Moartea spirituală a omului şi întoarcerea lui în ţărână

Moartea spirituală a omului şi întoarcerea lui în ţărână

 

,,Din toţi pomii din rai poţi să mănânci. Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!” (Fc. 2, 16-17).

 

Ceea ce caracterizează, din punct de vedere religios si moral, prima perioada din viaţa noastră este experienţa existenţială a protopărinţilor noştri, Adam şi Eva, care, din pricina călcării voii lui Dumnezeu, au pierdut starea de nevinovăţie, de sfinţenie şi de fericire de care se bucurau şi au trecut într-o stare de nedreptate, de suferinţă şi de coruptibilitate. Pedeapsa pe care şi-au atras-o trebuia să-i facă a-şi da seama mai întâi de contradicţia ireductibilă dintre adevăr şi minciună, bine şi rău, virtute si păcat, viaţă şi moarte şi apoi de necesitatea absolută ca Dumnezeu să se milostivească de ei şi să-i scoată din starea în care au căzut şi care era cu neputinţă de depăşit numai prin puterile lor proprii.

Realitatea păcatului strămoşesc – care reprezintă, de altfel, moartea spirituală a omului – şi universalitatea urmărilor lui sunt atestate, sub diferite forme, de foarte multe pericope şi versete din Vechiul Testament. Mărturia biblică de la care pornesc şi pe care o întăresc toate aceste texte este istorisirea lui Moise din Facere 3, 1-24, unde apariţia păcatului şi intrarea lui în viaţa noastră sunt descrise ca petrecându-se în trei momente succesive. Un prim moment este acela în care Adam şi Eva, care primiseră de la Dumnezeu o fire bună şi fuseseră înzestraţi cu toate darurile spirituale şi materiale, au fost avertizaţi în mod expres de către Creatorul şi Stăpânul a toate că neascultarea lor de o porunca prohibitivă le va aduce pierderea nemuririi trupeşti (2, 17). Apoi, un al doilea moment este acela când ei, lăsându-se influenţaţi de sugestia răuvoitoare a diavolului şi dorind să ajungă fără efort propriu la asemănarea cu Dumnezeu, au călcat această poruncă divină (3, 1-8). În fine, ultimul moment: drept pedeapsă, pentru neascultarea lor, Dumnezeu I-a izgonit din grădina Edenului, ei urmând să suporte toate consecinţele păcatului în care au căzut, acestea fiind, după Sfinţii Părinţi, consecinţe ale pierderii harului divin: “Acest prim păcat nu numai că a dus la pierderea Paradisului şi la transformarea condiţiei umane, dar a devenit, într-un fel, izvorul tuturor nenorocirilor care au copleşit lumea”[1].

Textul scripturistic subliniază valoarea existenţială a cunoaşterii, altfel spus, ştiinţa modifică radical structura existenţei umane, mai ales când această ştiinţă vine atunci când omul nu este pregătit să o cunoască, aşa cum nu erau pregătiţi nici primii oameni.

Cuvântul “moarte” a fost rostit, astfel, pentru prima oară, de Dumnezeu Însuşi în momentul în care a zis primilor oameni  “…în ziua când vei mânca din el, vei muri negreşit”. Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că El “n-a făcut moartea” (Înţ. 1, 13), “ci El a creat pe om nemuritor” (Înţ. 2, 22). “Dacă Eva nu ar fi alcătuit legătura cu diavolul, dacă ea nu ar fi căzut în ispită şi nu ar fi lipsit de la unirea cu Dumnezeu, păcatul nu ar fi existat. Neascultarea a fost cauza morţii sufletului. Ruptura legăturii sufletului cu Dumnezeu l-a atras pe acesta la moarte.”[2]

“Prin fire omul nu era nici muritor, nici nemuritor. Dacă ar fi fost făcut nemuritor dintru început, ar fi fost făcut dumnezeu. Pe de altă parte, dacă ar fi fost făcut muritor s-ar fi putut crede că Dumnezeu este pricina morţii lui. Prin urmare, n-a fost făcut nici muritor, nici nemuritor, ci CAPABIL ŞI DE UNA ŞI DE ALTA. Dacă înclina spre nemurire, păzind porunca lui Dumnezeu, ar fi primit drept răsplată nemurirea şi ar fi ajuns dumnezeu. Dacă se îndrepta spre faptele morţii, neascultând de Dumnezeu, avea să se facă el însuşi pricina morţii lui. Într-adevăr, Dumnezeu l-a făcut pe om liber şi stăpân prin voinţă pe sine însuşi.”[3] Sfinţii Părinţi văd în greşeala lui Adam un act de neascultare, constând în călcarea poruncii, şi socotesc că imboldul lăuntric al neascultării a fost trufia, păcat săvârşit întâi de îngerii cei căzuţi, înainte de facerea lumii văzute, şi sugerat omului de către diavol. Dând ascultare unei insinuări perfide din partea celui rău, Adam şi Eva au dorit să devină egali cu Dumnezeu în “cunoaşterea binelui şi răului” (Fac. 3, 5). Căci, aşa cum în vocabularul biblic verbul a cunoaşte implică, pe lângă înţelesul de cunoaştere abstractă, şi ideea de însuşire, de posesiune şi de folosinţă a obiectului cunoscut, dorinţa primilor oameni de a cunoaşte binele şi răul exprima de fapt pretenţia lor de a deveni stăpânii propriului lor destin, de a hotărî ei înşişi ce este bine şi ce este rău, de a-şi fi ei înşişi măsură şi ghid, de a nu mai depinde de Acela care I-a creat, de a se bucura de libertate şi de o putere fără margini.

Trebuie subliniată aici atitudinea omului în faţa greşelii şi în faţa lui Dumnezeu: în locul pocăinţei şi a recunoaşterii greşelii, Adam împinge păcatul într-o altă sferă a responsabilităţii. De fapt, el plasează responsabilitatea faptei sale asupra lui Dumnezeu. El este vinovat de încălcarea pedepsei prin faptul că El este cel care a construit, într-un fel, mijlocul (femeia) care a dus la păcat: “Femeia care mi-ai dat-o să fie cu mine, acea mi-a dat din pom şi am mâncat”, cu alte cuvinte “Ştiu că am păcătuit; dar femeia, pe care mi-ai dat-o să fie cu mine şi despre care Tu ai spus: Să-i facem lui ajutor potrivit pentru el (Fac. 2, 18), ea a fost pricina alunecării mele! Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine! M-am aşteptat eu, oare, să mă acopere cu ruşine tocmai ea, care a fost creată tocmai să-mi aducă mângâiere? Tu mi-ai dat-o! Tu ai adus-o la mine!”[4].

Pentru cei care sunt superficiali în citirea Sfintei Scripturi şi nu caută să înţeleagă sensurile ascunse ale celor scrise în ea, textul de la Facere 2,17 pare ambiguu şi ridică unele probleme. Faptul că Adam şi Eva nu au fost omorâţi pe loc nu înseamnă că Dumnezeu a minţit sau că ceea ce El avertizase nu se va întâmpla, iar Sfântul Ioan Gură de Aur adaugă: “…când au auzit Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce (Fac. 3, 19) au şi primit sentinţa de moarte… După cum la tribunal cineva primeşte sentinţa să i se taie capul este socotit ca şi mort şi nu se deosebeşte cu nimic de cei morţi, deşi până i se taie capul este aruncat în închisoare şi rămâne acolo multă vreme, tot aşa şi Adam şi Eva, din ziua în care au primit sentinţa osândirii la moarte, prin sentinţa aceea ei au şi murit, cu toate că au mai trăit încă multă vreme.”[5] Problema morţii se pune astfel într-un alt context: să ne imaginăm cum ar fi fost ca atunci, pe loc, Adam şi Eva să fi suferit chiar moartea trupească. De abia atunci am fi avut de-a face cu un Dumnezeu rău. Nu, El le dă oamenilor şansa refacerii chipului Lui, îi ajută să iasă din neputinţa propriului păcat şi îi ridică, cu efort omenesc bineînţeles, la Chipul Slavei Sale. Prin conştientizarea morţii lor spirituale – pierderea legăturii directe şi nemijlocite cu Dumnezeul bun şi iubitor – oamenii au posibilitatea să înţeleagă că moartea trupească ce va veni într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat este o eliberare din hainele de piele despre care vorbeşte P. Nellas.

 

 


[1] Mircea Eliade – Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1991, vol. I, p. 170

[2] Părintele Mitrofan – Viaţa repausaţilor noştri şi viaţa noastră după moarte, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1993, vol. I, p. 11

[3] Sfântul Teofil al Antiohiei – Ad Autolycum, în Virgil Gheorghiu,  Cum am vrut să mă fac sfânt. Alte amintiri dintr-o copilărie teologică, Ed. Deisis, Sibiu, 2005, p. 149

[4] Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilii la Facere, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2004, vol. I, p. 188

[5] ibidem, pp. 200-201

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s