Epoca lui Ştefan cel Mare – Remus Răsvan

b. Epoca lui Ştefan cel Mare

Broderiile din această perioadă se încadrează într-o activitate artistică ale cărei origini apar mult mai îndepărtate, decât primii ani ai veacului al XV-lea[1].

Încă din primele decenii ale acestui veac, activitatea în atelierele moldoveneşti a devenit din ce în ce mai rodnică, fiind susţinută în permanenţă de către marele domnitor. Brodeurii moldoveni ies din tiparul şi de sub stilul bizantin, încercând să îşi impună de acum ideile lor proprii.

Pentru a satisface comenzile numeroase ale domnitorului moldoveneşti a luat fiinţă la Mănăstirea Putna primul atelier, în anul 1481. Conducătorul noului atelier îşi începe activitatea cu mari proiecte de înnoire, în ce priveşte arta broderiei. El îşi doreşte mai întâi să împrospăteze schemele iconografice, să le îmbogăţească şi pe cât posibil, să se ia la întrecere cu operele de pictură[2].

Astfel, stilul său se inspiră din pictura murală, personajele brodate devin peste măsură de zvelte, iar veşmintele se pliază într-un mod mult mai elegant; temele sunt diverse, iar numărul de personaje creşte odată cu strădania de a reprezenta subiectele alese fără prescurtări; armonia culorilor întrebuinţate îl caracterizează pe acest conducător al atelierului nou înfiinţat, ca pe un lucid creator şi observator perspicace.

Motiv pentru care ne facem să credem că acest şef al atelierului să nu fi fost de origine din Moldova, ci mai de grabă din părţile Moscovei, căci toate acele calităţi amintite mai sus, poartă pecetea unui străin practicant al atelierelor ruseşti. Numai astfel, se explică fundalurile neutre şi culorile vii folosite pentru frumuseţea veşmintelor personajelor, culori dintre care se evidenţiază adesea verdele – şi care toate se detaşează cu putere de fundal[3].

Culoarea verde este simbolul nădejdii în dobândirea fericirii veşnice pe care am câştigat-o prin mijlocirea Domnului nostru Iisus Hristos şi darul Sfântului Duh.

Cu toate acestea, preferinţele fie ale domnului sau pur şi simplu din experienţa colaboratorilor şi artiştilor moldoveni, cu privire la nuanţe şi până la reprezentarea scenelor şi persona­jelor biblice pe diferite brodături, aveau să învingă în curând noua gamă coloristică şi în scurt timp vom întâmpina tradiţio­nala armonie moldovenească repusă în drepturile ei.

Putem vorbi în cele ce urmează, de o activitate intensă interprinsă în atelierele din incintele Mănăstirilor din Moldova, la jumătatea veacului al XV-lea, în care se vor naşte cele mai frumoase opere realizate vreodată. Una dintre calităţile specifice ale artei broderiei din epoca lui Ştefan cel Mare, este realismul, discret la început, dar stăruitor mai târziu[4].

Originalitatea broderiilor moldoveneşti din această perioadă izvorăşte din bogatul repertoriu de motive ornamentale, care puse la îndemâna artiştilor brodeuri, atât în arta populară şi mai ales în broderiile religioase, evidenţiază puncte comune în cea mai mare parte, însă şi unele diferenţe de ordin tehnic. În linii mari, sunt două faze ale evoluţiei tehnicii broderiei româneşti:

Secolele XIV-XVII când se coase, în puncte foarte mici, cu firele de aur, argint şi mătase colorată;

Secolele XVIII-XIX, când firul de metal, adeseori şi de mătase, nu mai sunt cusute, ci aşezate pe traseul dat şi prinse aproape invizibil din loc în loc.

Executarea unei broderii presupune în linii mari trei etape:

–   Marcarea contururilor cu un fir de mătase colorată, într-un punct înaintea acului;

–   Acoperirea din margine în margine a fondului contu­rat cu fire de bumbac, cânepă, in sau borangic (mai târziu din lână) aşezate în sensul lungimii şi susţinute, din loc în loc, în sens invers; impresia pe care o dă acest suport este aceea a unui snop;

–   Broderia propriu-zisă. Firul de metal preţios nu trece pe dos, atât pentru a economisi materialul, cât şi pentru a nu îngreuna prea mult broderia. Metalul se trece pe sub firele de mătase care marchează conturul, prinzându-se la distanţe mai mari sau mai mici cu altele însă de diferite nuanţe.

Cu firul de mătase, firele de metal sunt prinse, fie de unul câte unul, fie de mai multe la un loc (până la patru). Astfel, se formează un număr foarte mare de desene geometrice, de o fineţe deosebită şi care nu se disting decât văzute de aproape. Aceste desene au rolul fundamental în obţinerea efectelor plas­tice şi totodată, decorative ale broderiei. Contururile sunt şi ele marcate cu fire de mătase colorate foarte fin. Ele sunt uneori subliniate cu perle. Trupurile şi chipurile sunt brodate cu mătase deschisă, din nuanţe diferite pentru a marca relieful şi umbrele. Conturul chipurilor este uneori uşor de umbrit cu mătase verde foarte palidă, tehnică ce aminteşte şi ea de felul cum se realizau figurile în pictura bizantină. Mai trebuie observat în ceea ce priveşte compoziţia, broderiile religioase moldoveneşti prezintă o evoluţie spre un dramatism al gesturilor, atitudinilor şi mai ales al expresiei. În tradiţionalele scene biblice, artistul a adăugat însă trecând peste canon, gesturi şi expresii din viaţa reală[5].

Cele mai importante piese de broderie religioasă -din care cea mai mare parte aparţinând epocii lui Ştefan cel Mare -şi asupra cărora vom reflecta cel mai mult în studiul de faţă, se află în Muzeul Mănăstirii Putna.

Broderiile din vremea lui Ştefan cel Mare pot fi grupate în două serii. Cea dintâi include piesele de stil bizantin şi este caracterizată prin inscripţii liturgice greceşti – formulele de dedicare, fiind de cele mai multe ori în limba slavă – apoi prin materialul de calitate superioară, prin mătăsuri somptuase şi o execuţie deosebit de îngrijită[6].

În broderiile din această serie, aflăm rareori inadvertenţe de ordin liturgic. Atitudinile şi gesturile ritualice sunt uşor de urmărit în scene, ca aceea a „Împărtăşirii Apostolilor“, „Spălării picioarelor“, „Bunei – Vestiri“ şi „Răstignirii Domnului“[7].

De asemenea observăm, siluetele, draperiile ce impresionează la prima vedere datorită simţului artistic, bunului gust, cât mai ales asupra ştiinţei care o înnobilează.

Nu putem trece cu vederea, culorile folosite pentru mătă­suri: albul ivoriu[8], purpura roşie [9], violetul, galbenul, albastrul de cobalt, verdele[10] în două sau trei nuanţe, castaniul închis şi deschis. Desigur că aceste broderii au existat şi în acest Muzeu de la Putna, însă o dată cu incendiul din 1484, o mare parte din zestrea ctitoriei lui Ştefan a fost distrusă.

A doua serie de broderii dispune de inscripţii liturgice în limba slavă vorbită la curte şi un aer de ,,familie. În ceea ce priveşte compoziţia, stilul figurilor, armonia, coloristica, mate­ria­lul şi procedeele tehnice[11], toate sunt specifice comune spaţiului şi climatului moldovenesc.

Broderiile sunt executate după nişte modele ale pictorilor decora­tori, astfel că, eventualele greşeli de ordin canonico-litur­gic, ar trebui puse pe seama acestora. Este drept însă să remar­că aceste deficienţe prezente şi în pictura murală a vremii. Observaţia mi se pare de o maximă importanţă pentru că, luminează până la un punct, reciproc, cele două domenii.

Strict la nivelul existenţei pur fizice a pieselor păstrate – , cu siguranţă puţine faţă de numărul celor executate în epocă – , se poate constata şi aici, o anume continuitate a broderiei între epoca lui Alexandru cel Bun şi cea a lui Ştefan cel Mare, mai cu seamă, în ceea ce priveşte prezenţa portretelor de donatori, dar şi cu observaţia nu lipsită de importanţă, că cel puţin o piesă capitală, „Epitaful dăruit de egumenul Siluan“, Mănăstirii Neamţ aparţine epocii intermediare, fiind datat în 1437.

Cu toate acestea, pentru răstimpul propriu-zis al domniei lui Ştefan cel Mare, propriile sale danii în materie de broderie devansează în chip semnificativ, debutul activităţii pictorilor muralişti, la ctitoriile voievodale, ele fiind anterioare chiar picturilor din bisericile boiereşti de la Lujeni (post 1454) şi Dolheştii Mari (ante 1481).

Prima broderie – un „Epitrahil“ – datează din 1467. În aceeaşi categorie intră un număr semnificativ de piese majore, printre care celebrul „Acoperământ de mormânt al Mariei de Mangop“ (1477), „Epitrahilul cu portretele lui Ştefan cel Mare şi Alexandru cel Bun“ (1480), „Dvera Înălţării“ (1484) şi cea a „Adormirii Maicii Domnului“ (1485), „Aerul din 1484“ şi chiar „Epitaful din 1490“.

 

 

Firul de aur pare să fi fost şi el importat[12]. În ceea ce priveşte materialul folosit, mătăsuri, în cea mai mare măsură, consta­tăm că sunt din ţară, însă aduse şi din import, prelucrate şi colorate după trebuinţă sub anumite tehnici şi inovaţii ale localnicilor.

Tonalitatea şi calitaţile firului vopsit sunt revelatoare, deşi analiza chimică este singura hotărâtoare[13]. Ne confruntăm aşa­dar în aceste broderii, cu nişte tonalităţi mai puţin lucioase, estom­pate am putea spune, ce îşi pierd luminozitatea odată cu trecerea ireversibilă a timpului. Cu toate acestea, broderiile moldo­ve­neşti strălucesc pe zi ce trece, datorită artei şi măies­triei cu ajutorul cărora au fost lucrate, iar valoarea şi originalitatea rămân incontestabile.

Scurta trecere în studiu a celor mai valoroase capodopere brodate, din Tezaurul Mănăstirii Putna, ne face părtaşi automat, la constatarea interesului lui multilateral pentru istoria culturii româneşti, impresionând pe toţi iubitorii de artă şi de estetic de pretutindeni, din ţară şi chiar de peste graniţe.

Operele de artă de la Putna emană în primul rând lumină asupra artei locale dezvoltate pe pământul Moldovei, pe temei bizantin atât de înfloritor în lunga şi prospera domnie a lui Ştefan cel Mare[14]. Este vorba de arta luxoasă, de caracterul solemn, în care fastul curţii domneşti s-a îmbinat cu cel al Bisericii, desti­nată să fie loc de îngropare pentru marele domnitor şi familia sa[15].

Epoca unei activităţi monumentale, care se va desăvârşi în timpul lui Ştefan cel Mare, supranumită şi „Perioada de Aur a broderiei moldoveneşti“, reprezintă momentul de împlinire clasi­că. Admirabilele piese brodate din vremea sa, au fost conside­rate printre cele mai de seamă contribuţii româneşti la cultura europeană.

Aşa au fost apreciate, începând cu primele decenii ale secolului trecut, de cercetătorii străini, care le-au putut vedea expuse în cadrul Expoziţiilor Internaţionale de la Paris, Geneva şi Bruxelles. Cu puţin timp în urmă, la finele anului 2004 un număr de astfel de lucrări de broderie, aparţinând epocii Sfântului Ştefan Voievod, au făcut obiectul unei Expoziţii găzduite în spaţiul prestigios al Muzeului Vaticanului.

 


[1] I. Bănăţeanu, Glasul Bisericii…, p. 511.

[2] R. Thedorescu, I. Solcanu, T. Singalia, Artă ºi civilizaţie în timpul lui ªtefan cel Mare, Editura Ministerul Culturii ºi Cultelor, Bucureºti, 2004, p. 90.

[3] Ibidem.

[4] I. Bănăţeanu, Glasul Bisericii…, p. 516.

[5] Ibidem.

[6] I. D. ªtefănescu, Cultura Moldovenească…, p. 507.

[7] Ibidem, pp. 507-508.

[8] Culoarea fildeºului.

[9] În Bizanţ, roºul se obţinea cu ajutorul culorii extrase din mantia unei specii de scoici ºi din rădăcina de „orcanet”. Culoarea animalieră, mai pre­ţioa­să, dădea „purpura naturală; cea vegetală, „purpura numită artificială. Firele de lână ori mătase vopsite cu purpură, erau de cinci nuanţe ºi calităţi. Cele mai folosite erau purpura roºie, purpura nobilă, numită όζή ºi βλαττίου. Firul colorat cu purpura animală rezistă puter­nic la decolorare ºi atunci când aceasta se întâmplă, suprafaţa broderiei nu se pătează, decolorarea făcându-se uniform; roºul se obţinea din cârmâz ºi din tartru de vin (de culoarea apei de mare), din pilitura de fier, iaurt ºi oţet sau must de vin.

[10]       Galbenul, albastrul ºi verdele au la rândul lor, tonalităţi de lânuri persane, uniforme pe suprafeţe întinse ºi luciri de smalţuri vechi, datorită procedeelor de vopsire împrumutate tehnicii persane; galbenul se obţinea din frunza de viţă de vie, etc..

[11]       I. D. ªtefănescu, Cultura Moldvenească…, p. 508.

[12]       Negustorii străini (genovezi), aduceau astfel de mărfuri sau materiale, în porturile Mării Negre sau ale Dunării de Jos.

[13]       Analizele chimice, dovedesc că, roºul a fost obţinut cu ajutorul rădăcinilor de garantă, gen de rubiacee cultivat în Evul Mediu, în Apus (Provence) aflat de noi în practica artei mănăstireºti ºi ţărăneºti ºi în Moldova, unde poartă numele de roibă sau rughie. Galbenul ºi castaniul sunt ºi ele obţinute din plante. Pentru albastru, culoare de preparaţie grea, s-a importat indigoul, vopsea obţinută din frunzele unei plante caracteristice în ţările calde ºi folosită mai ales în Spania. Verdele, galbenul, se obţin ºi astăzi la ţară din plante.

[14]       Revista Oficială a Arhiepiscopiei Iaºilor, a Episcopiei Romanului ºi a Huºilor, Anul XLII, Nr. 7-8, Moºtenirea Artei Bizantine, articol de Corina Nicolescu, Redacţia ºi administraţia: Arhiepiscopia Iaºilor, Iaºi, iulie-august, 1966, p. 444.

[15]       Ibidem.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s