MARIA RĂSVAN DESPRE : Viaţa şi activitatea lui Ioan Micu Moldovan

Viaţa şi activitatea lui Ioan Micu Moldovan

         

Blajul celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea a fost onorat de numeroase figuri de mari învăţaţi şi patrioţi, dintre care unii au fost cinstiţi cu nimbul vredniciei încă din timpul vieţii. Între aceştia se numără, la loc de cinste şi Ioan Micu Moldovan, zis Moldovănuţ din cauza înfăţişării sale fizice, mai scunde. Foarte mare a fost, în schimb, figura sa morală şi intelectuală, care l-a situat între cei mai de seamă slujitori ai învăţământului, luptători şi cărturari pentru drepturile poporului român şi oameni aleşi ai Bisericii Creştine[1].

Născut la 13 iunie 1833 în comuna Moldoveneşti din apropierea Turzii, fiul de iobag a reuşit, datorită inteligenţei, dârzeniei şi stăruinţei ce-i caracteriza toată viaţa, să îşi termine studiile elementare din satul natal, de la Pesta şi Viena, iar mai apoi pe cele secundare de la Blaj.

Vârsta adolescenţei lui Ioan este îngreunată de privaţiunile şi greutăţiile inerente unui fiu de iobag, date fiind condiţiile societăţii vremii cu care se confrunta. Toate acestea însă nu l-au descurajat pe tânărul temerar din drumul său. Astfel că, darurile revărsate asupra acestuia, nu au întârziat să apară, şi în pofida încercărilor sale de formare intelectuală şi nu numai, i se deschid noi drumuri, noi posibibilităţi, spre a-i asigura urcuşul spre cultură şi civilizaţie.

Devine student la Universitatea din Pesta în anul 1853-1854, apoi în anul următor îl vom regăsi studiind la Viena. Aici înterprinde o activitate intensă de desăvârşire a studiilor, care îi vor marca în mod strălucitor formarea sa intelectuală. Cunoştinţele vaste şi solide însuşite în aceşti ani peste graniţă, i-au asigurat tânărului Ioan încă de atunci un binemeritat prestigiu de om instruit şi învăţat.

La un an însă datorită unor probleme de sănătate revine la Blaj, între anii 1855-1857, pentru a-şi finaliza studiile teologice şi a-şi dobândi într-un mod merituos titlul de licenţiat în teologie.

Activitatea sa ca om al culturii, se va intensifica în exercitarea sa la altarul catedrei. Anul 1857 are în subordinea lui, numirea ca profesor la Liceul Teoretic şi la Institutul Teologic. Pregătirea sa temeinică şi multilaterală, dar şi lipsa de profesori,  explică predarea mai multor discipline, precum: istoria, geografia, filosofia, limba şi literatura română şi limba latină, lucru de altfel afirmat de însuşi exponentul referatului de faţă, Ioan Moldovan, care spune că profesorii cu „sudori cruntesuplinesc prin studiu individual ceea ce învaţă la universitate, iar după ce se pregătesc dintr-un studiu adeseori, din cauza nevoilor, se „mută la altul” şi încep din nou[2].

Ioan Micu Moldovan s-a străduit să răspundă prin toate mijloacele marilor cerinţe şi problematizări ale învământului elementar, vreme de douăzeci şi cinci de ani ca profesor şi cinci ani ca director, încununând astfel o activitate de treizeci de ani de slujire şcolii, înălţându-o pe cele mai prestigioase trepte academice şi în acelaşi timp, construind suflete mai nobile, mai sincere şi mai înalte în cultură şi civilizaţie.

Era pretutindeni”! sunt cuvintele mărturisite de cel mai bun prieten de-al lui Ioan, şi cel dintâi biograf, Ioan Raţiu – profesor vrednic din Blaj. De această frază, am încercat să conturez şi eu tabloul fiului vrednicilor părinţi, Dochia-Domiţiana şi Vasile Moldovan. Astfel că este important să reliefăm câte puţin din demersul său editorial, ştiinţific, atât de important pentru cei însetaţi de cunoaştere şi până la urmă pentru dezvoltarea culturii româneşti.

Încă din primii ani de profesorat el va deveni directorul tipografiei diecezane din Blaj şi succesorul lui Timotei Cipariu[3] supranumit şi „părintele filologiei române”.

Este el însuşi autorul unor cărţi, precum: „Lecţiunariu latin pentru a doua clasă gimnazială” din 1864, „Dicţionarul român-latin”, „Istoria Ardealului” „Geografia României”,

La iniţiativa sa printre primele editoriale apărute, se vor înregistra numeroase manuale pentru şcolile confesionale greco-catolice, elementare şi medii, prin reviste pedagogice, înscrise cu numele de „Foaia şcolastică”[4], necesare mai ales pentru exercitarea activităţii cadrelor didactice.

Posibilităţile tipografice din Blaj fiind limitate, Ioan Micu Moldovan se va îngriji să procure manuale şcolare tipărite la Sibiu, legăturile sale fiind mai strânse cu editorii Willhelm Krafft[5] şi S. Filtsch[6], dovadă fiind cele 164 de scrisori primite de la aceştia.

A devenit membru corespondent al Societăţii Academice Române, cu acest titlu Ioan Moldovan, a avut posibilitatea să intensfice legăturile cu centrele culturale din România[7] şi să le solicite ajutorul.

Activitatea ştiinţifică a lui Ioan Micu Moldovan a fost cuprinsă şi în paginile revistei lui Timotei Cipariu „Arhivu pentru filologie şi istorie” din anii 1667-1872. Articole privind libertatea conştiinţei în Transilvania[8], organizarea Bisericii Creştine Ortodoxe a românilor din Transilvania, raporturile acesteia cu Biserica Protestantă-Calvină, şi autonomia bisericii româneşti faţă de cea calvină.

A scris de asemenea despre viaţa şi activitatea lui Samuil Micu Klein[9]. Se cuvine menţionată şi colecţia de folclor realizată, împreună cu 166 de elevi blăjeni, între anii 1863-1878, editată de Andrei Bârseanu, sub titlul „Doine şi strigături din Ardeal”[10].

Nu lipsite de importanţă sunt dorinţele sale de a conferi Bisericii Române Romano-Catolice mai multă autonomie faţă de stat, şi faţă de Biserica Romano-Catolică de la Roma, iar astfel elaborează în două volume, actele sinodale ale Bisericii Greco-Catolice din Transilvania[11].

A fost unul dintre iniţiatorii şi întemeietorii „Asociaţiunii pentru cultura poporului român din Transilvania” (ASTRA); a participat la Dieta din Sibiu din anii 1863-1864; a fost ales membru al Consiliului legistlativ central, etc.

Tânărul Ioan, din comuna Moldoveneşti, plecat la studii peste graniţe, în vremuri şi încercări de cumpănă în viaţa sa, mai întâi la Pesta, apoi la Viena şi în cele din urmă la Blaj, ajunge în neobosita-i activitate pe treptele cele mai înalte ale ierarhiei bisericeşti: canonic mitropolitan, ales în anul 1879, vicar capitular între 1892-1895, vicar general arhidicezan la 1895, prelat papal la 1901.

S-a stins din viaţă la 20 septembrie, 1915, lăsând în urmă izvorul cel cristalin al învăţăturilor sale, multitudinea de studii şi articole, în lumina ce abia licărea la căpătâiul său, smerit, fără prea mult fast, aşa cum el însuşi aclama: „că de pompă m-am ferit în toată viaţa mea”!

 

 

Bibliografie

 

 

1. Moldovan,Ioan, Micu,  Libertatea conştiinţei în Transilvania, în Archivu pentru filologie şi istorie, nr. XI-XXIX, din anii 1868-1869.

2. Ibidem, Documente pentru tipografia lui S. Klein, în Archivu…, nr. XXIII-XXVIII din 1870.

3. Ibidem, Doine şi strigături din Ardeal, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1885.

4. Ibidem, Acte sinodale ale bisericii române de Alba Iulia şi Făgăraş, Blaj, 1869-1872.

5. Pascu, Ştefan,  Hodoş, Iosif, Moldovan, Dimitrie, Măcelariu, Ilie,  Moldovan Ioan- Micu,   George Bariţ şi contemporanii săi, vol. V, Editura Minerva, Bucureşti, 1981.

6. Raţiu, Ioan,  Ioan Micu Moldovan (1833-1915). Notiţe biografice, în Unirea, XXV, 1915, nr. 93-117.

7. Dicţionarul etnologilor români.

 

 


[1] Ș., Pascu, I., Hodoș, D., Moldovan, I., Măcelariu, I.M. Moldovan,  G. Bariț și contemporanii săi, vol. V, Editura Minerva, București, 1981, p. 259.

[2] I. Rațiu, Ioan Micu Moldovan (1833-1915). Notițe biografice, în Unirea, XXV, 1915, nr. 93-117.

[3] Erudit român transilvănean, cleric greco-catolic, membru fondator al Academiei Române, primul vicepreşedinte, apoi preşedintele Asociaţiei Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, lingvist, istoric, teolog, pedagog şi orientalist, „părintele filologiei române”.

[4] Foaia scolastică a apărut la început ca supliment la revista Economicul, între anii 1873-1875. Între anii 1876-1881 este publicată de Ioan Micu Moldovan bilunar. Cf. Arhiva personală Ioan Moldovan, doc. nr. 3742-3900.

[5] Arhiva personală Ioan Moldovan, doc. Nr. 3272-3906. Corespondența cu Krafft.

[6] Arhiva personală Ioan Moldovan, doc. Nr. 3272-3906. Corespondența cu S. Filtsch.

[7] București, Iași, Ploiești Craiova și Botoșani.

[8] Ioan Micu Moldovan, Libertatea conștiinței în Transilvania, în Archivu pentru filologie și istorie, nr. XI-XXIX, din anii 1868-1869.

[9] Ibidem, Documente pentru tipografia lui S. Klein, în Archivu…, nr. XXIII-XXVIII din 1870.

[10] Ibidem, Doine și strigături din Ardeal, Editura Academiei Române, București, 1885.

[11] Ibidem, Acte sinodale ale bisericii române de Alba Iulia și Făgăraș, Blaj, 1869-1872.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s