FONDUL MONETAR INTERNAŢIONAL- studenta- Maria Rasvan, Masterand Ioan Remus Rasvan

FONDUL MONETAR INTERNAŢIONAL

 

            Perioada 2008-2009 a fost marcată de criza economică şi financiară globală. Declanşată în Statele Unite ale Americii în vara anului 2007, ea s-a răspândit treptat în întreaga lume. Acest eşec al funcţionării lumii noastre complet globalizate ne-a luat prin surprindere. Nimeni nu a prezis izbucnirea sau amploarea crizei[1]. Ea a adus cu sine falimente răsunătoare, naţionalizări bancare, fuziuni sau reorganizări masive ale activităţii firmelor americane, europene şi asiatice. Această situaţie a dezvăluit faptul că sistemul financiar global este construit pe piloni fragili[2].

            Având drept ţară de origine SUA, criza s-a propagat rapid în întreaga lume, cunoscând însă amplitudini şi intensităţi diferite de la o ţară la alta. Conform raportului Băncii Mondiale intitulat „Finanţarea dezvoltării mondiale – 2009”[3], pentru majoritatea ţărilor în dezvoltare această situaţie este mai greu de gestionat din cauza incidenţelor grave asupra economiilor respective. Dintre toate economiile în dezvoltare cele din Europa şi Asia Centrală au fost lovite cel mai dur de criza mondială.

            În rezoluţia Parlamentului European din octombrie 2009 referitoare la efectele crizei financiare şi economice mondiale asupra ţărilor în curs de dezvoltare se subliniază că, deşi aceste ţări nu au provocat criza, ele sunt grav afectate, confruntându-se cu o reducere accelerată a ritmului de creştere economică şi al ocupării forţei de muncă[4].

            Alte efecte nefavorabile înregistrate în cadrul aceluiaşi grup de ţări sunt: reducerea drastică a fluxurilor nete de capital privat şi a investiţiilor străine directe, reducerea accesului la credite şi la finanţarea comerţului, reducerea transferurilor de fonduri efectuate de emigranţi, fluctuaţii accentuate asupra cursurilor de schimb, dezechilibre ale balanţei comerciale şi ale balanţei de plăţi, scăderea preţurilor la produsele de bază, precum şi scăderea veniturilor din activitatea de turism.

            În acelaşi document se face referire şi la implicaţiile Economie teoretică şi aplicată. Supliment 304 sociale la nivel mondial ale actualei crize, preconizându-se o creştere cu 23 de milioane a numărului de şomeri în acest an şi o creştere accentuată a persoanelor care trăiesc în sărăcie extremă. Se constată, de asemenea, că toate sursele de finanţare ale ţărilor în dezvoltare au fost afectate şi că acestea nu vor putea să menţină, în lipsa unui sprijin extern substanţial, progresele înregistrate şi câştigurile economice obţinute cu greu.

 

  1. 1.      Planuri comune de acţiune vizând combaterea crizei mondiale

 

            Pe lângă propriile planuri de redresare economică, actuala criză a determinat statele lumii să acţioneze împreună, conform principiului „soluţii globale la probleme globale”. Această tendinţă de a gestiona criza într-un mod unitar şi concertat a stat la baza desfăşurării a numeroaselor întruniri ale unor organizaţii regionale sau interregionale cu sunt: Uniunea Europeană, G8, G20[5].

            Un impuls hotărâtor în ceea ce priveşte acţiunea comună în faţa crizei a fost oferit de întrunirile liderilor organizaţiei G20. Ţările membre ale acestei grupări, creată în 1999, contribuie cu 85% la formarea PIB-ului mondial şi reprezintă aproximativ două treimi din populaţia lumii[6].

            Până anul trecut întrunirile membrilor au avut loc la nivel de miniştri de finanţe sau şefi de bănci naţionale. Summit-ul de la Washington din noiembrie 2008 a fost prima întâlnire desfăşurată la nivel de şefi de state a acestei organizaţii. Au urmat alte două întruniri desfăşurate în acest an la Londra (în aprilie) şi la Pittsburgh (în septembrie).

            Actuala criză mondială a fost subiectul principal înscris pe agenda reuniunilor amintite. Chiar dacă au existat şi opinii divergente cu privire la metodele de luptă împotriva crizei, statele lumii au căzut de acord în privinţa reformării sistemului financiar mondial. În acest sens, un rol important i s-a acordat Fondului Monetar Internaţional (FMI)[7].

            În noul context, FMI este solicitat să joace un rol cheie în ceea ce priveşte combaterea efectelor crizei. De asemenea, FMI trebuie să acorde o mai mare importanţă dimensiunii financiare în studiile sale macroeconomice pentru a prevedea şi contracara viitoarele crize. Deşi s-a desfăşurat pe fondul unor ample proteste, summit-ul G20 de la Londra a avut un impact deosebit asupra arhitecturii financiare mondiale, aici adoptându-se următoarele propuneri concrete[8]: – conferirea unui rol important Fondului Monetar Internaţional în ceea ce priveşte combaterea efectelor crizei, prin împrumuturi acordate ţărilor în dezvoltare solicitante şi majorarea resurselor sale, respectiv dublarea lor la 500 miliarde dolari sau chiar triplarea lor la 750 miliarde dolari;

            – diversificarea rezervelor valutare ale statelor lumii;

            – alocarea a peste 1000 de miliarde de dolari (cel mai mare stimul fiscal din istorie) în vederea relansării economiei mondiale, cea mai mare parte urmând a fi acordată de Fondul Monetar Internaţional;

            – eliminarea „paradisurilor fiscale” în vederea combaterii „spălării banilor” şi a evaziunii fiscale;

            – conceperea unui program de sprijinire a comerţului internaţional în valoare de 250 miliarde dolari, renunţarea la practicile protecţioniste, respectiv desfiinţarea oricăror bariera din calea circulaţiei mărfurilor şi capitalurilor.

            La summit-ul G20 de la Pittsburgh, din septembrie 2009, liderii au hotărât să acţioneze în direcţia creşterii influenţei marilor economii emergente pe scena globală. De asemenea, grupul celor mai mari 20 de economii ale lumii va prelua rolul G8 şi va deveni principalul for internaţional de coordonare a politicilor economice la nivel mondial, ceea ce va reflecta creşterea influenţei globale a marilor ţări emergente[9].

            Una dintre principalele măsuri convenite în cadrul acestei întruniri a fost transferarea de la naţiunile industrializate de drepturi de vot (din cadrul conducerii FMI) către economiile emergente puternice. Propunerea a fost susţinută intens de SUA[10]. Astfel, Statele Unite au propus transferarea a 5 puncte procentuale din drepturile de vot din conducerea Fondului Monetar Internaţional de la ţările Finanţele şi stabilitatea economică în contextul crizei financiare 305 dezvoltate la cele emergente.

            Tot cu acest prilej, liderii G20 au convenit ca şeful FMI să fie selectat pe criteriul calificării şi nu al naţionalităţii, decizie semnificativă din moment ce directorul general al Fondului a fost întotdeauna european, iar cel al Băncii Mondiale American[11].

 

 

  1. 2.     Membrii, managementul şi atribuţiile FMI

 

            Fondul Monetar Internaţional şi-a început activitatea la mijlocul anului 1946, având 39 de ţări membre şi sediul la Washington. Numărul membrilor acestei organizaţii a crescut continuu, ajungând în prezent la 186.

            FMI are ca obiective principale: promovarea cooperării monetare internaţionale şi a stabilităţii financiare, stimularea creşterii economice, asigurarea unui nivel înalt de ocupare a forţei de muncă şi acordarea de asistenţă financiară ţărilor care se confruntă cu dezechilibre ale balanţelor de plăţi.

            Principala verigă decizională a FMI este Consiliul Guvernatorilor. Acesta are putere deplină în cadrul FMI şi este compus din câte un guvernator din fiecare stat membru, care este de regulă guvernatorul băncii centrale sau ministrul de finanţe. În cadrul şedinţelor anuale, Consiliul Guvernatorilor examinează activităţile desfăşurate de instituţie şi se pronunţă în probleme mai importante, precum: primirea de noi membri, revizuirea statutului şi a contribuţiilor statelor membre la bugetul FMI[12].

            Întrucât Consiliul Guvernatorilor se reuneşte numai o singură dată pe an, între şedinţele acestuia conducerea revine Consiliului Executiv (numit şi Consiliu de Administraţie) care stabileşte şi aplică prevederile Fondului referitoare la acordarea de sprijin financiar, supraveghere macroeconomică, consultări cu statele membre etc. Cinci dintre administratori reprezintă ţările cu cea mai mare participare la bugetul organizaţiei: SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Japonia. De asemenea, au mai obţinut dreptul de a avea administratori proprii: Arabia Saudită, Rusia şi China. Restul administratorilor sunt aleşi de către celelalte state membre pe criterii regionale, prin rotaţie. Consiliul de Administraţie este prezidat de unâ director general care reprezintă personalitatea centrală a Fondului Monetar Internaţional. În prezent, directorul general al FMI este domnul Dominique Strauss-Kahn.

            Din structura Fondului mai fac parte Comitetul Monetar şi Financiar Internaţional, care printr-un comunicat semestrial reflectă orientările politice majore ale FMI, şi Comitetul Dezvoltării, care se pronunţă asupra problematicii ţărilor sărace. Atribuţiile acestei organizaţii sunt următoarele[13]:

            – supravegherea politicilor economice şi monetare ale ţărilor membre, precum şi la nivel global;

            – acordarea de asistenţă tehnică statelor membre;

            – creditarea pe termen scurt a statelor membre care se confruntă cu dezechilibre ale balanţei de plăţi.

            Funcţia de supraveghere a politicilor economice şi financiare ale statelor membre de către experţii FMI este stipulată în statutul acestei organizaţii. Cadrul de supraveghere a fost actualizat în iunie 2007, precedenta modificare având loc în anii 70. Pentru asigurarea eficienţei acestei funcţii în contextul globalizării actuale, FMI a adoptat Programul de

            Evaluare a Sectorului Financiar vizând fiecare stat membru. De asemenea FMI actualizează continuu evaluările privind tendinţele economice la nivel regional şi mondial. Principalele instrumente de supraveghere regională sunt cele două rapoarte anuale: „World Economic Outlook” şi „Global Financial Stability Report”.

            În plus, rapoartele regionale – „Regional Economic Outlook Reports” – vizând patru mari regiuni (Europa, Asia, America şi Africa) sunt publicate anual. În septembrie 2006 a fost înfiinţat Biroul regional al FMI pentru România şi Bulgaria, succedând biroul FMI în România. Obiectivul central al biroului constă în îmbunătăţirea capacităţii Fondului de a-şi desfăşura funcţia de supraveghere[14].

            Necesitatea supravegherii sectorului financiar al ţărilor membre a fost invocată şi cu prilejul celor două summit-uri din acest an ale G20[15], şi a reprezentat una dintre problemele Economie teoretică şi aplicată. Supliment 306, 306 creatoare de divergenţe între europeni şi americani.

            Astfel, liderii Uniunii Europene au exercitat presiuni asupra Statelor Unite pentru a obţine reglementări stricte pentru limitarea primelor bancare. La rândul lor, oficialii americani doresc să sporească exigenţa în privinţa fondurilor proprii ale băncilor, ceea ce generează temeri în Europa.

 

 

  1. 3.     Suplimentarea resurselor Fondului Monetar Internaţional în timpul actualei crize economice şi financiare mondiale

 

            Resursele Fondului sunt asigurate din contribuţia statelor membre, prin plata unor cote a căror mărime depinde de nivelul de dezvoltare economică al statelor. Fiecare ţară achită cota sa în proporţie de 25% într-una din valutele acceptate pe plan internaţional (dolarul american, euro, yenul japonez, lira sterlină) sau în Drepturi Speciale de Tragere (DST), iar restul, de 75%, în moneda naţională[16]. Ca urmare a faptului că la început membrii au vărsat o parte a cotei de participare în aur, Fondul deţine un stoc metalic consistent, care are un rol important în garantarea solvabilităţii sale.

            Revizuirea cotelor de participare are loc odată la cinci ani. Totalul cotelor de participare a înregistrat creşteri continue în cei peste 60 de ani în care Fondul funcţionează, ca urmare a creşterii continue a numărului de state membre şi a majorării acestor cote. În urma reevaluării din 2006, acestea au fost majorate cu 1,8%. La sfârşitul lunii octombrie 2009 totalul cotelor se cifra la 217,4 miliarde DST (aproximativ 346 miliarde dolari)[17].

            Alături de resursele provenite din cotele de participaţie ale statelor membre, FMI poate apela şi la împrumuturi pentru a se finanţa. Justificarea apelului la împrumuturi este argumentată prin aceea că majoritatea statelor membre au niveluri scăzute de dezvoltare şi monede slabe. Aceste lichidităţi nu pot fi utilizate pentru a credita statele solicitante.

            De aici rezultă necesitatea apelului FMI la împrumuturi. De obicei, se apelează la aceste acorduri de împrumut atunci când Fondul are nevoie urgentă de lichiditate, atunci când intervin crizele financiare grave. Acest lucru se întâmplă în prezent.

            Creditele acordate până în vara anului 2009 de către FMI se ridicau la aproximativ 55 miliarde de dolari. Ele au fost îndreptate, în cea mai mare parte, spre ţările europene în curs de dezvoltare. Exemple de state ce au apelat la împrumuturile de la FMI în timpul actualei crize sunt[18]: Ungaria (12,5 mld. dolari), Ucraina (16,4 mld. dolari), Belarus (2,46 mld. dolari), Serbia (3 mld. dolari), Pakistan (7,6 mld. dolari), Islanda (1,6 mld. dolari), România (12,5 mld. dolari), Letonia (7.5 mld. dolari).

            Încă din primăvara acestui an directorul general al FMI a afirmat că instituţia are nevoie urgentă de capital dacă numărul ţărilor care au nevoie de ajutor va creşte. Aceeaşi necesitate a fost menţionată şi cu prilejul summit-ului de la Londra al G20. Tot în acea perioadă se vorbea şi despre vânzarea unei părţi din rezervele sale de aur sau despre emiterea de obligaţiuni, pentru prima dată din istoria sa de peste 65 de ani de existenţă. Practic, spre deosebire de Banca Mondială, care se finanţează prin emisiuni de obligaţiuni, FMI este dependent de împrumuturile pe care le obţine de la statele membre[19]. Cu toate că nu este pentru prima dată când o emisiune de obligaţiuni este luată în calcul, tentativele anterioare au fost blocate.

            Având în vedere situaţia menţionată, FMI a recurs până în prezent la împrumuturi de la statele dezvoltate şi la vânzări de aur. De curând (octombrie, 2009), Spania a împrumutat Fondul cu 4 miliarde de euro, acţiunea înscriindu-se în cadrul eforturilor internaţionale destinate triplării resurselor acestei instituţii. Această sumă se înscrie în cele 75 de miliarde de euro promise în luna martie de Uniunea Europeană. Spania este a patra ţară membră a Uniunii Europene care împrumută Fondul, alte ţări fiind Marea Britanie (15 miliarde dolari), Franţa (11 miliarde euro), Germania (15 miliarde euro). Printre primele state care au acordat împrumuturi Fondului în acest an se numără Japonia şi SUA.

            Marile state cu economii emergente, Brazilia, China, Rusia şi India, s-au angajat să aloce 80 de miliarde de dolari pentru suplimentarea rezervelor FMI Cele patru state, participante la o reuniune a miniştrilor Finanţele şi stabilitatea economică în contextul crizei financiare 307, 307 de finanţe ai statelor membre G20 desfăşurată în septembrie 2009 la Londra, au cerut şi o dublare a cotelor statelor membre în vederea întăririi capacităţii de finanţare a Fondului. Recent, Fondul Monetar Internaţional a anunţat că a vândut 200 de tone de aur Indiei, pentru 6,7 miliarde[20] dolari, tranzacţia făcând parte dintr-un program mai amplu prin care instituţia vrea să comercializeze peste 403 tone de aur pentru a-şi consolida resursele.

            Consiliul de Administraţie a decis în septembrie că Fondul poate vinde o optime din rezervele sale de aur, de 3217 tone. Vânzarea aurului către banca centrală indiană a fost efectuată în tranşe zilnice între 19 şi 30 octombrie şi urmăreşte consolidarea resurselor Fondului astfel încât instituţia financiară să acorde asistenţă statelor sărace[21].

 

 

  1. 4.     Aspecte privind activitatea de creditare a FMI în perioada actuală

 

            Acordarea de credite către statele membre este una din funcţiile de bază ale FMI. Principala destinaţie a finanţărilor pe care organizaţia le acordă statelor membre este acoperirea deficitelor balanţei de plăţi ale acestora şi susţinerea financiară a politicilor de reformă ce vizează corectarea deficitelor externe. Pentru multe dintre statele membre, finanţările primite din partea FMI sunt singurele forme de ajutor financiar, întrucât situaţia lor economică nu le permite pătrunderea pe pieţele financiare internaţionale.

            Dintre creditele acordate de Fond, acordurile stand-by reprezintă cea mai veche facilitate de creditare şi cel mai des apelată de statele membre. Acordarea tranşelor de credit este însoţită de angajamente din partea guvernelor privind politicile de stabilizare economică şi redresare a balanţei de plăţi. Tranşele se acordă eşalonat, într-o perioadă de 12-18 luni, în funcţie de îndeplinirea condiţiilor din acord, iar rambursarea se face într-un interval de 3-5 ani.

            Capacitatea de gestionare a resurselor împrumutate, adaptarea la condiţiile înscrise în acorduri, precum şi efectele sociale ale măsurilor de austeritate adoptate diferă de la o ţară la alta. În majoritatea cazurilor însă, reducerea cheltuielilor bugetare, majorarea taxelor, eliminarea sau reducerea subvenţiilor şi creşterea şomajului au determinat revolte populare şi chiar demisia guvernului (aşa cum s-a întâmplat în Letonia în acest an, de exemplu).

            În felul acesta FMI şi-a atras foarte multe critici, iar manifestaţiile împotriva politicii sale au avut loc cu prilejul reuniunilor organizate anual împreună cu Banca Mondială. Cea mai recentă manifestaţie de acest gen a avut loc la Istambul, în noiembrie 2009[22].

            Având în vedere toate acestea, în perioada actuală, s-a pus problema relaxării condiţiilor de creditare impuse de FMI Oficialii instituţiei au recunoscut că în prezent, împrumuturile trebuie să devină mai flexibile şi mai bine croite după realităţile fiecărei ţări.

            De asemenea, în martie, Fondul a introdus o linie de creditare mai uşor accesibilă, de care Mexicul s-a arătat interesat. Noua linie de creditare va acorda economiilor bine gestionate acces la fondurile instituţiei, care pot fi accesate imediat sau păstrate ca o garanţie pentru cazul în care condiţiile financiare internaţionale se înrăutăţesc.

            După ce Mexicul şi-a asigurat accesul la fondurile de 47 de miliarde de dolari, peso-ul s-a apreciat cu peste 2% în faţa dolarului. Brazilia, Indonezia, Polonia, Africa de Sud şi Coreea de Sud sunt văzute drept posibili candidaţi pentru noua linie de creditare a FMI Potrivit cerinţelor FMI, ţările care pot primi fonduri prin liniile flexibile de credit trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, cum sunt: o istorie favorabilă a împrumuturilor naţionale, finanţe publice solide, un sistem bancar sănătos.

            Pe baza acestor criterii puţine state europene ar putea fi eligibile, acest program adresându-se ţărilor precaute şi cu o economie solidă. Dublarea limitelor împrumuturilor la care vor avea acces statele membre (în mod normal fixate în funcţie de contribuţia lor la bugetul organizaţiei) reprezintă o altă măsură ce face parte din politica de reformare a organizaţiei

            Prima ţară europeană ce au solicitat împrumut de la FMI, după declanşarea actualei crize mondiale a fost Ungaria (octombrie 2008). Suma solicitată s-a ridicat la 12,5 miliarde de euro, însă întreg pachetul de sprijin financiar a fost de aproximativ 20 miliarde euro. Pentru a îndeplini condiţiile impuse, această ţară a trebuit să ajusteze cheltuielile publice, să renunţe la acordarea celui de-al 13-lea salariu pentru funcţionarii publici în 2008, la indexările în funcţie Economie teoretică şi aplicată. Supliment 308, 308 de inflaţie şi să majoreze TVA până la 25%. Aceste măsuri au făcut ca Ungaria să devină în prezent una dintre cele mai stabile economii din regiune[23].            În plus, activitatea de export a fost relansată pe fondul creşterii cererii partenerilor din Europa de Vest, iar investitorii şi-au recâştigat încrederea în această ţară. În septembrie 2009 FMI a aprobat cererea guvernului ungar de a prelungi cu şase luni, până în octombrie 2010, termenul-limită până la care Ungaria poate trage tranşele care au mai rămas din acordul stand-by. Serbia a solicitat de la FMI un credit pe doi ani în valoare de trei miliarde de euro pentru a susţine propriul sistem financiar. Potrivit prevederilor acordului, salariile şi pensiile urmează să fie îngheţate în 2010, an în care este prevăzută şi o reformă a pensiilor[24].

            În vara acestui an această ţară a beneficiat de o primă tranşă în valoare de 788 milioane euro, continuarea acordului eşuând în septembrie. După noi angajamente asumate de guvern, legate în principal de reforma sistemului de pensii şi de stabilirea unui deficit bugetar de 1,3 miliarde euro anul viitor, acordul a fost reluat. Ca urmare a reducerii cheltuielilor publice, guvernul a fost forţat să adopte măsuri nepopulare, cum sunt concedierile din sectorul public.

            După câţiva ani de creştere economică, anul trecut România a fost puternic afectată de declinul economic global. Creşterea medie a PIB în perioada 2003-2008 a fost de 6,5% pe an, investiţiile străine directe şi intrările de capital (parţial prin filialele băncilor străine din România) contribuind la o creştere semnificativă a consumului şi investiţiilor. Creşterea robustă a exporturilor către ţările UE a reflectat un proces de integrare din ce în ce mai accentuat.        Creşterea cererii interne a fost însă şi mai ridicată, generând deficite de cont curent din ce în ce mai mari, ce au culminat cu nivelul de 13,8% din PIB în 2007[25]. Creşterea rapidă a cheltuielilor, mai ales a celor cu salariile şi pensile, a contribuit la creşterea cererii interne. Expansiunea creditului ce a stat la baza creşterii economice a determinat o expunere mare a României la dificultăţile financiare mondiale şi la volatilitatea ratei de schimb.

            Din cauza colapsului global al creditului, ţara a început să se confrunte cu probleme în atragerea capitalului străin. Problemele au afectat şi rata de schimb valutar, ceea ca a condus la o depreciere a de peste 15 procente a leului în raport cu euro, din 2008[26] şi până în prezent. Evoluţia principalilor indicatori macroeconomici conform analizelor realizate de FMI poate fi observată în tabelul de mai jos:

 

Indicatori macroeconomici generali în România

2006,  2007,  2008,  2009,  2010,  2011

Rata de creştere a PIB (%) 7,9 6,2 7,1 -4,1 0,0 5,0

Rata inflaţiei (%) 6,6 4,8 7,8 5,9 3,9 3,5

Deficitul de cont curent(% din PIB) -10,4 -13,8 -12,4 -7,5 -6,5 -6,2

Deficitul balanţei comerciale (% din PIB) -12,0 -14,0 -13,5 -7,5 -6,6 -6,8

Rezerve internaţionale brute (mld. euro) 22,7 28,7 29,4 29,4 32,4 34,9[27]

Sursa: http://www.fmi.ro

            În aprilie 2009 Consiliul Executiv al FMI a aprobat în favoarea României un acord stand-by în valoare de 12,95 miliarde euro, parte a unui pachet de sprijin financiar de 20 miliarde euro. Acordul de împrumut cuprinde trei condiţionări principale: ţinta deficitului bugetar în 2009 de 7,3% şi 5,9% din PIB în 2010, adoptarea a trei legi esenţiale (legea salarizării unice în sistemul bugetar, legea responsabilităţii fiscale, legea pensiilor în sistemul public), fiecare tranşă a finanţării depinzând de încadrarea în ţintele de deficit bugetar stabilite pentru fiecare trimestru.

            Până în prezent, ţara noastră a beneficiat de două tranşe în valoare totală de 6,57 miliarde euro, acordarea celei de-a treia tranşe, în valoare de 1,5 miliarde euro, fiind amânată.

            Situaţia politică instabilă, absenţa unui buget aprobat pentru 2010, neadoptarea legii pensiilor şi a legii responsabilităţii fiscale sunt principalele motive invocate de echipa Fonului vizând Finanţele şi stabilitatea economică în contextul crizei financiare 309, 309 neacordarea celei da-a treia tranşe. Conform părerilor specialiştilor, această tranşă va fi acordată în ianuarie 2010.

            FMI a aprobat în toamna anului trecut un împrumut pentru Islanda în valoare de 2,2 miliarde dolari, pentru a permite acestei ţări să facă faţă crizei mondiale. Islanda a fost lovită dur de criză la finalul anului trecut, când principalele bănci ale ţării au devenit insolvente, iar moneda naţională şi economia s-au prăbuşit. Oficialii FMI estimează că PIB-ul acestei ţări se va comprima în 2009 cu 9,6%, iar rata şomajului va creşte la 5,7% anul viitor.

            Letonia a primit în decembrie 2008 un sprijin financiar de 7,5 miliarde euro. În urma acordului, Letonia a recurs la creşterea TVA de la 18% la 21%, la reducerea salariilor din sectorul public cu 15% şi la creşterea taxelor. FMI a impus Letoniei încadrarea într-un deficit bugetar de 5% din PIB. De curând, autorităţile acestei ţări au anunţat că vor solicita să li se permită o adâncire a deficitului până la 7%, în caz contrar riscând să intre în încetare de plăţi.[28]

            Alte ţări care au apelat la Fondul Monetar Internaţional de la declanşarea actualei crize au fost8: Armenia (540 milioane de dolari), Salvador (800 milioane de dolari), Georgia (750 milioane de dolari), Kenya (100 milioane de dolari), Malawi (77,1 milioane de dolari). Afectată de criza mondială, America Latină a găsit recent o alternativă la împrumuturile de la FMI Este vorba despre înfiinţarea, în septembrie 2009, a Băncii Sudului[29].

            Astfel, preşedinţii a şapte state – Venezuela, Brazilia, Bolivia, Ecuador, Argentina, Uruguay şi Paraguay au parafat pe 26 septembrie (în prima zi de desfăşurare a summit-ului America Latină – Africa) documentul de înfiinţare a Băncii Sudului. Potrivit oficialilor din Venezuela, capitalul total de înfiinţare al noii instituţii este de 20 miliarde dolari (14 miliarde euro).

            Banca va avea sediul la Caracas şi două sucursale, în Argentina şi Bolivia. În plus, Banca Interamericană de Dezvoltare participă la susţinerea financiară a ţărilor din regiune. Un element cu caracter de noutate a intervenit la reuniunea anuală a FMI desfăşurată la Istambul în noiembrie 2009.

            Astfel, oficialii Fondului au cerut o suplimentare masivă a capitalului în vederea emiterii unei noi valute de rezervă în locul dolarului, sub forma drepturilor speciale de tragere (DST), pentru sprijinirea statelor sărace. Deja marile economii s-au conformat cererii, Franţa şi Marea Britanie anunţând că au decis să acorde ajutoare în valoare de 4 miliarde de dolari pentru ţările sărace. Totodată, Fondul a anunţat că a primit cele 500 de miliarde de dolari promise de naţiunile G20 pentru a sprijini ţările sărace. Spre aceste ţări instituţia îşi va îndrepta atenţia în perioada următoare[30].

 

Concluzii

            Criza economică mondială a readus în atenţia opiniei publice internaţionale importanţa Fondului Monetar Internaţional. Rolul lui în economia mondială a fost dintotdeauna important, însă în ultimii ani (după anul 2000), pe măsură ce o mare parte a lumii a prosperat, FMI s-a transformat tot mai mult din bancher în consilier fiscal, reducând creditele oferite.

            Răspândirea crizei financiare în Europa a determinat unele ţări în dezvoltare să apeleze la împrumuturile de la FMI În aceste condiţii, reforma activităţii acestei instituţii a devenit foarte necesară. Astfel, oficialii Fondului şi-au luat angajamentul, încă din 2008, că instituţia va ţine cont mai mult de condiţiile interne specifice fiecărei economii solicitante şi că va fi mai flexibilă în ceea ce priveşte condiţiile „ataşate împrumuturilor”.

            Paşi în acest sens s-au făcut însă nu suficienţi, în condiţiile în care Fondul continuă să fie acuzat de „practici dictatoriale”, iar protestele la adresa lui nu au ezitat să însoţească reuniunile organizate de această instituţie. Mai puţini sunt însă cei care critică slaba gestionare a banilor primiţi de la FMI, Banca Mondială, UE şi alte instituţii sau politica defectuoasă aplicată în perioada anterioară apelării la împrumuturi şi, în special, slaba stimulare a producţiei interne şi a exporturilor (cazul României)[31].

            Începând din 2008, FMI[32] a adus o serie de îmbunătăţiri activităţii sale, cum sunt: eficientizarea procesului de aprobare a creditelor, introducerea liniei flexibile de creditare, creşterea sumei ce poate fi împrumutată, acordarea unui loc mai important marilor economii emergente în conducerea sa.

            Economie teoretică şi aplicată. Supliment 310 Importantă este şi voinţa manifestată în prezent de a acţiona împreună şi de a gestiona în comun problemele cu care se confruntă economia mondială. Cu siguranţă că această criză va redefini harta economiei mondiale, sub aspectul raporturilor de putere economică.

            Cert este că economia mondială se află în prezent în pragul ieşirii din criză, performanţele recente ale ţărilor emergente din Asia (China, India, Coreea de Sud) şi ale ţărilor dezvoltate (SUA, Germania, Franţa, Japonia) contribuind la acest succes. Totuşi experţii FMI atrag atenţia că ritmul relansării economiei mondiale va fi modest în 2010, fiind necesare stimulente financiare şi fiscale din partea guvernelor pentru susţinerea acestei evoluţii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

BIBLIOGRAFIE

 

      A., Burciu, Sandu P., Sandu Gh., – Activitatea bancară internaţională, Editura Economică, Bucureşti, 1999;

     BNR – Legea Bancară nr.58/1998 – privind activitatea bancară. Republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 78 din 24.01. 2005;

      Dăianu, D. R. Vrînceanu – România şi U.E. – inflaţie, balanţă de plăţi, creştere economică, Ed. Polirom, Bucureşti, 2003;

     Drăgoescu, Elena – Fondul Monetar Internaţional, Editura „Dimitrie Cantemir”, Tg. Mureş, 2000;

     Dardac, N., T. Barbu – Monedă, bănci şi politici monetare, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005;

     Diaconescu,  M., – Asocierea României la U.E. – implicaţii economice şi comerciale, Ed. Economică, Bucureşti, 2003;

     Ioan,  Bogdan – Tratat de management financiar – bancar, Editura Economică, Bucureşti, 2002;

     Mugur, Isărescu Sistemul bancar în Romania; evoluţii recente şi perspective. Reforma sistemului finanaciar şi integrarea europeană, BNR, Bucureşti, 1996;

          Puiu, O., Gust, M., Mihăilescu, M. (2006). Organisme şi politici Puiu, O., Gust, M., Mihăilescu, M. (2006). Organisme şi politici economice, Editura Independenţa Economică, Piteşti, pp. 150-151

          Puiu O. (coord.) (2000). Politici internaţionale, Editura Independenţa Economică, Piteşti, p. 207;

          Toma, R – Euro, moneda unică: între naţional şi internaţional, Ed. Continent, 2004;

          Turlic, V.,  V. Cocriş, A. Boariu, O. Stoica – Monedă şi credit, Ed. Economică, Bucureşti, 2005;

          Săvoiu V. – Banca centrală şi sistemele de plăţi internaţional, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998;

          *** Colecţia „Adevărul” publication, aprilie 2009;

          *** Publicaţia „Economistul”, 28 Septembrie 2009;

          *** Publicaţia „Evenimentul zilei”, 11 martie 2009;

          http://epp.eurostat.ec.europa.eu/

          http://www.fmi.ro

          http://www.financiarul.ro

 


[1] Elena Drăgoescu – Fondul Monetar Internaţional, Editura „Dimitrie Cantemir”, Tg. Mureş, 2000;

[2] Ibidem;

[3] N. Dardac, T. Barbu – Monedă, bănci şi politici monetare, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005, p. 33;

[4] Ibidem;

[5] D. Dăianu, R. Vrînceanu – România şi U.E. – inflaţie, balanţă de plăţi, creştere economică, Ed. Polirom, Bucureşti, 2003, p. 11;

[6] Ibidem, p. 77;

[7] BNR – Legea Bancară nr.58/1998 – privind activitatea bancară. Republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 78 din 24.01.2005, p. 55;

[8] Colecţia publicaţiei „Adevărul”, aprilie 2009;

[9] Bogdan Ioan Tratat de management financiar – bancar, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 98;

[10] Ibidem;

[11] Publicaţia „Economistul”, 28 septembrie 2009;

[12] Conform Puiu O., Gust M., Mihăilescu M. – Organisme şi politici economice internaţionale, Ed. Independenţa Economică, Piteşti, 2006, pp. 150-151;

[13] Puiu O. (coord.) – Politici economice internaţionale, Ed. Independenţa Economică, Piteşti, 2000, p. 207;

[15] Ibidem;

[16] E. Drăgoiescu – Fondul Monetar Internaţional…, p. 13;

[17] Ibidem;

[18] Publicaţia „Evenimentul zilei”, 11 martie 2009;

[19] R. Toma – Euro, moneda unică: întrenaţional şi internaţional, Ed. Continent, 2004, p. 100;

[20] Ibidem;

[21] V. Turlic, V. Cocriş, A. Boariu, O. STOICA – Monedă şi credit, Ed. Economică, Bucureşti, 2005, p. 90;

[23] M. Diaconescu – Asocierea României la U.E. – implicaţii economice şi comerciale, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p. 44;

[24] Ibidem;

[25] Bogdan Ioan Tratat de management financiar – bancar…, p. 77;

[26] Ibide;

[27] Burciu A., Sandu P., Sandu Gh., – Activitatea bancară internaţională, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 76;

[28] Ibidem;

[29] Isărescu Mugur – Sistemul bancar în Romania; evoluţii recente şi perspective. Reforma sistemului finanaciar şi integrarea europeană, BNR, Bucureşti, 1996, p. 87;

[30] Ibidem;

[31] Săvoiu V. Banca centrală şi sistemele de plăţi internaţional, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 34;

[32] Ibidem;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s