau a unui stat membru, formulează avize conform art. 228 par. 6 – Tratatul C.E. şi art. 95 – Tratatul C.E.C.O[29].

Funcţia de justiţie internaţională este exercitată de Curte în soluţionarea unor litigii dintre două sau mai multe subiecte de drept internaţional, prin intermediul recursului în constatarea ne îndeplinirii unei obligaţii[30].

Litigiile pot apărea fie între Comisie şi statele membre, fie numai între statele membre. Curtea de Justiţie este competentă a statua asupra oricărui diferend între statele membre în legătură cu obiectultratatului, dacă acest diferend îi este supus în virtutea unui compromis

1. Funcţia de instanţă de recurs este exercitată cu prilejul soluţionării recursurilor introduse împotriva hotărârilor Tribunalului de Primă Instanţă, ce pot avea ca obiect doar chestiunile de drept, aşacum stabileşte textul tratatului.

 

BIBLIOGRAFIE

Diaconu, Nicoleta, Sistemul instituţional al Uniunii Europene, Edit. Lumina Lex, 2001;

Fuerea, Augustin, Instituţiile Uniunii Europene, Edit. Universul Juridic, Bucureşti, 2002;

Idem, Manualul Uniunii Europene, Edit. Actami, Bucureşti, 2001;

Isaac, Guy, Droit communitaire, ed. III, Paris, Massou, 1990;

Marcu, Viorel, Diaconu, Nicoleta, Drept comunitar general, Edit. Lumina Lex, 2002;

Maziliu, Dumitru, Integrarea europeană. Drept comunitar şi instituţii europene, Edit. Lumina Lex, Bucureşti, 2001;

Munteanu, R., Drept European, Edit. Oscar Print, Bucure


[1] Nicoleta Diaconu, Sistemul instituţional al Uniunii Europene, Edit. Lumina Lex, 2001, pp. 132-133;

[2] O. Manolache, Drept…, p. 100, op. cit. Dumitru Maziliu, Integrarea europeană. Drept comunitar şi instituţii europene, Edit. Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 236;

[3] Dumitru Maziliu, Integrarea europeană. Drept comunitar şi instituţii europene…, p. 237;

[4] Dumitru Maziliu, Integrarea europeană. Drept comunitar şi instituţii europene…, p. 238;

[5] Regulamentul privind Organizarea internă a Curţii;

[6] Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Drept comunitar general, Edit. Lumina Lex, 2002, p. 86;

[7] Augustin Fuerea, Instituţiile Uniunii Europene,  Edit. Universul Juridic, Bucureşti, 2002, p. 115;

[8] O. Manolache, Drept..., p. 115, op. cit. Dumitru Maziliu, Integrarea europeană. Drept comunitar şi instituţii europene…, p. 238;

[9] N. Diaconu, Sistemul instituţional al Uniunii Europene…, p. 136;

[10] Dumitru Maziliu, Integrarea europeană. Drept comunitar şi instituţii europene…, p. 239;

[11] Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Edit. Actami, Bucureşti, 2001,  p. 98;

[12] Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Drept comunitar general…, p. 187;

[13] Dumitru Maziliu, Integrarea europeană. Drept comunitar şi instituţii europene…, p. 240;

[14] O. Manolache, Drept…, p. 104, op. cit. Dumitru Maziliu, Integrarea europeană. Drept comunitar şi instituţii europene…, p. 241;

[15] Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Drept comunitar general …, p. 89;

[16] Dumitru Maziliu, Integrarea europeană. Drept comunitar şi instituţii europene…, p. 240;

[17] În Germania dreptul de a pleda în faţa Curţii este recunoscut şi profesorilor de drept;

[18] Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Drept comunitar general…, p. 90;

[19] Dumitru Maziliu, Integrarea europeană. Drept comunitar şi instituţii europene…, p. 241;

[20] R. Munteanu, Drept European , Edit. Oscar Print, Bucureşti, 1996, p. 138;

[21] Guy Isaac, Droit communitaire, ed. III, Paris, Massou, 1990, p. 236;

[22] Augustin Fuerea, Instituţiile Uniunii Europene…, pp. 121-122;

[23] Nicoleta Diaconu, Sistemul instituţional al Uniunii Europene…, pp. 140-141;

[24] Noţiunea de ,,recurs” nu se referă la o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti, ci semnifică acţiunea introdusă în faţa Curţii de Justiţie ca instanţă de fond;

[25] Reglementat prin art. 173, alin. 2-3, Tratatul C.E., art. 33, alin. 1-4, Tratatul C.E.C.O., art. 140, alin. 2-3, Tratatul C.E.E.A.;

[26] Reglementat prin dispoziţiile 177, Tratatul C.E., art. 41, Tratatul C.E.C.O., art. 150, Tratatul C.E.E.A.;

[27] Art. 184, Tratatul C.E., art. 36, alin. 3, Tratatul C.E.C.O., art. 156, Tratatul C.E.E.A.;

[28] Art. 175, Tratatul C.E., art. 35, Tratatul C.E.C.O., art. 148, alin. 1-2, Tratatul C.E.E.A.;

[29] Dumitru Maziliu, Integrarea europeană. Drept comunitar şi instituţii europene…, p. 241;

[30] Art. 169-170, Tratatul C.E., art. 141-143, Tratatul C.E.E.A., art. 88, Tratatul C.E.C.O.;

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s