BEDERNIŢA – Remus Răsvan

Epigonatia

Scurt istoric

Etimologic cuvântul bederniţa[1] este de origine din limba greacã έπιγονάτιον“(epigonation), de la „έπί“ (epi) şi „γονή“ (goni), care înseamnã: pe genunchi. Întrebuinţarea lui dateazã de prin secolul IV[2]. Este un veşmânt în formã de romb, care se leagã cu un şnur dupã gât, atârnând pe genunchiul drept.

Majoritatea liturgiştilor afirmã cã, acest veşmânt a intrat în uz de prin secolul VI, şi de asemenea el ar deriva dintr-un ştergar pe care îl folosea episcopul la spãlarea picioarelor conslujitorilor în Joia cea Mare, dupã exemplul Mântuitorului.

Este un obiect caracteristic veşmântului liturgic arhieresc, oferitã ca şi distincţie preoţilor de cãtre episcopul eparhiot, pentru merite deosebite, interprinse în folosul bisericii, precum stã scris: „Preoţii care cârmuiesc bine sã se învredniceascã de îndoi­ta cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu cuvântul şi cu învãţãtura[3].

Acest veşmânt serveşte numai ca o podoabã la lucrarea celor sfinte şi simbolizeazã „sabia spiritualã, respectiv, cuvântul lui Dumnezeu prin care trebuie sã fie înarmat neîncetat pãstorul“.

Dar mai simbolizeazã şi Învierea Mântuitorului pentru cã, are pe el brodatã icoana Învierii, arãtând cu aceasta puterea, biruinţa şi scularea lui Hristos pe care Le-a sãvârşit prin curãţie şi neprihãnire, aşa cum stã scris: „Încinge-Te cu sabia peste coapsã, Puternice, în strãlucirea şi frumuseţea Ta. ÎncordeazãŢi arcul, propãşeşte şi domneşte de dragul adevãrului, blândeţii şi dreptãţii, şi dreapta Ta cãlãuzã minunatã Îţi va fi. Ascuţite sunt sãgeţiile Tale, Puternice, popoare sub Tine vor cãdea, ascuţite în inimile celor ce-L duşmãnesc pe Împãrat“[4].

Cu aceastã „sabie a Duhului“ (Efeseni 6, 17) arhiereul trebuie sã taie şi sã respingã învãţãturile greşite ale ereticilor şi ale credincioşilor neascultãtori, care nu se supun autoritãţii Bisericii, de aceea epigonatul se leagã de brâu, cum îşi încing ostaşii sabia.

Unii liturgişti vãd în acest veşmânt, simbolul şervetului cu care s-a şters Pilat pe mâini zicând: „nevinovat sunt de sângele acestui om“, iar alţi interpreţi, inspirându-se din textul formulei pentru îmbrãcarea epigonatului („…încordeazã şi bine sporeşte şi stãpâneşte întru adevãr, blândeţe şi dreptate“) spun cã, mai simbolizeazã „biruinţa asupra morţii şi Învierea Mântuitorului“.

Fiind mai mult o insignã decât un veşmânt propriu-zis, epigonatul se acordã de cãtre episcop şi preoţilor distinşi, care se evidenţiazã în activitatea pastoral-misionarã, administrativ-gospodãreascã şi în special celor care se ostenesc în cuvânt şi în propovãduirea învãţãturii (I Timotei 5, 17).

Bederniţa este fãcutã dintr-o ţesãturã de in sau de mãtase, de dimensiuni mai reduse şi de forma unui romb, aplicatã mai apoi pe un strat de pânzã de cânepã întãritã, pentru a-i reda în fond rezistenţa necesarã. Aceasta se ataşeazã de brâu, în partea dreaptã, cu ajutorul unor şnururi împletite[5].

În ceea ce priveşte ilustraţiile brodate pe aceste bederniţe, brodeurii putneni au preferat şi de data aceasta, sã ne prezinte într-o variantã complexã urmãtoarele scene: Buna-Vestire, Ador­mi­rea Maicii Domnului, Naşterea şi Învierea lui Iisus Hristos.

Prin sensibilitatea şi cãldura inimii, prin patosul cuvântului, prin execuţia artisticã a mişcãrilor, a actelor de cult şi mai ales, prin evlavia şi emoţia misticã pe care o trãieşte în clipele rugã­ciu­nii, slujitorul aratã cã, se transpune şi se identificã cu slujirea sa.

Sfintele veşminte dezvãluie deopotrivã semnificaţia şi idealul acestei slujiri şi în felul acesta, simbolul ni se reveleazã în toatã strãlucirea şi naturaleţea sa ca o „întrupare a suprana­turalului în forma sensibilã“[6], pentru a zugrãvi imaginea realã şi sensibilã a Bisericii cereşti în toatã mãreţia, plinãtatea şi unici­tatea ei.

Muzeul Mãnãstirii Putna, pãstreazã din toate aceste veşmin­te arhiereşti, trei bederniţe nedatate, în care sunt decorate urmãtoarele scene: „Adormirea Maicii Domnului“, „Maica Domnului – Platyera“, „Învierea Mântuitorului Iisus Hristos“, pe care le vom trata în cele ce urmeazã.

 


[1] Bederniþa este atestatã, ca parte componentã a odãjdiilor episcopale, încã din secolul al VI-lea, dar obârºia sa nu este pe deplin lãmuritã. Unii cercetãtori o derivã din vechea mapã romanã, un fel de ºtergar, pe care patricienii Romei îl purtau, îndoit peste braþul stâng, la marile solem­ni­tãþi ºi ospeþe. Alþii sunt de pãrere cã, aceasta reprezintã forma stilizatã ºi mult înfrumuseþatã a ºtergarului pe care episcopii Bisericii creºtine de Rãsãrit îl purtau la cingãtoare, peste coapsa dreaptã, ºtergând cu el picioarele ciriacilor ecleziarhi, dupã spãlarea lor ritualã în Joia mare, ca semn al umilinþei pe care Mântuitorul Însuºi o arãtase, când a spãlat ºi a ºters, la Cina cea de Tainã, picioarele ucenicilor Sãi. Savantul român I. D. ªtefãnescu afirmã cã, bederniþa era, la origine, un „ºorþ“ confecþio­nat din pânzã de in sau de mãtase, care se încingea peste tunica sacerdo­talã, fãrã sã indice însã ºi funcþionalitatea acestuia, în sfârºit, sunt ºi cercetãtori care considerã cã, acest ornament arhieresc a fost iniþial un fel de pungã pentru milostenii, pe care Apostolii o purtau încinsã la brâu.

[2] La început a fost probabil un fel de ºtergar de care se folosea episcopul la spãlarea picioarelor în Joia Patimilor, aducând aminte de spãlarea picioarelor Apostolilor de cãtre Mântuitorul;

[3] Timotei 5, 17.

[4] Psalmul 44, 3-5.

[5] I. D. ªtefãnescu, Cultura Moldoveneascã…, p. 483.

[6] M. Cocagnac, Simbolurile Biblice, Editura Humanitas, Bucureºti, 1997, p. 45.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s