VRASMASII VIETII: INGINERIA GENETICA, (BISERICA LUI HRISTOS VS. PLANNING-UL FAMILIAL)

BISERICA LUI HRISTOS  VS. PLANNING-UL FAMILIAL

,,Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”

Planning-ul familial, ca metodă de lucru în societatea zilelor noastre pentru planificarea vieţii intime a celor doi în familie, are ca obiectiv principal disocierea sexualităţii de procreaţie. Iubirea nu se mai oferă întreagă, se umple de angoasă, de frica venirii pe lume a copilului. Darul lui Dumnezeu care poartă destin de mântuire, având menirea de a-şi mântui părinţii, este privit cu o monstruoasă duşmănie, este întâmpinat cu o demonică aversiune, ca şi cum ar strica viaţa celor ce pretind că se iubesc[1].

Ne întrebăm fireşte: să fie această intemperie considerată o temelie a familiei? Când are ca scop o asemenea aversiune demonică faţă de ceea ce moral şi drept în societatea de astăzi? De aceea ce înseamnă viaţă, naştere, înviere iar nu boală, moarte ori suferinţă? Te-ai întrebat în sinea ta, tu care te pretinzi a veni în ajutorul oamenilor, atunci când aceştia sunt debusolaţi la început de viaţă în doi, ca mire şi mireasă, ca tanără familie, neştiind încotro să o ia? Desigur, că un om necredincios şi care nu îşi găseşte el însuşi sensul în viaţă, (poate nici pe plan personal), nu îţi doreşti nici pentru semenul tău ca bucuria deplină să vină prin naşterea de prunci, iar odată cu aceasta, bucuria ori împlinirea deplină spre Slava lui Dumnezeu!

Este bine de ştiu că naşterea de prunci nu trebuie nici programată şi nici considerată un blestem. Iar cel mult ca o binecuvântare! În raport cu cele de ordin material, potrivit cuvintelor Mântuitorului: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă[2].

Cât de actuale sunt, în această privinţă, cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Cei ce sunt după trup, cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului. Căci dorinţa cărnii este moarte, dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace[3]. De aceea, moştenirea cea mai preţioasă pe care o putem lăsa copiilor noştri constă nu în cele materiale, ci în cele de ordin spiritual.

Ce se întâmplă dacă totuşi pruncul se zămisleşte? Mama, susţinută sau împinsă de soţ şi families, poate ajunge să îl ucidă în pântece, justificând greutăţile vieţii. Nu ştie sau nu vrea să ştie că numai prin taina crucii este viaţa omului transfigurată, iar aceasta ajunge purtător de har. Şi numai aşa se ridică la măsura dumnezeiască de a fi mai presus de condiţionările naturale sau istorice.

Ce a mai rămas din iubirea celor doi, dacă nu au milă de un prunc nevinovat? De cele mai multe ori, prin lucrarea demonică, cuprinşi de panică, par că nu ştiu ce fac, săvârşesc totul mecanic, ca şi hipnotizaţi, ca şi constrânşi de un destin implacabil. Iar când se trezesc, se descoperă îmbătrâniţi şi răniţi lăuntric, dacă mai au un dram de sensibilitate faţă de strigătul conştiinţei[4].

Trauma psihică ce însoţeşte viaţa cuplului după săvârşirea avortului îl urmăreşte, după cum o afirmă din experienţa lor clinică mulţi medici, psihologi, sociologi şi cercetători umanişti, ca o cruce ce covârşeşte puterea omului şi îl îngenunchiază sub greutatea ei. Şi numai Hristos, cu milostivirea lui, prin harul ce se revarsă din taina mărturisirii, o poate ridica, El, care deja a purtat-o pentru noi toţi. Hristos îl poate cu adevărat ridicându-l pe om din cel mai adânc abis al păcatului[5].

Modelul creştin pe care îl propune Biserica ortodoxă se inspiră din adevărurile revelate de Dumnezeu, dar are şi un suport raţional. Din învăţătura revelată putem distinge următoarele consecinţe practice ale antropologiei personalist-creştine în bioetică:

–          corpul uman nu este un simplu obiect care poate fi manipulat, ci este parte consubstanţială a persoanei;

–          viaţa fizică nu constituie toată valoarea persoanei, dar este valoare fundamentală deschisă pentru veşnicie;

–          libertatea este un drept fundamental, dar dreptul la viaţă este mai presus decât dreptul la libertate;

–          se poate sacrifica o parte  a corpului pentru binele corpului întreg, dar nu se poate distruge o parte a fiinţei umane pentru binele altei părţi;

Medical trebuie să respecte pe fiecare om în parte, el nu tratează trupuri, ci persoane şi va considera persoana umană drept scop, nu mijloc; el va săvârşi orice act medical cu responsabilitate, nu călăuzindu-se după criterii subiective, ci apelând la conştiinţa sa, ţinând cont de legile morale.

Şi aici mă refer cu precădere la intervenţia ,,medicilor” preocupaţi de posibilele devieri legate de inginerie şi manipulare care, odată începute, ar putea schimba statutul genetic al umanităţii. Teoretic şi tehnologic este posibil ca ingineria genetică să-l înlocuiască pe homo sapiens cu un om superior, dar este şi moral să ,,îmbunătăţească” planul pe care Dumnezeu îl are cu viaţa umană? Ingineria genetică poate aduce beneficii, dar poate crea, fără o linie etică şi nenorociri[6].

În cadrul ingineriei genetice, procrearea medicală asistată ridică numeroase probleme de ordin moral. Apar, ca atare, întrebări: ce modalităţi de reproducere asistată sunt, moral vorbind, lipsite de probleme? Care sunt încărcate cu riscuri duhovniceşti?

Fecundarea înseamnă şi comportă punerea în act a unei noi fiinţe; când este vorba despre om, fecundarea este sinonimă cu procrearea. Intervenţia biomedicală şi tehnică asupra procreării nu poate fi evaluată ca orice act fiziologic şi etnic[7]. Procrearea medicală asistată ridică o problemă etică de clarificat: până la ce punct actul medical are caracter de ajutor terapeutic sau devine un act substitutiv sau manipulator?

Biserica Ortodoxă este preocupată de deviaţiile morale prezente în societatea contemporană şi de riscurile pe care le prezintă ingineria şi manipularea genetică pentru viaţa umană şi propune remedii morale pentru apărarea vieţii trupeşti şi duhovniceşti. Remediile morale pentru apărarea vieţii le-am grupat în: purificarea de păcate şi de patimi şi împodobirea de virtuţi şi împărtăşirea cu vrednicie cu Sfintele Taine.

Sexualitatea nu trebuie cosiderată demodată şi constrângătoare[8], deoarece ea exprimă numai nu numai relaţia trupească a oamenilor, ci nevoia lor de înţelegere cu ceilalţi, nevoia de a iubi şi de a fi iubit, nevoia de gingăşie, de tandreţe, de compasiune, faţă de celălalt.

Sfântul Ioan Gură de Aur insistă asupra sensului creştin al naşterii de copii, arătând că atât căsătoria, cât şi naşterea de copii nu constituie piedici în calea mântuirii. „Să nu socotească cineva căsătoria o piedică pentru a bineplăcea lui Dumnezeu, ori naşterea de copii o piedică în calea virtuţii. Dacă suntem cu mintea trează, apoi nici căsătoria, nici creşterea copiilor, nici altceva nu ne va putea împiedica să bineplăcem lui Dumnezeu[9].

Sfântul Ioan Gură de Aur: „Pentru ce fel de clironomii (bogăţii) trebuie să lăsăm copiilor noştri“ care, în contrast cu timpul considerabil trecut de la rostirea lui, apare ca extrem de actual.

Iată, bunăoară, una dintre concluziile rostite de Sfântul Părinte spre finalul cuvântării: „În consecinţă, de voieşti să laşi bogăţie multă copiilor tăi, lasă-le lor fapta cea bună şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Că nimic nu este întocmai ca fapta bună, nimic nu este mai tare decât aceasta. Chiar decât împărăţia şi purtarea de coroană. Că la ce-i poate folosi coroana şi porfira, dacă este vândut de trândăvirea şi nebăgarea de seamă?“[10].

Prin creaţie, omul este orientat fiinţial spre comuniune, are o structură dialogică, nu îşi poate afla fericirea deplină în el însuşi. Dumnezeu a creat omul pereche, bărbat şi femeie – ca unul  să se sprijine pe altul în urcuşul lor spre desăvârşire.

După căderea în păcat, ca o uşurare a pedepsei, naşterea de moştenitori a fost pentru ei cea mai mare mângâiere pentru pierderea nemuririi. De aceea şi Iubitorul de oameni, Dumnezeu, îndată, chiar de la început le-a uşurat greutatea pedepsei, a smuls masca înfricoşătoare a morţii, dăruindu-le celor dintâi oameni urmaşi. Mai mult chiar, Sfântul Ioan Gură de Aur compară naşterea de copii cu învierea, considerându-o icoană a învierii pentru că, prin aceasta Dumnezeu a rânduit ca în locul celor morţi să se ridice alţii[11].

Darul de a dobândi copii este cea mai mare mângâiere pentru pierderea nemuririi şi nu numai că nu constituie o piedică în calea virtuţii, ci reprezintă, de fapt, o imagine a învierii neamului omenesc, căzut în păcat.

Precum căsătoria nu este o operă de voinţă exclusiv soţilor, la fel şi naşterea şi creşterea de copii: „Să socotim har de sus totul din viaţa noastră – ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur. Să nu atribuim naşterea de copii traiului împreună al soţilor sau altui fapt, ci Creatorului tuturor, Care a adus pe om, de la nefiinţă la fiinţă[12].

Aşadar, una dintre grijile de căpetenie ale părinţilor este să-i asocieze pe copii la viaţa şi rugăciunea Bisericii, învăţându-i să respecte valorile esenţiale, fără a se intra în conflict cu normele relative, inevitabile în viaţa de zi cu zi.

În legătură cu aceasta, scriitorul filocalic Teodor al Edessei învaţă: ,,Vrăşmaşul vieţii noastre, diavolul, micşorează păcatele noastre prin multe gânduri şi adeseori le acoperă cu uitarea, ca micşorându-se ostenelile, să nu ne mai gândim la plânsul pentru greşeli. Noi însă, fraţilor, să nu uităm de greşelile noastre chiar dacă ni se pare că prin pocăinţă ni s-au iertat. Ci să ne amintim necontenit de păcate şi să nu încetăm a plânge pentru ele ca să câştigăm smerenia ca soţie bună şi să scăpăm de cursele slavei deşarte şi ale mândriei[13].

 

 

 

 

 

 


[1] Pharos Philotheos, Înstrăinarea ethosului creştin…, p. 33;

[2] Mt. 6, 33;

[3] Rm, 8, 5-6;

[4] Ibidem;

[5] Ibidem;

[6] V. V. Zenkovski, Convorbiri cu tinerii despre sexualitate, trad. de pr. Stelian Iliescu, Pr. Paraschiv Anghelescu, Pr. Dimitrie Balaur, Edit. Bizantină, Bucureşti, 1998, p. 58;

[7] Ibidem;

[8] John Breck, Darul sacru al vieţii, trad. Ps. Irineu Bistriţeanul, colecţia Bioetica, Edit. Patmos, Cluj-Napoca, 2001, p. 81;

[9]Gheorghe Badea, (Împotriva celor care se opun vieții monahale, 3,3 în P.G. 47, 351),  Flori alese din învățătura Sfântului Ioan Gură de Aur, Edit. „Sfântul Mina“, Iași, 2004, p. 46;

[10] Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt pentru ce fel de clironomii trebuie să lăsăm copiilor noştri, în vol. Puţul şi împărţire de grâu, Edit. Buna Vestire, Bacău, 1995, Cuvântul 46, pp. 428-429;

[11] Ibidem;

[12] Idem, Femeia este legată prin lege, Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXXI, ed. reviuzită de C-tin Făgeţan, trad. de Arhim. Theodosie Athanasiu, Edit. Sophia, Bucureşti, 2005, p. 304;

[13] Teodor al Edessei, Una sută capete, cap. 72, în Filocalia Sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii, vol. IV, Edit. Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 219;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s