Aerele de la Putna, Rădăuţi, Aerul „Domniţei Mălina“, etc.; Remus Rasvan

Aerul de la Rãdãuţi

Pe un fond de mãtase vişinie, artiştii acestei piese, ni-L înfãţi­şeazã pe Iisus întins pe tot câmpul vălului de-a dreptul, înconjurat de îngeri şi de o multitudine de stele.

Este un aer de procesiune, numit de cãtre unii cercetãtori „epitaf“[1], compoziţia sa fiind asemenea celui precedent, motiv pentru care nu vom insista prea mult asupra sa, ci vom reliefa doar ceea ce-l diferenţiazã direct de obiectul mai sus numit.

O inscripţie greceascã de data aceasta, ne indicã iniţialele celor trei îngeri brodaţi: M,G,U, respectiv: Mihail, Gavriil şi Uriil, motiv pentru care ne face sã credem cã, dacã acest aer reprezintã într-o anumitã mãsurã o copie a celui precedent, sã le atribuim şi îngerilor brodaţi pe „Aerul de la Vatra Moldoviţei“, aceste nume, deoarece mai mult ca sigur brodeurii acestuia, au evitat numirea lor, datoritã suprafeţei neîncãpãtoare şi au consimţit mai bine numirea a doar douã inscripţii mai impor­tan­te, legate de data executãrii sale şi a troparului „Pune­rii în mormânt a lui Iisus“.

Cadrul este împodobit cu cruci închise în cercuri. „Punctul“, tonurile şi mãiestria execuţii sunt aceleaşi atât în „Aerul de la Radãuţi“ cât şi în cel de la „Vatra Moldoviţei“. Amândouã monumentele par a forma o pereche şi a data din aceeaşi epocã. Brodate într-un atelier moldovenesc, ele ilustreazã o concepţie bizantinã[2].

5. Aerul „Domniţei Mălina“

Aerul „Domniţei Malina“ este pãstrat în casa domneascã, de la Mãnãstirea Bistriţa, din Moldova. Ca şi alte piese de acest gen[3], reprezintã scena „Punerii în mormânt“ a Mântuitorului Iisus Hristos, lucratã bogat cu fir de aur, de argint, mãtase albastrã şi grenat, pe un fond de catifea de nuanţã cafenie.

Dimensiunile sale sunt cuprinse între: 60,5/58,5 cm şi dateazã din prima jumãtate a veacului al XV-lea, fãrã însã sã cunoaştem precis anul executării sale.

La prima vedere îl vedem pe Iisus înfãşurat de la mijlocul trupului cu un vãl aparte, cusut în fir de aur şi modelat cu o mãtase de culoare verde; pe Fecioara Maria stând la capul lui Iisus, şi i-l cuprinde cu mâinile.

Remarcãm veşmântul deosebit brodat în fir de aur şi mãta­se, precum şi tunica de argint modelatã cu mãtase verde; pe doi sfinţi îngeri cu aripile strânse ce se închinã la partea supe­rioa­rã şi alţi doi îngeri ce se închinã în partea inferioarã a aerului[4].

De asemenea, în cele patru colţuri ale acestei piese, se gã­sesc câte şase stele de aur, fiecare având şase raze, precum şi simbolurile Evangheliştilor. Valul brodat a suferit în timp mici modificări, motiv pentru care a fost restauratã marginea brode­riei, cu acest prilej a dispãrut foarte probabil şi o parte a inscripţiei.

În ceea ce priveşte compoziţia, a fost folosit pentru decor sistemul floral şi vegetal, specificul acestuia fiind reprezentat prin diferite interpretãri ale palmetei aşezatã de o parte şi de alta a unui vrej meandric, specific Moldovei.

Şi în cazul de faţã, apare o plantã ornamentalã, din zona inferioarã şi punctul de broderie, alãturi de execuţia deosebit de îngrijitã. Specific zonei Moldovei, este covorul-scoarţã format din benzi transversale brodate, pe care stã întins Iisus. Cercetã­torii vremurilor, ne claseazã acest aer, în prima jumãtate a secolului al XV-lea.

IV.b Aere de procesiune

1. Aerul Anaforniţei

Se aflã în Muzeul Mãnãstirii Putna, având dimensiunile de 55×54 cm, înfãţişând „Împãrtãşirea Sfinţilor Apostoli„ sub chipul pâinii“ la Cina cea de Tainã, de Însuşi Mântuitorul. Îl vedem în ordinea ritualului împãrtãşirii, pe Sfântul Apostol Petru primind „Sfântul Trup“, întinzând mâna stângã, iar deasupra mâna dreap­tã, iar în spatele lui îi vedem pe Sfinţii Apostoli Marcu şi Iacov. Tot în aceastã imagine, într-o ordine asemãnatoare îi remarcãm, pe Sfinţii Apostoli: Ioan, Vartolomei şi Toma, pregãtiţi tot pentru primirea „Cinstitului Trup“.

În ceea ce priveşte vestimentaţia personajelor, Iisus este înveşmântat în tunicã de argint şi mantie de aur, cusãturile de mãtase roşie violetã şi mãrgãritarele mici indicã formele trupu­lui şi cutele draperiilor. Capul este încadrat de nimbul cruciger, brodat în aur şi argint şi înconjurat cu mãrgãritare[5], iar un arhanghel îl vedem aşezat, la dreapta lui Iisus.

Sfinţii Apostoli sunt îmbrãcaţi în nişte tunici verzi, roşii violete, argintii şi mantii de aur modelate uşor cu mãtase roşie. Chipurile, mâinile şi picioarele sunt brodate cu mãtase de culoare fildeşie; pãrul capului şi barba, cu mãtase castanie închisã şi roşie, în fire fin rãsucite[6].

Sunt utilizate din nou „punctele“. Pentru redarea înfãţişãrii perso­najelor, au fost realizate suprabroderii, din fire transver­sale, petrecute pe fire lungi de in, iar în diferite locuri, bro­deurii schimbã adesea modelul de lucru, variind aşadar puncte­le, uneori mai accentuate sau mai îngroşate, atunci când vor de pildã sã scoatã în relief, chipul lui Iisus şi a Sfinţilor Apostoli, sau schimbã direcţia punctelor, pe care le înfãţişeazã „pierdute“ pentru impre­sie şi perspectivã artisticã.

Un ultim aspect şi poate cel mai important este inscripţia în limba slavã bisericeascã, ce cuprinde esenţa executãrii acestui aer, precum şi tema principalã, ce se desprinde din momentul „Împãrtãşirii Sfinţilor Apostoli“, cu „Cinstitul Trup“, al Domnu­lui şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Luaţi mâncaţi, Acesta este Trupul Meu, Care se frânge pentru voi spre iertarea pãca­telor“.

Scena „Împãrtãşirii Apostolilor“ cu „Cinstitul Trup“ al Domnu­lui şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, reprezintã ritua­lul petrecut din timpul Sfintei Liturghii, mai întâi a sluji­torilor, sub un fel aparte.

Dupã ce preotul rosteşte: „Sfintele Sfinţilor“, are loc „Înãlţarea Cinstitului Trup“, închipuind înãlţarea pe Cruce, Moartea pe ea şi Învie­rea însãşi; iar cuvintele „Sfintele, Sfinţilor“, vor sã spunã cã Sfin­tele Daruri se dau numai celor „sfinţi“, adicã celor care s-au pregãtit în chip deosebit şi sunt vrednici sã le primeascã. Aici cuvân­tul „sfinţi“ îi desemneazã pe creştinii primelor veacuri, când toţi credincioşii se numeau sfinţi (άγιοι, sancti), conform Evrei 3, 1.

Faptul cã, preotul înalţã Sfânta Pâine şi face chipul crucii de trei ori[7] în aer cu cinstita şi de viaţã fãcãtoare pâine, are înţelesul acesta: pe de-o parte, o cruce care se face sus aratã cã, a fost sfinţit – cerul, iar pe de altã parte (crucea) de la mijloc – aerul, iar crucea de jos deasupra şi aproape de Disc – n­tul, în care a şi fost îngropat Trupul Cel de viaţã fãcãtor al lui Hristos[8].

Faptul cã, se însemneazã deasupra Potirului semnul sfintei crucii şi aceasta tot de trei ori, aratã cum a fost sfinţit tot universul, cel cu patru margini, de cãtre iconomia divinã a întru­pãrii şi de cãtre însãşi Patima cea de viaţã fãcãtoare a lui Hristos Dumnezeu[9].

Motivul pentru care preotul se împãrtãşeşte (mai întâi) numai cu Pâine, fãrã Sânge şi dupã aceea cu Sfântul Sânge, nimic altceva nu aratã decât cã, Mielul Sfânt este încã sânge­rând, de la junghierea dumnezeiascã purtãtoare de viaţã şi de la jertfa spiritualã, pe care preotul o sãvârşise în mod mistic la Proscomidie.

Frângerea Sfântului Agneţ în patru pãrţi, reprezintã imagi­nea cea mai plasticã a Rãstignirii şi a Morţii Mântuitorului pe Cruce. Ea imitã totodatã şi ne aminteşte de „frângerea Pâinii“, la Cinã de cãtre Mântuitorul.

Dupã „frângerea Sfântului Trup“ şi aşezarea pãrţilor lui, pe sfântul disc, în formã de cruce ca la rãstignire, se pune în potir partea cu IS, în care s-a fãcut împungerea, cu ajutorul copiei şi din care a curs Sângele; aceastã reunire a Sfântului Trup cu Sfântul Sânge, reprezintã Învierea Domnului.

2. Aerul Potirului

Cel de-al doilea aer brodat înfãţişeazã „Împãrtãşirea Sfin­ţilor Apostoli“, de cãtre Mântuitorului Iisus Hristos, „sub chipul vinului“, zicând: „Veniţi, mâncaţi, pâinea Mea şi vinul pe care L-am amestecat pentru voi“[10], spre iertarea pãcatelor, amintind de episodul instituirii „Sfintei Taine Euharistice“, din Joia Mare, la ultima Cina luatã împreunã cu Sfinţii Apostoli.

Se remarcã din nou sistemul floral şi vegetal folosit, prin elementele decorative, strãine de tradiţia bizantinã, frunze şi crengi de stejar decoreazã colţurile superioare ale vãlului şi spaţiul de sub altar.

În colţurile inferioare sunt cusute „trese“ de aur. Fondul neutru este abandonat şi înlocuit cu o mãtase violacee, de acum înainte revenirea la coloritul specific moldovenesc, se produce într-un ritm accelerat.

Fundalurile sunt de preferinţã roşii, alteori de un albastru deschis, iar în acelaşi timp folosirea firului de argint şi de mãtase verde sunt în declin. În afara culorilor vii ale mãtãsii, mai este folosit şi aurul, pentru a trasa cutele draperiilor subli­niate în plus, cu şiruri de perle care împrejmuiesc nimburile.

Cadrul arhitectonic este îmbogãţit cu un element nou, este vorba de bolta ciboriumu-lui, formatã din fir de aur, de argint şi mãtase roşie-violetã, iar deasupra sa este întins un vãl mare, brodat cu aur şi roşu violet[11].

În ceea ce priveşte compoziţia acestuia, este identicã în cea mai mare parte cu cel precedent. Remarcãm în schimb o inscrip­ţie slavonã, care îl deosebeşte de celãlalt datoritã între­buinţãrii sale: „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsã spre iertarea pãcatelor“, o alta cu litere chirilice, indicând reînnoirea acestui aer de cãtre: „Maria Nestor soţsia kir logofãt Ioniţã“ şi ultima inscripţie, marcând iniţialele Sfinţilor Apostoli, partici­panţi la Dumnezeiasca Liturghie: „P, S, L, M, A, F“.

Aceste aere sunt pãstrate astãzi în Colegiala din Castell’ Arquato din Italia.

Pe o dimensiune identicã cu cel precedent, însã cu tematicã diferitã este ilustratã sub forma unei broderii minunate, episo­dul împãrtãşirii din timpul Sfintei Liturghii, oficiatã de Însuşi Iisus cu şase din cei doisprezece Apostoli.

Liturghia reprezintă forma cea mai înaltã şi desãvârşitã a cultului nostru de adoraţie. De ce?

Mai întâi, pentru cã – aşa cum am spus – sãvârşitorul adevãrat al acestei jertfe este Hristos Însuşi, „Fiul cel iubit al Tatãlui, întru Care El a binevoit“, este Arhiereul desãvârşit, „cuvios, fãrã rãutate, fãrã patã, deosebit de cei pãcãtoşi şi mai înalt decât cerurile“ (Evrei 7, 26). El jertfeşte şi Se jertfeşte în Liturghie pentru noi şi în unire cu noi, precum stã scris: „Şi pentru ei Mã sfinţesc şi pe Mine Însumi, ca şi ei sã fie sfinţiţi în adevãr“ (Ioan 17, 19).

Al doilea, darul nostru de jertfã este tot ce s-ar putea aduce mai de preţ lui Dumnezeu: Însuşi Trupul şi Sângele Fiului Sãu. Într-adevãr, omenitatea din Persoana divino-umanã a lui Iisus, este tot ce a creat Dumnezeu mai sfânt, mai curat şi desã­vârşit. Aceasta are mai ales, o valoare nemãsuratã prin aceea cã, în persoana unicã a lui Hristos ea este unitã, în chip indisolubil cu Dumnezeirea: „ci în El sãlãşluieşte trupeşte toatã deplinãtatea Dumnezeirii“ (Coloseni 2, 9).

Iar al treilea rând, Liturghia este cea mai eficace jertfã de împã­care cu Dumnezeu, sau pentru ispãşirea şi iertarea pãcatelor noastre.

În plin plan îl vedem pe Iisus în faţa Sfintei Mese, cu Potirul în mânã Împãrtãşindu-L pe Pavel, Apostolul neamurilor, iar dupã el în procesiune Sfinţii Apostoli: Simon, Luca, Matei, Andrei şi Filip, urmeazã a primi Sfântul Sânge, profunzi miş­caţi, „cu fricã şi cu cutremur“, cu mâinile pe piept, sub mantie, în semn de respect având capul dezvelit. Singur Iisus şi arhanghelii care îl asistã, au capul înconjurat cu nimb[12].

Scena „Împãrtãşirii Sfinţilor Apostoli“ cu „Cinstitul Trup şi Sânge“ a Mântuitorului Iisus Hristos, ne duce cu gândul de fapt, la prima Liturghie oficiatã de cãtre Marele Arhiereu. Desigur, momentul este deosebit de înãlţãtor, cãci aici este Modelul adevãrat de coliturghisire, pentru sãvârşirea Sfintei Liturghii, de aici se înalţã rugãciunea Marelui Arhiereu cãtre Tatãl cel Ceresc, care zice: „Pãrinte, sfinţeşte-i pe aceştia în numele Tãu, pe care Mi i-ai dat Mie, ca sã fie şi ei sfinţiţi întru adevãr şi voiesc ca unde sunt Eu şi ei sã fie şi sã vadã slava Mea, fiindca Eu i-am iubit pe ei, precum Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de începerea lumii[13].

El Însuşi a zis: „Acesta este Trupul Meu, acesta este Sângele Meu“. El a poruncit şi Apostolilor şi, prin ei întregii Biserici: „Aceasta s-o faceţi întru pomenirea Mea“[14].

Liturghisitorii se împãrtãşesc mai întâi în altar, precum Sfinţii Apostoli în camera Cinei celei de Tainã. De aceea, la Liturghia arhiereascã, ierarhul însuşi îi împãrtãşeşte pe toţi ceilalţi slujitori, preoţi, diaconi, aşa cum Hristos Însuşi a dat Sfinţilor Sãi Ucenici.

Cãldura (τό ζέον), adicã apa caldã, binecuvântatã, pe care preotul o toarnã dupã aceea în Sfântul Potir, simbolizeazã mai întâi apa care a curs, odatã cu sângele, din coasta Domnului cea împunsã cu suliţa; spre deosebire de cea turnatã la Proscomidie, ea este caldã, fiind menitã sa dea, în clipa împãrtãşirii, senzaţia adevãratã a sângelui viu şi cald, ca şi cum am sorbi din însuşi Sângele izvorât din coasta însuliţatã a Domnului şi din rãnile cuielor cu care a fost pironit pe cruce, cãci cãldura este în gene­ral semnul vieţii[15].

Cãldura simbolizeazã totodată cãldura Sfântului Duh cel de viaţã fãcãtor, arãtând cã, deşi în moarte Dumnezeirea nu a fost despãrţitã de Sfântul Trup, ca şi dumnezeiescul suflet, precum stã scris în Psalmul 103, 31: „Trimite-vei Duhul Tãu şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pãntului“. Adusã în Sfântul Sânge are deci scopul de a ne reprezenta şi mai expresiv Învierea Domnului, simbolizatã puţin mai înainte prin punerea pãrticelei IS din Sfântul Agneţ în Potir.

Turnarea în Sfântul Potir a celor douã pãrţi, din Sfântul Trup destinate împãrtãşirii credincioşilor (NI şi KA) – deci unirea deplinã a Sfântului Trup cu Sfântul Sânge – simboli­zeazã Învierea Domnului, adicã refacerea integritaţii Sfintei Sale umanitãţi, despãrţitã în douã prin moarte; iar turnarea restului pâinii de pe sfântul disc, adicã a miridelor pentru sfinţi şi pentru credincioşi, exprimã în chipul cel mai plastic unirea desãvârşitã a tuturor membrilor Bisericii trium­fã­toare şi luptãtoare cu Hristos, Capul acestei Biserici[16].

Înãlţarea Sfântului Potir şi arãtarea lui în vãzul credincio­şilor, la cuvintele: „Cu fricã de Dumnezeu…“ şi: „Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tãu…“, simbolizeazã „arãtãrile Mântuitoru­lui de dupã Înviere“, lucru care se vede şi din formulele, prin care rãspund atunci credincioşii, ca şi când L-ar fi vãzut pe Domnul şi S-a arãtat precum stã scris (Psalmul 117, 26-27): „Vãzut-am lumina cea adevãratã“.

Ultima înãlţare a Sfântului Potir în vãzul credincioşilor, însoţitã uneori de semnul Sfintei Cruci, la cuvintele: „totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor“, simbolizeazã ultima arãtare a Domnului cãtre Ucenicii Sãi şi binecuvântarea acestora de cãtre Mântuitorul, pe Muntele Mãslinilor înainte de Înãlţare; iar repunerea Sfintelor Daruri la proscomidiar, închipuie chiar Înãlţarea Domnului la Cer, ritual însoţit de rugãciunea rostitã de cãtre arhiereul sau preotul slujitor, astfel: „Înalţã-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pãmântul sã strãluceascã Slava Ta!“ (Psalmul 107, 5).

Sfânta Masã rãmâne acum Scaun al Slavei lui Dumnezeu-Tatãl, iar Masa Proscomidiarului pe care se aşeazã Sfintele Daruri, devine locul şederii Fiului de-a dreapta Tatãlui întru slava cereascã.

3. Aerul Euharistic de la Mãnãstirea Rãdãuţi

Se aflã astãzi expus în Muzeul de Artã din Bucureşti al R.P.R., adus din Biserica Episcopalã din Rãdãuţi, dupã ce în prealabil a fost executat în Mãnãstirea Agapia şi împodobind alãturi de alte piese de excepţie Muzeul Mãnãstirii de aici.

Reprezintã un acoperãmânt pentru Sfintele Vase, ce cuprin­de imaginea în ansamblu a „Cinei celei de Tainã“, lucratã în fir de aur şi de argint, pe o mãtase de culoare albastrã, asemenea cerului.

În principiu, brodeurii folosesc aceleaşi idei decorative întâlnite în aproximativ toate piesele de broderie studiate pânã acum. Principalele motive, sunt stelele în numãr de cincispre­zece, opt din ele fiind brodate în partea stângã şi celelalte şapte în partea dreaptã; de asemenea „punctele“ care sunt au passé şi în couchure.

Uneori lucrãtura fiind schimbatã fie prin împletitura firului de mãtase, în câte trei sau patru, ori mai multe chiar, petrecându-se pe sub fire groase de in, aşternute şi trecute sub acestea, ca într-o împletiturã[17].

În centrul aerului, îl vedem pe Iisus înconjurat de Sfinţii Apostoli Petru, Filip, Ioan, Andrei, Iacov şi Marcu, pregãtiţi pentru a primi „o pâiniţã rotundã“[18] cu mâinile încrucişate în chip de „tron“, potrivit ritualului. Gestul ridicãrii mâinii stângi a lui Iisus, explicã cuvintele pe care le pronunţã în acest moment: „Luaţi mâncaţi, acesta este Trupul Meu, Care se frânge pentru voi spre iertarea pãcatelor“.

Chipurile Sfinţilor Apostoli sunt concentrate şi cu priviri „abstracte“, fiind brodate cu mãtase, iar pãrul capului şi barba sunt cusute cu mãtase albastrã şi cafenie[19].

Imaginea de fundal este de excepţie: un arhanghel cu o ripidã în mânã, douã candele de aur, ce sunt aşezate deasupra altarului, Masa Sfântului Altar acoperitã cu un vãl mare brodat cu aur şi tivit cu fir roşu de garantã, crucea de aur, ciboriumul şi draperiile lucrate în reţele de fir de aur, cerul albastru, soare­le şi luna, toate împodobesc în chip minunat acest aer liturgic.

Un ultim aspect legat de imaginea acestui aer, stã Crucea brodatã cu fir de aur şi de mãtase, pe vãlul ce îmbracã Sfânta Masã, despre care trebuie sã spunem cã este obiectul de venerare al creştinilor, ea a devenit sfârşit al patimilor trupului şi al ruşiniislavãiar nu ruşine, fiindcã, ea este început al lucrãrilor şi puterilor dumnezeirii, deoarece, de aici s-a fãcut cutremurul acela al pãmântului întreg şi întunericul de trei ceasuri peste tot pãmântul, chiar şi despicarea pietrelor şi a catapetesmei templului şi deschiderea mormintelor, încã şi învierea morţilor şi câte a sãvârşit Mântuitorul, coborându-Se în Iad[20].

În ceea ce priveşte data execuţiei acestui aer, inscripţia acestuia în limba slavonã bisericeascã, din partea inferioarã a vălului, nu ne oferã o datã precisã, ci doar numele iniţiatorului, respectiv a marelui Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Atribuim aşadar, acestui vãl liturgic al Cinei celei de Tainã, primei jumãtãţi a veacului al XV-lea.

Vederea minunatã a Împãrtãşirii Sfinţilor Apostoli cu Cinstitul Trup şi Scumpul Sânge, al Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, este pânã astãzi sãvârşitã în fiecare Bisericã, în cadrul Sfintei Liturghii, de cãtre arhierei, închipuindu-L pe Iisus Arhie­reu, avându-i în jurul lor pe preoţi, asemenea celor doisprezece Apostoli şi cel puţin doi diaconi închipuindu-i pe Sfinţii arhan­gheli.

În acest sens, semnificativã este zicerea: „A fost trimis unul dintre serafimi şi avea un cãrbune în mânã, pe care l-a luat cu cleştele din jertfelnic“, cãci ea îl aratã pe preotul care ţine Cãrbu­nele spiritual, pe Hristos, cu cleştele mâinii lui, în Sfântul Jertfelnic[21] şi sfinţeşte şi curãţeşte pe cei care îl primesc şi se împãrtãşesc cu El. ci şi în cele cereşti şi nefãcute de mânã şi sfinte a intrat Hristos şi S-a arãtat întru slava feţei lui Dumnezeu Tatãl, pentru noi fãcându-Se Arhiereu mare pãtrunzând cerurile[22].

Arhanghelii înfãţişaţi mereu în jurul Mântuitorului, cu o ripidã[23] în mânã, îi au ca locţiitori în slujirea Sfintei Liturghii, pe diaconi, care şi ei stau în jurul arhiereului sau a preotului, apãrând încetişor Sfintele Daruri cu ripidele, rostind: „Trimite Duhul Tãu cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri ce sunt puse înainte“. Diaconii simbolizeazã puterile cereşti, care au fost alãturi de Domnul Hristos în noaptea condamnãrii.

Bunãoarã acest episod a fost profeţit în Vechiul Testament, precum a contemplat odinioarã Profetul Isaia: „Am vãzut pe Domnul şezând pe tronul prea înalt şi slãvit şi Puterile serafimice stând împrejur şi din glas s-a umplut casa de fum“[24].

 


[1] Dan Smântãnescu numeºte aerul de la Rãdãuþi „epitaf“.

[2] I. D. ªtefãnescu, Cultura Moldoveneascã,p. 495.

[3] I. Bãnãþeanu, Glasul Bisericii…, p. 515.

[4] I. D. ªtefãnescu, Cultura Moldoveneascã, p. 491.

[5] Ibidem, p. 492.

[6] Ibidem.

[7] Trei închinãciuni ºi trei metanii, însoþite de rugãciunea „Dumnezeule, curãþeºte-mã pe mine pãcãtosul“, înainte de înãlþarea Sfintei Pâini, dupã Disc.

[8] Sfântul Gherman I, Tâlcuirea Sfintei Liturghii…, p. 123.

[9] Ibidem.

[10]         Proverbe 9, 5.

[11]         I. D. ªtefãnescu, Cultura Moldoveneascã…, p. 492.

[12]         Ibidem.

[13]         Ioan 17, 11.

[14]         Luca 22, 19.

[15]         Sfântul Gherman I, „Tâlcuirea Sfintei Liturghii“…, p. 449.

[16]         Ene Braniºte, Liturgica Specialã…, p. 262.

[17]         I. D. ªtefãnescu, Cultura Moldoveneascã…, p. 493.

[18]         Ibidem.

[19]         Ibidem.

[20]         Teodor, Comentariu liturgic…, pp. 84-85.

[21]         Isaia 6, 6.

[22]         Sfântul Gherman I, „Tâlcuirea Sfintei Liturghii“…, p. 104.

[23]         Ripidele sunt chipul heruvimilor.

[24]         Isaia 6, 1- 4.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s