Reprezentarea socială a familiei la adolescenţi. Studiu de caz- Psiholog-Maria (Faraon) Rasvan

CUPRINS:

Indexuri		5
Rezumat		7
Summary		9
Introducere		10
Capitolul 1	1. Teoria reprezentărilor sociale: geneză, implicaţii şi dezvoltări actuale	14
	1.1.1. O privire de ansamblu	14
	1.1.2 Reprezentări colective şi reprezentări sociale	16
	1.1.3 Teoria Reprezentărilor sociale	17
	1.2 Definiţii, caracteristici şi structură a RS	20
	1.2.1 Definiţii şi obiectul reprezentării sociale	20
	1.2.2 Caracteristici şi funcţii ale RS	24
	1.3. Organizarea reprezentărilor sociale – o abordare structuralistă: teoria nucleului central	27
	1.3.1 Sistemul central (nucleul central)	28
	1.3.2 Sistemul periferic	29
	1.4 Observaţii asupra structurii duale a reprezentării sociale	31
	1.5 Dezvoltări ale teoriei reprezentărilor sociale	31
	1.6 Critica teoriei reprezentării sociale	34
Capitolul 2	2. Metodologia cercetării	35
	2.1 Obiectivele cercetării	35
	2.2 Ipotezele cercetării	35
	2.3 Operaţionalizarea conceptelor	36
	2.4 Studiile de la ca s-a pornit cercetarea	36
	2.5 Subiecţii prezentului studiu	38
	2.6 Metode utilizate	39
	2.7 Designul experimental	41
Capitolul 3	3. Prezentarea şi analiza datelor Partea I a studiului: obiectivul I	43
	3.1.1 Prezentarea şi analiza datelor obţinute	44
	3.1.2 Interpretarea rezultatelor	52
	Partea a II a studiului: 3.2.1. Prezentarea datelor obţinute în urma aplicării metodei experimentale.	57
	3.2.2. Interpretarea datelor obţinute în urma aplicării metodei experimentale.	59
Capitolul 4	4. Concluziile, limitele şi dezvoltările ulterioare ale prezentului demers	65
	4.1 Concluzii	65
	4.2 Limite	66
	4.3 Direcţii viitoare	67
Bibliografie		68
Anexe 1	Chestionarul folosit pentru reperarea elementelor nucleului central, cu ajutorul asociaţiei libere şi tehnicii prototipic categorială:	71
Anexa 2	Foaia de instructaj şi tabelul pentru centralizarea datelor, pentru tehnica trierilor succesive	72
Anexa 3	Foaia de răspuns pentru situaţiile experimentale	73

Index de tabele:

Tabelul 1	Caracteristicile sistemului central şi ale celui periferic al reprezentărilor sociale (după, J.C. Abric, 1994)	30
Tabelul 2	Tabel de congruenţă între frecvenţa de apariţie a unor elemente şi rangul mediu al apariţiei lor, conform tehnicii prototipic-categorială, propusă de Vérgés, 1992,	40
Tabelul 3	Tabelul frecvenţelor itemilor asociaţi la cuvântul „familie” rezultaţi în urma analizelor preliminarii	44
Tabelul 4	Tabel prototipic – categorial cu frecvenţa şi rangul mediu al apariţiei, pentru itemii ce sunt asociaţi cuvântului „familie”.	44
Tabelul 5	Tabelul frecvenţelor termenilor constitutivi ai dimensiunii „siguranţă emoţională de bază”	45
Tabelul 6	Tabelul frecvenţelor termenilor constitutivi ai dimensiunii „relaţii afective”.	46
Tabelul 7	Tabel prototipic – categorial cu frecvenţa si rangul mediu al importanţei, pentru itemii ce sunt asociaţi cuvântului „familie”.	48
Tabelul 8	Tabel prototipic – categorial cu frecvenţa, rangul mediu al apariţiei şi cel al importanţei, pentru itemii ce sunt asociaţi cuvântului „familie”.	49
Tabelul 9	Tabel de frecvenţe al apariţiilor cuvintelor considerate ca fiind cele mai reprezentative pentru a descrie cuvântul „familie”.	50
Tabelul 10	Tabelul frecvenţelor de apariţie a cuvintelor considerate ca fiind cel mai puţin caracteristice pentru a descrie conceptul de „familie”.	51
Tabelul 11	Tabelul prototipic categorial al frecvenţei şi rangul apariţiei.	52
Tabelul 12	Tabelul prototipic categorial al frecvenţei şi rangul importanţei.	53
Tabelul 13	Tabel cu aşezarea elementelor constitutive ale nucleului central şi ale sistemului periferic al reprezentării sociale a familiei la adolescenţi.	54
Tabelul 14	Tabelul frecvenţelor înregistrate pentru textul A.	57
Tabelul 15	Tabelul frecvenţelor răspunsurilor pentru textul B.	58
Tabelul 16	Tabelul frecvenţelor răspunsurilor pentru textul C.	59
Tabelul 17	Tabelul de contingenţă al valorilor frecvenţelor observate, pentru situaţia B.	60
Tabelul 18	Tabelul de contingenţă al frecvenţelor aşteptate ,pentru situaţia B, rezultate în urma estimării lor.	61
Tabelul 19	Tabelul de contingenţă pentru χ 2 calculat, pentru situaţia B.	61
Tabelul 20	Tabelul de contingenţă al valorilor frecvenţelor observate, pentru situaţia C.	62
Tabelul 21	Tabelul de contingenţă al frecvenţelor aşteptate, pentru situaţia C, rezultate în urma estimării lor.	63
Tabelul 22	Tabelul de contingenţă pentru χ 2 calculat, în situaţia C.	63

Index grafice şi figuri:

Grafic 1	Grafic bare al frecvenţelor itemilor asociaţi termenului „familie” din dimensiunea „securitate emoţională de bază”.	46
Grafic 2	Grafic bare al frecvenţei elementelor constitutive ale dimensiunii „relaţii afective”.	46
Grafic 3	Reprezentarea grafică a repartiţiei frecvenţelor itemilor asociaţi la conceptul „familie”, rezultaţi în urma analizelor preliminarii.	47
Grafic 4	Grafic cu repartiţia în funcţie de frecvenţele în apariţie a cuvintelor considerate cele mai caracteristice pentru descrie termenul „familie”.	50
Grafic 5	Grafic cu repartiţia în funcţie de frecvenţele în apariţie a cuvintelor considerate cel mai puţin caracteristice pentru a descrie conceptul de „familie”.	51
Grafic 6	Histograma bare a distribuţiei răspunsurilor pentru textul A.	57
Grafic 7	Histograma bare a distribuţiei răspunsurilor pentru textul B.	58
Grafic 8	Histograma bare a distribuţeiei răspunsurilor pentru textul C.	59
Figura 1	Structura reprezentării sociale a familiei la adolescenţi.	55

Rezumat:

„Lumea este reprezentarea mea”: această formulă celebră a lui Schopenhauer ilustrează foarte bine o concepţie mai generală care susţine ideea conform căreia: orice experienţă posibilă şi imaginabilă, ca şi orice formă de cunoaştere, empirică sau raţională ţine de reprezentare.

Reprezentările sociale desemnează un domeniu particular al activităţilor de reprezentare, cuprinzând deopotrivă procesele dinamice prin care sunt elaborate cunoştinţe aparţinând simţului comun şi procesele pe care le constituie aceste cunoştinţe.

Această lucrare îşi propune să urmărească următoarele obiective:

1. Să identifice elementele constitutive ale reprezentării sociale a familiei la adolescenţi.
1. 2. Verificarea centralităţii reprezentării sociale a familiei la adolescenţi.

Obiectivul 1 este atins prin demararea a două proceduri de reperare a reprezentării sociale, specifice, bazate pe asociaţia liberă, după cum urmează: tehnica portotipic – categorială şi tehnica trierii succesive.

Ne propunem să atingem obiectivul 2 printr-un experiment de teren pornind de la următoarele ipotezele:

A Nucleul central al reprezentării sociale a „familiei” la adolescenţi este format din termenii: „dragoste” şi „ înţelegere”.
B Dacă elementele centrale ale reprezentării vor fi „atacate”, subiecţii nu vor recunoaşte reprezentarea socială a familiei.
A Sistemul periferic al reprezentării sociale a „familiei” la adolescenţi este format din termenii: „certuri” şi „finanţe”.

2. B Dacă elementele periferice ale reprezentării vor fi „atacate”, subiecţii vor recunoaşte reprezentarea socială a familiei.

Prezentul studiu este conceput în patru capitole, după cum urmează: primul capitol prezintă tratează cadrul teoretic de la care a pornit demersul, prezentând teoria şi subteoriile folosite. Al doilea capitol descrie metodologia utilizată, trecând în revistă obiectivele, ipotezele, procedurile, respectiv designul experimental şi datele subiecţilor. Capitolul 3 descrie rezultatele cercetării şi interpretarea acestora în timp ce ultimul capitol prezintă implicaţiile şi concluziile acesteia.

Summary:

”This world is my representation”: this famous Schopenhauer quotation clarifies a widespread conception referring to the following theory: each and every imaginary and possible experience, as well as any kind of knowledge – be it empirical or rational – refers to representation.

Social representations suggest a specific discipline for representations activities, consisting of both dynamic processes–where acquisitions refers to common sense and those acquisitions are made up of.

This paper’s aim is to emphasize the following purposes:

To identify the essential components of a social representation of a family for teenagers.
To prove the main function of a family social representation for adolescents.

Purpose 1 is achieved by starting with two procedures in order to find a particular, social and free association –based representation such as : prototypical and categorical technique on the one hand, and , on the other hand, successive sorting technique.

The second I am to be attained is a practical investigation starting with the following assumptions:

1. A the main nucleus of the social „family” representation for adolescents is made up of such phrases as „love” and „understanding”.

1. B. If the main components of representation are to be „violated ‚ the individuals will admit the family social representation.

This current study is divided into five chapters; the first one is an introduction of the field to be studied. Then, the second one is based on the theory of the main steps to be studied, focusing both on the main theory and the secondary used theories. The third chapter describes the methodology used here, emphasizing its purposes, hypotheses, procedures and last but not least the empirical design and the individuals background. Chapter four illustrates its significations and results.

Introducere:

La interferenţa psihologiei cu sociologia, psihologia socială studiază omul în context social, în situaţie concretă, în interacţiune. Cine intră în contact cu psihologia socială nu poate să nu fie uimit de diversitatea domeniilor pe care acesta le tratează. Capitole diferite se referă la studiul opiniilor, la atitudini, la luări de decizii, la procesele de socializare, la relaţiile între grupuri, la comportamentele agresive, la dinamica influenţei sociale etc. Fiecare dintre aceste domenii au dat naştere unor elaborări teoretice particulare, o sarcină importantă pentru psihologii sociali contemporani fiind aceea de a lucra la o îmbinare sau o articulare a acestor abordări teoretice diferite (v. Doise, 1982).

Reprezentările sociale constituie un obiect de studiu, obiect dotat cu o realitate proprie neîmprumutată de la alte ştiinţe, capabil deci să se constituie într-un punct solid pe care să se sprijine dezvoltarea psihologiei sociale.

Studiul reprezentărilor sociale ar trebui să ajungă la organizarea de ansamblu a domeniilor studiate de către psihologia socială; el ar trebui să aducă psihologiei sociale o noţiune care ar juca rolul pe care l-au avut noţiunile de geneză şi de dezvoltare în psihologia copilului.

La aproape jumătate de veac după ce Serge Moscovici a fundamentat teoria reprezentărilor sociale odată cu publicarea tezei sale de docotorat: „La psyhanalise, son image et son public” (1961), volum în care a reactualizat conceptul de „reprezentare colectivă”, propus Emil Durkeim (1898), conferindu-i o nouă forţă şi o nouă identitate, studiile arată că se înregistrează o tendinţă de difuzare rapidă a acestei teorii de-a lungul unui deceniu. ( De Rosa şi D’M Ambrosio, 2003).

Lucrarea de faţă îşi propune să facă o incursiune în structura reprezentărilor sociale într-un context clar, delimitat, aşa cum apar ele la adolescenţi.

Se pune firesc întrebarea „de ce să studiem reprezentările sociale”? Personal am găsit două mari motive:

Primul, reiese din importanţa pe care consider că acestea le joacă în viaţa noastră de zi cu zi, determinând comportamentul nostru faţă de societatea în care trăim.

Reprezentările, ca mod particular de înţelegere a realităţii, permit interpretarea mediului, dobândirea de cunoştinţe şi integrarea lor într-un cadru inteligibil, în concordanţă cu funcţionarea cognitivă a subiectului şi cu sistemul sau de valori. Facilitează comunicarea, definesc cadrul de referinţă comun necesar transmiterii şi difuzării cunoaşterii comune. Reprezentările sociale ghidează comportamentele şi practicile. Ele intervin în definirea finalităţii situaţiei determinând a priori tipul de relaţii pertinente şi tipul de demers cognitiv în rezolvarea unei sarcini cognitive. Acestea produc un sistem de anticipări şi expectanţe (ex – acelaşi comportament poate fi interpretat diferit, cooperativ sau competitiv, în funcţie de reprezentarea subiectului). Reprezentările sunt prescriptive – definesc ceea ce este permis, tolerabil sau acceptabil într-un context dat indicând în acest fel comportamentul sau practicile obligatorii.

Al doilea motiv care m-a determinat să optez pentru studiul acestui fenomen este dat de relativa noutate a conceptului la noi în ţară şi interesanta lui evoluţie în spaţiul european. Conceptul a fost la un moment dat considerat a fi „unul dintre cele mai controversate concepte, care au fost formulate în psihologia socială din ultimii ani” ( Biling în „Emiprical approches to social reprezentations”, carte coordonată de Brekwell şi Canter, 1993) şi totuşi în ciuda acestor controverse continuă să fie studiate încă. După 46 de ani de la propunerea acestei viziuni, reprezentările sociale (RS) au intrat ca disciplină de studiu în mai multe universităţi europene la nivel de master şi doctorat, s-au înfiinţat echipe de studiu şi s-au propus proiecte pe termen lung. S-a constituit o comunitate ştiinţifică ce împărtăşeşte un interes comun, există schimburi de idei şi întâlniri, mai mult sau mai puţin formale, între oameni care s-au cunoscut prin aderenţa lor la această teorie. Conceptul a depăşit graniţele Europei. Astăzi de exemplu, cercetătorii din America de Sud, constituie un segment destul de numeros în ansamblul expozanţilor prezenţi la conferinţe şi congrese.

Aminteam anterior de relativa noutate a teoriei în România, astfel ea a apărut, aşa cum este de aşteptat, după anii 1990, odată cu liberalizarea accesului la informaţia ştiinţifică occidentală. În timpul care a trecut de atunci numeroase studii au fost demarate, tema şi-a

găsit un loc cuvenit în manualele de psihologie socială şi au văzut lumina tiparelor peste 60 de articole. Aceste date arată că popularitatea teoriei în rândul publicului larg este în creştere. ( Neculau, 1997, 1994, Moscovici 2002).

Lucrarea de faţă porneşte de la un studiu experimental realizat de Pascal Molier (1992), care a propus o metodă de verificare a centralităţii. Autorul a studiat grupul ideal, pornind de la un studiu prealabil. Astfel, demersul nostru, asemeni demersului din care a fost inspirat, este unul fundamental, pentru că urmărim să verificăm ipoteza generală propusă de o teorie structuralistă a reprezentărilor: teoria nucleului central, care postulează ideea conform căreia: orice reprezentare socială este organizată în jurul unui nod central. Acest nod central este elementul fundamental al reprezentării, căci el determină în acelaş timp atât semnificaţia, cât şi organizarea reprezentării. În jurul nodului central se organizează elementele periferice. Ele se află în relaţie directă cu acesta, adică: valoarea, ponderea şi funcţia lor sunt determinate de către nod.

Pornind de la această ipoteză, principiul studiului este următorul: dacă RS este o „grilă de interpretare a realităţii” prin intermediul cărora indivizii judecă situaţiile şi dacă nici o informaţie nu va contrazice această construcţie, subiectul va recunoaşte obiectul ca atare şi va acţiona sau comunica în raport cu situaţia. În schimb, dacă în câmpul cognitiv, apar informaţii care contrazic grila sa subiectul nu va recunoaşte obiectul sau va adopta o altă grilă în conformitate cu noile condiţii.

De ce să studiem reprezentarea „familiei” la adolescenţi? Cel mai important motiv pe care l-am găsit pentru această întrebare îndreptăţită, a fost următorul: pentru că este recunoscut în unanimitate că familia este „nucleul de bază al unei societăţi”, că în orice societate modernă este structura de bază a acesteia, că ea are un rol covârşitor faţă de indivizi care provin din ea. Ca multe din instanţele societăţilor contemporane, ea este supusă unor presiuni sociale şi este în permanentă modificare, în ţara noastră, poate mai mult ca în alte ţări, această instanţă pare să se traverseze un drum destul de dramatic marcat de multe schimbări. Aceste schimbări se reflectă în toate planurile, de la social la juridic, de la religios la cel financiar, afectând structurile profunde cum ar fi mentalităţile. În acest contex complex de profunde transformări, la care asistăm cu toţii, în această societate românească care pare să fie acum într-o profundă criză identitară, consider că reprezintă o importanţă maximă să ştim ce cred „ familiştii” de mâine despre familie. Care este maniera lor de a se raporta la aceasta,

care este reprezentarea ei, pentru că în funcţie de această reprezentare, ne putem aştepta să acţioneze şi să se comporte.

Pentru că unul din motivele pe care le-am invocat în debutul acestei lucrări a fost noutatea, trebuie să menţionez că reprezentarea socială a familiei nu a făcut, încă, obiectul nici unui studiu din domeniu în ţară.

Teoria reprezentărilor sociale: geneză, implicaţii şi dezvoltări actuale

1.1.1 O privire de ansamblu:

Omul simte nevoia de a cunoaşte mediul, de al înţelege, stăpânii şi de a-şi depăşi ignoranţa, de a descoperii ceea ce este „străin şi bizar”. Dar cât timp este dispus să aloce cunoaşterii? Demersul lui are la bază experienţa sau încearcă să fie original?

Un răspuns la aceste întrebări poate să ni-l ofere cercetările efectuate asupra reprezentărilor sociale, care au deschis calea către un nou mod de înţelegere a realităţii. Dependente de obiectul social, de grupurile sau indivizii care le construiesc, ele constituie un mod specific şi particular de înţelegere a realităţii, de cunoaştere şi comunicare, ce are obiectiv primordial reproducerea realului într-o maniera concretă.

Iniţial primit cu reticienţă şi chiar contestat, conceptul a cunoscut ulterior, o dezvoltare semnificativă în toate ştiinţele umane. Fiecare din aceste ştiinţe aduc un punct de vedere diferit, oferind noi explicaţii privitoare la concept, formându-se astfel o viziune integratoare şi un model unitar al fenomenelor reprezentaţionale, dar meritul de a fi iniţiat direcţia acesta de cercetare aparţine, fără îndoială, psihologiei sociale.

Interesul acesteia pentru studiul reprezentărilor este relativ recent. Debutul, consemnează majoritatea autorilor, a fost fixat în 1961, odată cu publicarea celebrei teze de doctorat a lui Serge Moscovici „La psychanalyse, son image et son public”. El, aşa cum am arătat şi mai sus, a reactualizat conceptul de „reprezentare colectivă” propus de Durkheim. Părintele sociologiei, a susţinut că reprezentarea este colectivă şi că „primele reprezentări pe

care omul şi le-a construit despre lumea în care trăieşte sunt de origine religioasă”. Emilie Durkheim a prezentat grupul social ca fiind guvernat de o instanţă reglatoare denumită de el „conştiinţă colectivă”, care are rol de control şi are viaţă proprie, reunind credinţe, idealuri, sentimente, amintiri şi reprezentări împărtăşite de membrii unei colectivităţi. Această conştiinţă suscită reprezentări colective diversificate care legitimează practicile şi comportamentele individuale, formează fundamentul colectivităţii şi îi asigură perenitatea. Din aceste motive reprezentările colective reprezintă baza fundamentală a judecăţilor umane.

El făcea diferenţiere între reprezentările colective şi cele individuale, aflate la baza conştiinţei individuale, acestea din urmă fiind considerate mai nesemnificative deoarece nu reflectă corespunzător reprezentările colective şi au durată de viaţă limitată.

Pentru urmaşul sau, Moscovici, reprezentarea devine socială. Acest autor a subliniat aspectul dinamic al acestui fenomen ce se petrece la graniţa individualului cu socialul, la confluenţa universului interior, cu cel exterior: „orice teorie ştiinţifică sau politică care este difuzată într-o cultură dominantă, se transformă şi se schimbă sub viziunea pe care oamenii şi-o fac despre ea şi despre lumea în care trăiesc”( Moscovici, 1961). Astfel noţiunile noi sunt integrate în schemele de gândire preexistente şi influenţează atitudinile şi comportamentele oamenilor.

El a atras atenţia, totodată, asupra posibilităţii recitirii miturilor, a gândirii magico-religioase, a structurilor imaginarului din perspectivă psihosociologică. Un alt curent din care îşi extrage substanţa teoria lui Moscovici asupra reprezentărilor sociale este interacţionismul simbolic, reprezentat de G. H. Mead, care atrage atenţia asupra aspectelor implicite ale comportamentului şi pune accentul pe procesele simbolice şi pe rolul limbajului în definirea realităţii sociale. Individul este plasat în situaţii sociale construite de activitate, de lumea obiectelor şi de modele interacţionale (Herzlich, 1972). Producţiile simbolice reglează comportamentul social, inventează norme, creează ideologii, coduri de lectură şi strategii comportamentale.

În domeniul atât de vast şi de problematic al ideologiei, reprezentările sociale se raportează la ceea ce are ideologia mai concret şi mai uşor sesizabil, atât din punct de vedere cognitiv, cît şi din punctul de vedere al influenţei sale asupra comportamentului. O ideologie trăieşte prin forţa sistemului conceptual, quasi-logic, care o susţine; reprezentarea

socială nu are această structură sistematică, este oarecum constituită din blocuri conceptuale diverse, legate între ele în diferite moduri.

1.1.2 Reprezentări colective şi reprezentări sociale:

Teoria lui Serge Moscovici îşi propune să prezinte o viziune unificatoare, capabilă să cuprindă mai multe concepte antagonice, cum sunt: opiniile, atitudinile, stereotipurile sau simţul comun. Această lărgire epistemologică ţine cont, după opinia sa, de catedrele ideologice şi culturale care modelează acţiunile individuale şi colective. În opinia lui Moscovici, noţiunea de reprezentare colectivă a lui Durkheim, a intrat într-un con de umbră: „după ce a fost elementul cel mai marcant al ştiinţei sociale în Franţa, noţiunea de reprezentare colectivă a intrat într-o eclipsă care durează de o jumătate de secol. Această cvasidispariţie este o enigmă pentru oricine îi studiază istoria” ( Moscovici, 1989, p.79).

Se impune în acest stadiu al demersului nostru, identificarea principalelor diferenţe dintre cele două viziuni susţinute de autorii menţionaţi, pe care le vom rezuma în cele ce urmează, urmărind punctul de vedere al lui Moscovici:

Reprezentarea colectivă este un ansamblu neomogen, un amestec de mituri, credinţe şi tradiţii, în timp ce RS au un caracter omogen specific şi unitar, o elaborare sociocognitivă cu identitate proprie.
În timp ce primele îşi au originea în negura istoriei iar astăzi sunt resimţite în cultura modernă stabilizând ideile vehiculate social, RS este rodul elaborării lumii contemporane, reflectând frământările şi transformările sociale actuale.
Reprezentarea colectivă este o construcţie teoretică, iar RS este un fenomen observabil, măsurabil.
Reprezentarea colectivă nu are structură, nu poate fi disecată, RS dispune de strucutră internă, guvernate de reguli proprii de funcţionare.
Are caracter de universalitate, RS se manifestă ca ancorară specifică în grupuri sociale.
Este situată dincolo de individ, se impune ca fapt social, pentru RS idividul joacă un rol primordial, participând activ la creerea lor.
Are caracter instituţional este detaşată de experienţa individului sau grupului, RS integrează experienţa indivizilor şi al grupurilor.
Este o entitate statică, RS se caracterizează prin transformare şi mişcare.

1.1.3 Teoria Reprezentărilor sociale:

Teoria îşi propune să urmărească câteva obiective: să identifice relaţiile ce se stabilesc între cunoaşterea înregistrată la nivelul de „simţ comun” şi cunoaşterea ştiinţifică; să înţeleagă procesele care generează gândirea socială, să dezvăluie funcţiile reprezentărilor sociale, în asociere cu explicarea noutăţii experienţelor umane, pe măsură ce acestea sunt implicate în dirijarea comportamentului şi comunicării sociale, stând astfel la baza dinamici sociale.

Această paradigmă a identificat două dimensiuni majore în procesele ce stau la baza elaborării RS: primul se referă la „obiectificare” care operează intervenţii, pe de-o parte, asupra elementelor din cadrul social (credinţe, valori, norme, coduri, etc.) care constituie meta-sistemul ce creează procesele cognitive, iar pe de altă parte, intervine în comunicarea, selecţia şi organizarea elementelor reprezentării.

Pentru Moscovici, acest proces se referă la materializarea unei abstracţii, transformarea unui concept într-o imagine familiară, reproducerea unei noţiuni pe plan iconic. Cu alte cuvinte, sub impactul unei presiuni informaţionale, se produce un fenomen de simplificare şi prelucrare sub control al unui obiect printr-un proces de „concretizare a noţiunilor”. După o selecţie a elementelor esenţiale într-un set informaţional se formează un nucleu figurativ (un ansamblu de idei transformat întru-un grupaj de imagini familiare) care apropie obiectul cunoaşterii de subiectul cunoscător (Moscovici, 1984). Acest lucru se întâmplă deoarece nefamiliarul este înspăimântător ca urmare a unei discontinuităţi în gândirea individului şi a lipsei de înţeles (Purkhardt, 1993). Acest nucleu figurativ îşi mai păstrează o relativă legătură cu prezumţiile din care a izvorât, dar treptat dobândeşte o anumită independenţă vizavi de aceste ipoteze iniţiale. El capătă o realitate proprie, chiar una convenţională. Ulterior se produce naturalizarea, trecerea la schematizare, elaborarea abstractă a fenomenului şi încorporarea lui în realitate.

Concluzionând ceea ce am spus mai sus, putem rezuma: obiectificarea se referă la transformarea unui concept într-o imagine şi are la bază trei faze esenţiale: selecţia informaţilor reprezentative (reţinerea unor elemente cognitive esenţiale conceptului), formarea nucleului reprezentativ (elaborarea unei condensări informaţionale în urma căreia rezultă o schemă figurativă), naturalizarea (concretizarea elementelor figurative în elemente ale realităţii).

Al doilea proces ce stă la baza elaborării RS, este „ancorarea”. Ea este responsabilă cu integrarea noilor sisteme informaţionale în schemele de cunoştinţe şi semnificaţii deja existente. Pornind încă de la semnificaţia termenului, care a fost promovat mai întâi de gestaltişti, putem deduce rolul lui şi anume acela de „aşezare a unui obiect nou într-un cadru cunoscut pentru a-l putea interpreta” ( Doise şi Palmonari, p. 22). Moscovici înţelegea prin ancorare transformarea în reţeaua categoriilor proprii, a ceea ce este „străin şi perturbator” prin „compararea acestui nou element cu paradigma unei categorii considerată potrivită” (Moscovici, 1984). Procesul de apropiere, de familiarizare, cu informaţii noi, străine cunoaşterii noastre, constă în reducerea acestor cunoştinţe la imagini obişnuite care sunt mai apoi ancorate în gândirea individuală, devenind parte integrantă a ansamblului categorial al acestuia. A ancora înseamnă a „clasifica şi a numi ceva”, a eticheta un obiect, un fenomen pentru a putea opera cu el.

Ancorarea are la bază procese de asimilare sau accentuare a contrastelor şi de categorizare (Doise, 1990). Ea reprezintă o extensie a procesului de obiectificare, deoarece se desfăşoară pornind de la schema figurativă ( Doise şi Palmonari, 1986).

Ancorarea este, deci o etichetare, o numire sau o clasificare şi se formează din fazele: integrării sociale (introducerea informaţiei noi într-un sistem deja existent, familiar subiectului) şi elaborarea sistemului de interpretare (creerea reţelei de semnificaţii sociale)

Aceste procese sunt incluse şi în activităţi mentale ca instrumente de lucru în vederea interpretării situaţilor sociale ale lumii, interpretarea se bazează pe interacţiunea interindividuală.

Paradigma furnizează o gamă largă de instrumente conceptuale ce pot fi folosite în analiza RS, ca produse finite, de exemplu: Conţinutul RS (ideile, imaginile, sau simbolurile) sau formele RS (individuale sau colective, iconice sau material, etc) sau maniera în care sunt transmise (conversaţie, media, sau instituţionalizată).

În concluzie cele două procese descrise mai sus stau la baza formării RS. Prin studiul primeia aflăm cum se formează o concepţie nouă privind un obiect sau o situaţie, în timp ce prin studiul celui de al doilea, aflăm cum se etichetează şi acomodează o nouă teorie la cunoştinţele deja existente.

Serge Moscovici a analizat reprezentările psihanalizei în mediile sociale ale vremii şi în publicaţiile de masă. Scopul acestor studii a fost identificarea formelor de comunicare

şi structura RS, ce iau naştere în raportul de comunicare dintre cei care controlează universul simbolic şi consumatorii acestor informaţii. Astfel s-au identificat trei modalităţi principale de comunicare: difuzarea, propagarea şi propaganda.

După autorul francez, difuzarea, presupune răspândirea unor informaţii, precum şi menţinerea atenţiei maselor asupra unui subiect anume. Se realizează de obicei spontan şi sunt exprimate o mulţime de puncte de vedere rezultând o îmbinare publică de informaţii, imagini, pe marginea unei teme date. În această faza emiţătorul nu are intenţii precise şi nici orientări clare. Mesajul este vag şi nu se adresează unui grup. Aceste conţinuturi sunt propuse dezbaterilor şi nu se urmăreşte provocarea unor comportamente specifice. Astfel informaţia este dispersată şi se creează un mediu propice dezvoltării RS.

În general se consideră că vectorul de opinie este masa-media, dar difuzarea se bazează şi pe persoane aflate în raporturi apropiate spaţial. Din acest punct de vedere difuzarea are câteva caracteristici: schimburile sunt verbale, informale şi spontane, contextele sunt de sociabilitate şi se petrec într-un timp real, cu posibilitatea înregistrării imediate a efectelor. Zvonurile, aproximările şi exagerările sunt prezente în astfel de comunicări abundente în informaţii neverificabile. Acest concept corespunde în lucrările lui Moscovici cu noţiunea de „opinie”.

Propagarea. Această formă de răspândire a ideilor sugerează publicului o viziune mai coerentă şi mai structurată asupra unui subiect. Scopul ei nu este numai acela de a informa populaţia, ci şi de a forma şi consolida atitudini.

Propagarea vehiculează un conţinut mai structurat al reprezentărilor sociale, centrat pe anumite, semnificaţii ale obiectului şi pe un public ţintă. Are o acţiune strictă dar limitată. Emiţătorul face un efort de integrare a informaţiei prezente într-un cadru de referinţe deja existent. În acest moment RS, are deja trase liniile generale, se câştigă în coerenţă şi marja de negociere şi ajustare tinde să se reducă. Noţiunea corespondentă în lucrările lui Moscovici este cea de „atitudine”.

Cea de a treia formă de răspândire socială a ideilor, propaganda, se caracterizează prin rigiditate şi negarea oricărei concepţii alternative. Ea este axată pe obiective clare şi orientată spre acţiune. RS formate în urma propagandei creează clivaje între grupuri şi rupturi sociale. După Moscovici ( 1961/1976), propaganda „este o modalitate a unui grup, în situaţie conflictuală […] în vederea acţiunii” centrată pe stereotipii, critici, rigidităţi. Procesele de transformare din interiorul RS sunt blocate, informaţia redusă, schimbările limitate sau chiar sistate, mesajul unidirecţional. Corespondentul pentru lucrările lui Moscovici ar fi „ stereotipuri”.

Toate aceste forme de comunicare interrelaţionează, se pătrund creând o masă informaţională (RS) care este în continuu transformată şi integrată social.

Se poate concluziona că formarea, dezvoltarea şi transformarea RS, este un proces complex, dinamic, dificil de integrat unei structuri tipice. Elaborarea sa depinde pe de o parte de condiţiile materiale şi sociale de care dispun grupurile şi pe de altă parte de construcţiile sociocognitive supraordonate: (credinţe, mituri ideologi). Aceste construcţii sunt necesare individului pentru al ajuta să se adapteze la mediul în care trăieşte. Reprezentarea face trecerea de la o realitate necunoscută la una accesibilă, de la nefamiliar la familiar. Această trecere presupune câteva etape:

Apariţia obiectului necunoscut,
Impactul acestuia asupra unui grup social,
Declanşarea unui proces de comunicare colectivă în care cel mai important proces este cel al „împrăştierii” informaţiei fără un control al vreunei instanţe reglatoare.

1.2. Definiţii, caracteristici şi structură ale RS:

1.2.1 Definiţii şi obiectul reprezentării sociale:

Aşa cum este de aşteptat, nu se poate vorbi de o singură definiţie a reprezentării sociale. În timp ce Moscovici a refuzat să definească RS, cercetătorii ce au continuat liniile studiului său, au oferit mai multe definiţii care au evidenţiat fie elementele cognitive ale acestora, fie asocierea lor cu opiniile, atitudinile şi valorile, precum şi statutul individului (purtător sau creator de RS ), ceea ce atestă existenţa unei contradicţii în ceea ce priveşte natura componentelor şi rolul persoanei în elaborarea RS.

Totodată au existat şi tentative de unificare a acestor concepţii de definire a reprezentărilor în termeni de construcţii socio-cognitive, guvernate de reguli proprii. Astfel Dense Jodelet consideră reprezentarea drept o formă de cunoaştere elaborată şi împărtăşită

social, având un scop practic şi concurând la construirea unei realităţi comune unui ansamblu social. Reprezentările includ atât sistemul care coordonează comportamentul şi comunicarea socială, cât şi fenomene cognitive care angajează apartenenţa socială a indivizilor prin interiorizarea practicilor şi experienţelor, a modelelor de comportament şi gândire. (Jodelet, 1989).

Componenta sociocognitivă a RS presupune existenţa unui subiect activ cu o textură psihologică, iar activarea componentei cognitive este direct determinată de condiţiile sociale în care se transmite şi se elaborează aceasta. Deci RS permit interpretarea, explicarea, înţelegerea şi categorizarea indivizilor, informaţiilor şi situaţilor. Ele sunt o manieră de a înţelege şi a stăpâni realul, materialul şi idealul, scopul lor fiind acela de a da sens lucrurilor.

Jean Claude Abric a adoptat şi el o poziţie unificatoare definind şi el RS ca fiind: produsul şi procesul unei activităţi mentale prin care un individ sau un grup alcătuieşte realitatea cu care este confruntat şi îi atribuie o semnificaţie specifică. A reprezenta corespunde unui act de gândire prin care un subiect se raportează la un obiect.

Reprezentarea socială este văzută de către Moscovici (1961) ca un mod particular de cunoaştere, o formă intermediară între concept şi imagine (între reproducerea realului şi abstract). Reprezentările sociale nu constituie doar o reproducere a realităţii concrete la nivel mental, ci mai degrabă o reconstrucţie a acestei realităţi.

Jodelet (1989) considera că „RS este o formă de cunoaştere elaborată şi împărtăşită social, având un scop practic şi concurând la construirea unei realităţi comune unui ansamblu social”. Altfel supus putem considera RS ca fiind un sistem de interpretare a realităţii ce guvernează relaţiile dintre indivizi şi mediul lor fizic şi social, determinându-le comportamentele şi practicile; construcţii socio-cognitive, constituind şi un ghid pentru acţiune, în măsura în care implică un set de anticipări şi aşteptări.

Flament (1995) susţine că „RS este un ansamblu organizat de cogniţii relative la un obiect, împărtăşite de membrii unei populaţii omogene în raport cu acest obiect”

W. Doise crede că RS sunt principii generatoare de luări de poziţie legate de inserţii specifice într-un ansamblu de raporturi sociale şi organizând procesele simbolice ce intervin în aceste raporturi.

G-N. Fischer susţine că RS sunt procese de elaborare perceptivă şi mentală a realităţii, care transformă obiectele sociale (lucruri, persoane, situaţii, evenimente) în categorii simbolice (valori, convingeri, ideologii), conferindu-le un statut cognitiv şi mediind astfel înţelegerea vieţii cotidiene, printr-o reîncadrare a comportamentului individual în ansamblul interacţiunilor sociale.

Din definiţiile enumerate mai sus putem observa câteva elemente comune apărute la majoritatea autorilor, cum ar fi faptul că RS se referă la: un mod particular de cunoaştere a realităţii sociale, acestea sunt generate individual şi îşi găsesc consesul în cadrul unui grup, implică elementele cognitive individuale şi determină anumite raporturi sociale.

Produsul final al unei RS precum şi procesul de elaborare, se pare că este rezultatul sintezei concepţiilor achiziţionate de individ, dar şi al posibilităţilor, disponibilităţilor sale personale. Opţiunile subiectului social sunt influenţate de ideologiile din mediul de existenţă, de capitalul cultural achiziţionat pe parcursul vieţii şi de stilul de gândire al colectivităţii. De altfel Mosocvici şi Vigneaux afirma că RS se înscriu în cadrul unei gândirii preexistente. Sunt tributare sistemului de credinţe ancorate în valori, tradiţii şi imagini ale lumii.

În acelaşi timp pordus şi proces de înţelegere a realităţii, RS suportă şi o parte de reconstrucţie, de interpretare a obiectului şi de expresivitate a subiectului. Deci ea nu exprimă situaţia societăţii aşa cum este ea, ci mai degrabă aşa cum este percepută de către subiect, deoarece actul de gândire poartă „marca subiectului şi a activităţii sale” ( Abric, 1988).

Interacţionând cu contextul, realizând diferite produse, dezvoltându-şi competenţa, actorul social schimbă, transformă, construieşte. Subiectul ia decizii şi poziţii, stabileşte relaţii, ataşează acţiunii sale o semnificaţie cognitivă ce poate avea rol diferenţiator în construirea reprezentării. Amerio şi De Piccoli (1991) au demonstrat că acţiunea activează cogniţiile (şi reprezentările), construcţiile identitare ce fac ca actorul să se diferenţieze de context şi de alţi actori. Ansamblul de concretizări, comparaţii şi diferenţieri induse prin acţiune contribuie fie la elaborarea unor reprezentări comune din partea unor indivizi grupaţi de acţiunea colectivă, fie la îmbogăţirea sau diluarea acestor reprezentări. Cei doi au găsit că procesul reprezentaţional nu poate fi detaşat de activitatea în care actorii sociali sunt angajaţi. Reprezentările înglobează şi structurează elementele cognitive ce rezultă din relaţiile concrete cu contextul social. Relaţiile dintre indivizi nu sunt neutre, ci determinate de luarea de poziţie ce angajează competenţa lor acţională. Iar competenţa se dezvoltă, după cum se ştie, prin activitate.

„Este eronat să spunem că reprezentările sociale sunt reprezentări cognitive”, afirmă Moscovici (1986). Formularea aceasta ar putea să deruteze. Nu înseamnă că reprezentările nu sunt şi cognitive. Dar nu sunt doar producţii sau mecanisme cognitive. Funcţionarea lor, alimentându-se din exterior şi din interior, în acelaşi timp, integrând socialul, le-a atras calificarea de construcţii socio-cognitive (Abric). Ele presupun un subiect activ, care organizează totul plecând de la o textură psihologică, dar şi o componentă socială, mediul exterior care elaborează condiţii de context. Ele integrează, deci, raţionalul şi iraţionalul, tolerează aparenţe contradicţii, articulează logicul şi ilogicul.

În realitate, ele ne apar ca ansambluri bine organizate şi coerente, dirijând discret prestaţia socială a subiectului. Reprezentările sociale impregnează majoritatea raporturilor interpersonale, ele „circulă”, se „încrucişează”, preiau norme, modele, ticuri din mediu, se alimentează din specificitatea pe care le-o imprimă societatea şi cultura noastră. Preluarea nu este însă mecanică, imaginea oferită de context este filtrată, prelucrată, încorporată. Specificul reprezentării sociale (faţă de opinie, atitudine, imagine) este acela că nu operează o ruptură între universul exterior şi universul interior al individului sau grupului (cf. Moscovici, 1978). Obiectul este înscris într-un context activ, în mişcare, şi este conceput de către o persoană sau o colectivitate care comunică permanent cu contextul, ajustând şi comportamentul. Deci subiectul şi obiectul nu sunt distincte. Altfel zis, stimulul şi răspunsul sunt indisociabili, formând un ansamblu. Un răspuns nu e neapărat o reacţie la un stimul (situaţie). Individul reconstruieşte obiectul, îl reevaluează. Am putea spune chiar că obiectul nu are valoare intrinsecă, ci că există doar prin semnificaţia ce i-o dă individul (grupul) care-l pune în valoare. Reprezentarea e socială pentru că individul însufleţeşte „realitatea obiectivă”, şi-o apropie, o reconstituie, o integrează organizării sale cognitive, sistemului său de valori, istoriei sale, contextului său social şi ideologic. Nimic mai fals decât ideea că realitatea este „obiectivă”, neutră. Ea capătă semnificaţie numai atinsă de individ. Definiţia lui Abric (1994) asupra reprezentării sociale subliniază această mixtură: „o viziune funcţionalistă a lumii ce permite individului sau grupului să dea un sens conduitelor, să înţeleagă realitatea prin propriul sistem de referinţe, deci să se adapteze, să-şi definească locul”. Reprezentarea nu este o simplă „reflectare” a realităţii, ci o organizare în funcţie de circumstanţe (context social şi ideologic, caracteristicile situaţiei, finalitate imediată). De aceea, dacă membrii unui grup omogen împărtăşesc o „teorie”, aceasta capătă caracteristici de „prototip”, de „tip de organizare” (cf. Flament, 1994) şi devine „ghid de acţiune”, orientând relaţiile sociale, acţiunile actorilor sociali. „Ea este un sistem de pre-decodaj a realităţii pentru că determină un ansamblu de anticipaţii şi de aşteptări”.

Semnificaţia reprezentărilor sociale este alimentată de context, în primul rând prin natura condiţiilor care produc discursul şi care înlesnesc formularea de idei, descoperirea unor teorii. Discursul este întotdeauna situat în timp şi spaţiu, presupune raporturi concrete, interacţiuni (Mugny, Carugati). În al doilea rând, este alimentată de câmpul ideologic, de locul ocupat de individ sau grup în sistemul social. Cu alte cuvinte, mediul cultural-ideologic, stilul de gândire al colectivităţii îl „ancorează” pe individ, îl „modelează” şi apoi îl trimite în lume. Într-un anume sens, individul, prin biografia sa, este „prizonierul” mediului său cultural.

Se poate afirma că analiza structurii reprezentărilor evidenţiază existenţa unui proces de transformare a realităţii sociale, într-un obiect mental ce presupune o selecţie în funcţie de statutul social al individului şi al unui proces relaţional, deoarece elaborarea mentală depinde de situaţia persoanei sau al grupului în raport cu o altă persoană sau categorie socială.

Caracterul simbolic al RS este legat de caracterul cognitiv. Conţinutul lor este marcat de caracterul semnificativ, de importanţa ce se acordă imaginii. Reprezentarea nu se referă la o percepţie imediată, la un segment de realitate, ci la o structură imaginară, constituită în timp, ce simbolizează modul de exprimare a realităţii, propriu unui individ, sau grup.

1.2.2 Caracteristici şi funcţii ale RS:

Pentru a evidenţia caracteristicile fundamentale ale RS apreciem drept edificatoare afirmaţiile lui Denise Jodelet. În opinia sa orice reprezentare este reprezentarea a ceva sau a cuiva, nu există reprezentare fără obiect, indiferent de natura abstractă (de exemplu nebunia) sau nu a acesteia (de exemplu obiectul se poate referi la o categorie de persoane). Obiectul este în raport cu subiectul, iar reprezentarea este procesul prin care se sabileşte relaţia dintre ei.

O altă caracteristică se referă la caracterul simbolic şi semnificativ al RS. Ea tinde să devină o imagine a unui obiect, pe de altă parte însă i se conferă semnificaţia pe care individul i-a atribuit-o, apreciat de M. L. Rouquette şi P. Rateau drept cea mai mare calitate a RS.

RS are două faţete care fac să corespundă oricărei imaginii un sens şi fiecărui sens o imagine. Deci ea poate fi, în acelaş timp, semnul unui obiect, dar şi o imagine, uneori ruptă de context, având caracter figurativ sau mistic. Putem afirma că RS constituie o formă

particulară a gândirii simbolice, fiind în acelaş timp imagini concrete vizualizate concret şi trimiteri la un sistem de raporturi care dau o semnificaţie mai amplă acestor imagini.

RS are un caracter imaginativ, termenul de imagine nu semnifică exclusiv simpla reproducere a realităţii, ci trimite imaginarul social şi individual. Prin caracterul sau imaginativ, reprezentarea concură la înţelegerea noţiunilor abstracte. Reprezentarea este în permanent raport simbolic cu obiectul său, ea ţine loc de interpretare şi conferă semnificaţii.

Totodată reprezentarea are un caracter constructiv, constuieşte realitatea socială. Ea ne ghidează în procesul de definire a aspectelor vieţii cotidiene, în manierea de a le interpreta, de a lua hotărâri asupra lor şi dacă e cazul de a lua atitudine în privinţa lor şi de a le apăra.

( D. Jodeled, 1989).

Deasemenea, RS are un caracter autonom şi creativ, ea influenţează atitudinile şi comportamentele. Vorbim în cazul ei, de o reconstruire şi nu o reproducere a realităţii, o reconstituire care se face din poziţia unui „martor” convins că este imparţial, dar care omite unele detalii şi adaugă altele conform aşteptărilor şi intereselor proprii. Deci părţi ale realităţii sociale nu sunt percepute aşa cum sunt, ci mai degrabă aşa cum gândesc indivizii că sunt.

În ceea ce priveşte influenţa reprezentării asupra evenimentelor viitoare W. Doise afirma că, aceasta precede acţiunea, o determină, este „o acţiune asupra realităţii sociale”.

Natura situaţiei elaborată de un grup intervine direct pentru a determina reprezentarea altui grup, ea îi permite grupului să aibă o identitate faţă de grupul advers şi să adopte un comportament competitiv care se justifică prin caracteristicile atribuite adversarului. Existenţa acestor reprezentări prealabile lasă să se înţeleagă că în multe situaţii desfăşurarea evenimentelor este prestabilită independent de atitudinile reale ale grupului.

Pentru a înţelege mai bine specificul reprezentărilor este necesar să fie prezentate alte două caracteristici aflate în strânsă legătură. Una dintre ele este cea istorică. Reprezentările sociale sunt produsul istoriei şi participă la aceasta, dar nu ne referim la o istorie în sensul de „devenire”. Conţinutul lor nu este independent de evenimentele semnificative pe care le traversează societatea în care trăim, de modurile de producţie şi de organizare politică. Noi nu inventăm fiecare valorile noastre, modalitatea de ai vedea pe alţii şi lumea, ele există deja într-o oarecare măsură şi sunt transmise. O reprezentare odată constituită, se transformă, se combină cu alte reprezentări sau dispare. Se poate afirma că reprezentările sunt un produs al devenirii şi un produs în devenire, iar schimbarea nu reprezintă un accident ci mai degrabă aparţine esenţei sale.

Cea dea două caracteristică a reprezentărilor, care se află în strânsă legătură ce cea istorică, se referă la socialitatea acestora. Reprezentările sunt sociale pentru că se referă la un obiect social, la un ansamblu reflectat de practici între oameni. Ele sunt produse în cadrul interacţiunii sociale împărtăşite de către actorii sociali ce aparţin aceluiaş grup, oferă posbilitatea de a gândi, precum şi de a acţiona în diferite contexte, iar seria de momente care o constituie depinde de situaţiile întâlnite de indivizi ce au şi ei referinţe sociale. Sunt social elaborate şi împărtăşite, deoarece sunt construite plecând de la experienţe, cunoştinţe şi modele de gândire pe care noi le dobândim şi le transmitem prin tradiţie, educaţie şi relaţii sociale (D. Jodelet, 1989).

Defapt RS sunt individual-colective, fiecare îşi însuşesc fără să vrea „viziunea de ansamblu propusă de mai mulţi”. Paradoxul sesizat de Moscovici „simultan individual şi colectiv” – priveşte atât conţinutul reprezentării cât şi procesul de formare a acesteia.

Din aceste caracteristici ale RS, putem extrage următoarele funcţii şi roluri pe care acestea le îndeplinesc: în primul rând, ele „convenţionalizează” obiectele, persoanele şi evenimentele cu care ne aflăm în contact. Le conferă o formă precisă, le localizează într-o categorie dată şi le impune, gradual, drept model un anumit tip, distinct şi împărtăşit de un grup de persoane. Toate elementele noi aderă la modul de fuzionare cu acesta. Orice nouă experienţă se articulează vechilor convenţii, se conectează semnificaţiilor predeterminate. „Nici o minte, scrie Moscovici, nu e liberă de efectele unei condiţionări preliminare, impuse de reprezentări, limbaj şi cultură”. Orice noi RS se conexează unor contexte, unor construcţii pe care individul le primeşte prin educaţie.

În al doilea rând, reprezentările sunt prescriptive, adică ni se impun cu o forţă irezistibilă. Intră aici, deopotrivă, „structura prezentă”, dar şi tradiţia care „decretează ce ar trebui să gândim”. Reprezentările sunt transmise, inoculate, sunt produsul unei întregi serii de elaborări, prelucrări şi schimburi la care au participat generaţii succesive. Memoria colectivă stochează şi activează, clasifică imagini şi stereotipuri, infiltrându-le fiecărui nou venit. După

cum, reiau recent problema Moscovici şi Vignaux, RS se înscriu în „cadrele unei gândiri preexistente”, sunt tributare sistemelor de credinţe ancorate în valori, tradiţii, imagini ale lumii şi existenţei. Ele sunt obiectul unei acţiuni permanente a socialului, prin discurs şi în discurs, ele încorporează toate fenomenele noi într-un model explicativ familiar.

Ca proces de schimb şi de formare a ideilor, ele răspund unei duble exigenţe a indivizilor şi a colectivităţilor: pe de o parte, construiesc sisteme de gândire şi de cunoaştere, pe de altă parte, adoptă viziuni consensuale de acţiune, ce le permit să menţină liantul social, continuitatea discursului. Reprezentările joacă, deci, întotdeauna un triplu rol: de luminare (dau sens realităţii), de integrare (încorporează noţiuni şi fapte noi în cadre familiare) şi de împărtăşire (asigurând sensuri comune în care se recunoaşte o colectivitate). Ele sunt deci vectori centrali ai opiniilor, judecăţilor şi credinţelor, vizând asigurarea pertinenţei şi regularităţii conduitelor colective.

1.3 Organizarea reprezentărilor sociale – o abordare structuralistă: teoria nucleului central:

Reprezentarea socială ca ansamblu de informaţii, credinţe, opinii referitoare la un obiect sau fenomen dat, este organizată şi structurată. Analiza unei reprezentări presupune atât analiza conţinutului cât şi a structurii sale. Elementele unei reprezentări sunt ierarhizate, au anumite ponderi şi întreţin între ele anumite relaţii care le determină semnificaţia şi locul în sistemul reprezentaţional.

Jean Claude Abric a propus şi susţinut în psihologia socială o teorie structurală privitoare la organizarea internă a reprezentării sociale (Abric, 1984, 1994, 2002). Iniţial s-a vorbit despre un nucleu central, apoi despre o zona centrală, iar în ultimii ani se foloseşte sintagma sistem central (Roussiau şi Bonardi, 2001; Flament, 2002). Ideea de sistem a fost îmbrăţişată de majoritatea cercetătorilor, deoarece ilustrează cel mai bine faptul că ansamblul elementelor situate în centrul unei reprezentări este el însuşi structurat (ierarhizat), străbătut de multiple relaţii între elemente şi în acelaşi timp structurat pentru restul componentelor. (Curelaru, 2006)

Abric a preluat sintagma „nucleu figurativ” utilizată de Moscovici (1976) pentru a desemna structura rezultată ca urmare a desprinderii informaţiilor din contextul social prin procese de selecţie şi schematizare (obiectificare). Prin urmare, RS dispune de un nucleul central, stabil, coerent şi imagistic, reflectând valorile şi normele la care adera individul În

jurul nucleului se evidenţiază empiric un sistem de elemente periferice aflate în relaţii de subordonare faţă de acesta (preluarea principiilor de organizare, a semnificaţiilor etc.).

Sistemul periferic se constituie, în principal, ca un tampon între mediu şi nucleu, atenuând presiunile externe (impactul contextului), dar şi permiţând individualizarea reprezentării sociale (Curelaru, 2006).

1.3.1 Sistemul central (nucleul central):

În esenţă, sistemul central este determinat socioistoric şi este definitoriu pentru normele unui grup. Abric, (19993, 1994a, 1994b, 1996) avansează câteva repere:

Ancorarea în memoria colectivă şi istoria grupului;

Nucleul conservă memoria grupului, evenimentele marcante, reflecţiile identitare care asigură persistenţa în timp a colectivităţii. Cu cât evenimentele sunt mai impregnate de semnificaţii şi cu cât ele influenţează mai intens „traiectoria socială” a grupului, cu atât mai mult se vor situa în centrul reprezentării. Flament şi Rouquette (2003) subliniază faptul că în fiecare societate există un număr de credinţe vechi, născute şi determinate istoric, care ţin de gândirea socială.

Consensualitatea;

Nucleul central cuprinde o cunoaştere comună, larg împărtăşită de membrii unui grup. El se constituie într-o bază de comunicare şi negociere permanentă, dar fără ca elementele sale să fie mod obişnuit puse în discuţie. Consensualitatea este o calitate ce nu exclude diferenţa, deoarece aceasta se plasează la nivelul periferic al RS.

Stabilitatea;

Reprezintă o calitate a nucleului ce asigură menţinerea în timp şi conservarea structurii reprezentării. Ea este dată de relaţiile foarte strânse, puternice şi multiple dintre elementele centrale. Cercetările arată că de regulă la nivelul nucleului central sunt poziţionate între două şi şase elemente ( Flament şi Rouquette, 2003).

Coerenţa;

Cogniţiile centrale nu manifestă contradicţii. Relaţiile prezente ref1ectă raporturi asociative sau cauzale bazate pe o coerenţă care se ref1ectă în întreaga organizare a reprezentării. Acest fapt nu exclude definitiv din structura reprezentării sociale aspectele enunţate mai sus. Acestea se regăsesc în cadrul sistemului periferic sub forma schemelor stranii.

Rigiditatea şi rezistenţa la schimbare;

Rigiditatea nucleului derivă din stabilitatea sa şi are ca principal efect rezistenţa la schimbare a unei reprezentări. Astfel, datorită elementelor centrale, reprezentările nu sunt supuse unor fluctuaţii majore ca urmare a modificărilor contextuale şi astfel se asigură consistenţa în timp a structurilor atitudinale. Schimbările în zona nucleului sunt destul de rare, reflectând un principiu al economiei cognitive potrivit căruia reevaluările identitare şi repoziţionările în cadrul sistemelor de referinţă grupale cer costuri psihologice ridicate (Roussiau şi Bonardi, 2001).

Sensibilitatea redusă la contextul imediat;

În general, transformările contextului social se reflectă în transformări ale RS. Cu cât aceste modificări sunt mai profunde şi mai de durată cu atât impactul lor este mai mare. Nucleul rezistă cel mai mult acestor presiuni, astfel că schimbările relativ limitate din mediul social şi natural nu acţionează decât asupra sistemului periferic (Curelaru, 2006).

Funcţiile principale ale nucleului:

Nucleul central îndeplineşte o serie de funcţii, în viziunea lui Abric, 1994a, 2002 :

Funcţia generatoare:

Prin intermediul nucleului central se „creează şi se transformă” celelalte elemente ale reprezentării. Semnificaţia elementelor periferice este determinată de cogniţiile centrale, astfel încât putem vorbi de un impact valoric, evaluativ, al acestora din urmă. Însă tot odată prin intermediul elementelor constitutive ale acestui nucleu, reprezentarea socială îşi păstrează sensul, în ansamblul ei, aceste elemente sunt cele care îi conferă direcţie şi îi menţin identitatea proprie.

Funcţia organizatoare:

Nucleu1 central este unificator şi organizator pentru întregul ansamblu. Existenţa unor legături între elementele reprezentării, cu convergenţe spre nucleul central, a fost pusă în evidenţă empiric prin numeroase cercetări (de pildă, Abric, 1984).

Funcţia stabilizatoare:

Nucleul central este alcătuit din componentele cele mai stabile ale reprezentării, constituind astfel un ansamblu de elemente ce rezistă la schimbare, cu alte cuvinte sunt elementele cele mai inflexibile, ele nu pot fi negociate şi nici ajustate, nu suportă contrazicere sau amânări şi nici înlocuiri.

1.3.2 Sistemul periferic:

Caracteristici principale:

În ceea ce priveşte sistemul periferic, o serie de afirmaţii pun în valoare importanţa acestor elemente situate la periferia reprezentării. Astfel, se consideră că sistemul periferic constituie partea cea mai expusă, labilă şi accesibilă a reprezentări, compusă dintr-un set de informaţii reţinute şi selecţionate în raport cu semnificaţiile nucleului central.

Complement esenţial al nucleului central, „esenţial normativ”, sistemul periferic este mai degrabă funcţional, permiţând ancorarea reprezentării la realitatea de moment. Elementele periferice sunt mai suple, mai flexibile, partea vie, a reprezentării, ele mediază între nucleul central şi situaţia concretă în care se elaborează reprezentarea.

Elementele periferice reţin şi selecţionează informaţiile, formulează evaluări, elaborează stereotipuri şi credinţe; îndeplinesc deci o funcţie de concretizare, exprimând prezentul, experienţa subiecţilor, caracteristicile situaţiei. Altă funcţie îndeplinită este cea de reglare şi adaptare a sistemului central la constrângerile şi caracteristicile situaţiei concrete cu care grupul se confruntă. Sistemul periferic este un element esenţial în mecanismul defensiv, vizând protejarea semnificaţiei centrale a reprezentării (cf. Abric 1994).

Aceste elemente ale sistemului periferic pun mereu în discuţie cauza nucleului central, în funcţie de noile informaţii şi evenimentele absorbite. Flament a comparat sistemul periferic cu paraşocul unui automobil care protejează corpul central, menţinându-i integritatea. Din constatarea că aceasta permite o modularizare individuală a reprezentării, Abric extrage şi o a treia funcţie: elaborarea reprezentării sociale individualizate, integrarea istoriei proprii a subiectului, a experienţelor sale personale.

Sintetizând caracteristicile nucleului central şi pe cele ale sistemului periferic, J.C. Abric, 1994 le aranjează astfel:

Nucleul Central	Sistemul periferic
Legătură cu memoria grupului şi istoria colectivă	Permite integrarea experienţelor personale
Consensual defineşte omogenitatea grupului	Suportă eterogenitatea grupului
Stabil	Suplu
Coerent	Suportă contradicţiile
Rigid	Flexibil
Rezistent la schimbare	Evolutiv
Puţin sensibil la contextul imediat	Sensibil la cotextul imediat
Funcţii: a) generează semnificaţiile reprezentărilor, b) determină organizarea sa,	Funcţii: a) permite adaptarea la realitatea concretă, b) permite diferenţierea conţinuturilor, c) protejează sistemul central

Tabelul 1. Caracteristicile sistemului central şi ale celui periferic al reprezentărilor sociale (după, J.C. Abric 1994).

1.4 Observaţii asupra structurii duale a reprezentării sociale:

Abordarea structurală a RS a deschis multe posibilităţi în cercetări, împăcând o serie de contrarii, de rezultate empirice aparent ireconciliabile şi propunând o construcţie unitară, coerentă şi integratoare. Principalele: avantaje ale acestui model ar fi următoarele:

– în general, este „productiv – ştiinţific” (Flament, 1994c);

– permite explicarea unor procese contradictorii, cum ar fi: stabilitate/transformare, consensualitate/diferenţiere, omogenitate/eterogenitate;

– oferă o baza explicativă în înţelegerea raporturilor individual/colectiv, subiectiv /obiectiv;

– permite elaborarea unor metodologii bine articulate, capabile să „ilustreze empiric modelul structural (de la culegerea datelor la evidenţierea nucleului şi verificarea acestuia);

– asigură înţelegerea proceselor de transformare şi schimbare a reprezentării sociale;

1.5 Dezvoltări ale teoriei reprezentărilor sociale:

După publicarea cărţii lui Moscovici în 1961, urmează o perioadă de câţiva ani în care studiile empirice sunt destul de rare. În 1969 se publică o nouă lucrare, semnată de Claudine Herzlich, în care se analizează RS ale sănătăţii şi bolii în mediile sociale franceze. În cercetarea sa, autoarea a realizat o serie de interviuri nondirective cu subiecţi aparţinând unor populaţii orăşeneşti (Paris) şi rurale (Nonnandia). Boala este atribuită influenţei nefaste a mediului înconjurător, vieţii urbane, poluării şi hranei nenaturale, în timp ce sănătatea este atributul oamenilor care moştenesc o bună constituţie sau trăiesc după reguli în armonie cu natura. În această perioadă, Marie-Jose Chombart de Lauwe (1979) a cercetat RS ale copilăriei, pe baza unor analize complexe privind materialele cuprinse în autobiografii, biografii, romane, filme etc. Sunt identificate şi descrise schimbările care au survenit în cadrul acestei reprezentări, pe parcursul unei epoci foarte lungi, începând cu primul război mondial.

De asemenea, Jean-Claude Abric şi colaboratorii săi au realizat o serie de cercetări cu privire la reprezentarea sarcinii şi a situaţiei experimentale (Abric, 1970, 1971; Abric şi Mardellat, 1974 etc.).

Începând cu anii ’80, teoria intră într-o perioadă de dezvoltare accelerată, deşi marcată de schisme şi divizări. S-au conturat, în timp, cel puţin două abordări diferite ale câmpului de studiu. Pe de o parte, s-a lansat o orientare structurală, care accentuează asupra consensului (Abric, 1984, 1994a, 1994b; Flament, 1989, 1994a; Guimelli, 1993, 1994a; Moliner, 1988, 1992a, 1996). Potrivit acesteia, RS dispune de un nucleu central, stabil şi rigid, precum şi de un sistem periferic, sensibil la context, cu rol în protejarea celui dintâi. Pe de altă parte, o serie de cercetători elveţieni au mers pe ideea diferenţelor în conţinuturi sau a structurării câmpului ideologic şi reprezentaţional, dezvăluind teoria principiilor organizatoare de luări de poziţie (Doise, 1986, 1990; Doise, Clemence şi Lorcnzi-Cioldi, 1992). Această divizare a stârnit chiar o mare controversă, începând din 1992, cu privire la pertinenţa teoretico-metodologică a celor două subteorii (Flament, 1993; Doise, Clemence, Lorcnzi-Cioldi, 1993). Astăzi există tendinţe unificatoare, cum ar fi cea a modelului bidimensional elaborat de Moliner (1994, 1995, 1996).

Revenim la nivelul anilor ‘ 80 pentru a aminti primul volum colectiv din domeniul reprezentărilor, apărut sub coordonarea lui Doise şi Palmonari (1986). Aici publică Moscovici criticile sale la adresa cogniţiei sociale (Moscovici, 1986), Doise trasează primele direcţii teoretice ale principiilor organizatoare (Doise, 1986) şi se prezintă o serie de studii empirice privitoare la diverse reprezentări (Di Giacomo, 1986; Herzlich, 1986; Flament, 1986) etc. Această lucrare a deschis, ulterior, seria volumelor colective, tradiţionale în psihologia socială franceză.

Anul 1989 a adus alte două cărţi importante în teoria reprezentărilor sociale, ambele semnate de Denise Jodelet. În una dintre ele, „Les representations sociales” (Jodelet, 1989a), autoarea a coordonat un ansamblu de studii semnate de autori consacraţi în domeniu (Moscovici, 1989a; Doise, 1989; Flament, 1989; Hewstone, 1989; Palmonari şi Zani, 1989; Semin, 1989; Verges, 1989 şi alţii). În cealaltă, „Folie et representations sociales”, publicată la Paris, Jodelet cercetează RS ale bolilor mintale într-o comunitate rurală din Franţa. Studiul sau, cu caracter monografic (observaţii de teren, interviuri etc.), a pus în evidenţă relaţiile existente între elaborările cognitive asupra semnificaţiei bolii mintale şi comportamentele subiecţilor investigaţi (Jodelet, 1989b).

După lansarea ipotezei nucleului central, tot mai mulţi cercetători au acceptat această teorie ce părea să promită: ancheta vastă şi abordarea monografică lăsau loc acum metodei asociative, chestionarelor mici şi experimentelor. RS nu mai era abordată ca o entitate nebuloasă, extrem de eterogenă şi contradictorie, ci mai degrabă ca un ansamblu organizat de opinii şi credinţe. O asemenea abordare a deschis o direcţie de cercetare fructuoasă, cea a tehnicilor de verificare a centralităţii. S-au perfecţionat, astfel, metodele de reperare a conţinutului reprezentărilor şi s-au propus, de către Moliner, câteva tehnici de verificare a centralităţii („inducerea prin scenariu ambiguu” şi „tehnica punerii în discuţie a elementelor nucleului central”) (Moliner, 1988, 1993).

Un alt capitol important al cercetării s-a deschis la mijlocul deceniului trecut, când şcoala de la Aix a făcut un pas hotărâtor în direcţia asimilării teoriei reprezentărilor cu cea a schemelor sociale, Rouquette (1994a) şi Guimelli (1994) au construit un model formalizat al RS, numit SCB (scheme cognitive de bază). S-a elaborat un set de operaţii logice (de atribuire, de compoziţie etc.) care poate descrie relaţiile dintre „cogneme”, adică dintre elementele unei RS. Modelul se bazează pe distincţia dintre subiectul optimal şi cel efectiv. În gândirea socială, nu mai avem de-a face cu un subiect ideal, optimal (care face raţionamentul după carte), ci cu un subiect efectiv, real. Acesta operează cu o logica naturală. Schemele cognitive de bază, susţin autorii citaţi, oferă mijloacele de înţelegere a „alterărilor de raţionalitate”, ca efecte ale unei alte raţionalităţi, de natură socială.

De asemenea, studiul practicilor a devenit o tema favorită în ultimii ani, după publicarea lucrării colective coordonate de Abric, Pratiques sociale et Representations (1994). Semnatarii acestui volum şi-au circumscris studiul practicilor modelului clasic de transformare a RS şi au clarificat în bună măsură relaţiile dintre reprezentări, practici şi context. Opinia generală acreditează ideea determinării RS de către practici; deşi s-au făcut eforturi în cercetare, nu s-a demonstrat încă modificarea semnificativă a RS sub influenţa altor factori, cum ar fi discursul ideologic, de exemplu.

Cercetarea dezvoltării RS în context desemnează o altă direcţie de abordare. Deşi evocat de numeroase publicaţii, contextul nu a fost teoretizat şi evaluat sistematic în acest domeniu până în 1998, când Abric şi Guinelli au publicat o recenzie a mai multor studii într-un articol din Connexions. Se accentuează ideea după care RS este un sistem „contextualizat”, o construcţie sociocognitivă dependentă de factorii contextuali. Relaţia dintre reprezentare şi memoria socială este, de asemenea, un domeniu disputat în ultimii ani.

Într-un volum colectiv apărut recent mai mulţi autori şi-au propus să construiască un „eşafodaj conceptual mai complet” pentru noţiunea de memorie socială prin asocierea acesteia cu alte două concepte importante ale psihologiei: reprezentarea şi identitatea socială.

1.6 Critica teoriei reprezentării sociale :

Ezitările lui Moscovici de a rezolva ambiguităţile sau neclarităţile noului concept au fost o sursă permanentă de dispute, reducând eficienţa sa în sfera explicaţiei sociale. De exemplu, Michael Billig 1993 sesiza caracterul controversat al teoriei reprezentărilor sociale şi reacţiile declanşate de Moscovici, atât prin crearea şi promovarea acesteia: „Reprezentarea socială a fost unul dintre cele mai controversate concepte care au fost formulate în psihologia

socială din ultimii ani.” (Billig, 1993, p. 39), cât şi prin declaraţiile, considerate hazardate, cu privire la scopul psihologiei sociale. Autorul face referire la concepţia lui Moscovici potrivit

căreia psihologia socială ar trebui să se focalizeze pe studiul reprezentărilor, ideologiei şi comunicării, precum şi la opinia lui Jodelet (1984), după care teoria reprezentărilor sociale este o abordare unitară a tuturor problemelor situate la intersecţia dintre psihologia socială şi alte ştiinţe, cum ar fi antropologia, sociologia etc.

Alţi autori l-au criticat pe Moscovici pentru că nu a reuşit să dea o definiţie precisă reprezentării sociale şi pentru că a prezentat această poziţie drept o strategie menită să servească unei deschideri ştiinţifice. Dincolo de lipsa unei definiţii, s-a acuzat slaba fundamentare teoretică a conceptului (McKinlay şi Potter, 1987; Parker, 1987). Deasemenea, Potter şi Litton (1985a, 1985b) au atras atenţia asupra unei anumite circularităţi în definirea reprezentării sociale, respectiv asupra relaţiei tautologice dintre conceptualizarea grupurilor sociale şi definirea reprezentărilor.

Există, apoi, probleme generate de teza avansată de Moscovici asupra consensului şi nivelului la care reprezentarea este împărtăşită. Neclaritatea cu privire la consensualitate a dat mari bătăi de cap apărătorilor teoriei şi a generat scindarea acesteia în doua mari direcţii de cercetare. Dincolo de aceste critici, teoria a supravieţuit şi mai mult decât atât, s-a dovedit deosebit de productivă. La aceste critici, Moscovici a răspuns în mai multe rânduri (Moscovici, 1985, 1987).

Capitolul 2:

Metodologia cercetării

2.1 Obiectivele cercetării:

Prezentul demers îşi propune:

1 Să identifice elementele constitutive ale reprezentării sociale a familiei la adolescenţi;

2 Verificarea structurii reprezentării sociale a familiei la adolescenţi, din perspectiva teoriei nucleului central.

2.2 Ipotezele cercetării:

Dorim să ne atingem obiectivul 2 utilizând metoda experimentului de teren.

Se emit următoarele ipoteze:

A Nucleul central al reprezentării sociale a „familiei” la adolescenţi este format din termenii: „dragoste” şi „ înţelegere”.

1. B Dacă elementele centrale ale reprezentării vor fi „atacate”, subiecţii nu vor recunoaşte reprezentarea socială a familiei.

A Sistemul periferic al reprezentării sociale a „familiei” la adolescenţi este format din termenii: „certuri” şi „finanţe”.

2 B Dacă elementele periferice ale reprezentării vor fi „atacate”, subiecţii vor recunoaşte reprezentarea socială a familiei.

2.3 Operaţionalizarea conceptelor:

Termenii „dragoste” şi „înţelegere” sunt folosiţi cu sensul de „iubire” respectiv „armonie”.

Termenul „atacat” se referă la punerea în discuţie sau contrazicere al elementelor centrale şi periferice ale reprezentării, în direcţia negării importanţei pe care acestea le au în acordarea sensului şi semnificaţiei reprezentării sociale a familiei la adolescenţi.

2.4 Teoria şi studiile de la care s-a pornit cercetarea:

Lucrarea de faţă are ca punct de plecare „subteoria nucleului central”. Conform acesteia: reprezentarea socială este organizată în jurul unui nod/nucleu central, constituit din unul sau mai multe elemente care îi conferă o semnificaţie proprie, astfel se emite ipoteza că dacă nucleul central este compus din cogniţii negociabile, simbolice structurate, atunci orice punere în discuţie, contradicţie sau excludere a unui astfel de element central, antrenează modificarea totală a reprezentării sau stingerea ei. Prin urmare, dacă apare o trăsătură contradictorie în sistemul central sau lipseşte una esenţială, subiectul nu va mai recunoaşte acel obiect al reprezentării.

Pentru a verifica această ipoteză a nucleului central vom porni de la o metodă de verificare a centralităţii care a fost propusă de Pascal Moliner. Principiul de bază al acestei metode este următorul: RS este o „grilă de interpretare” prin intermediul căreia indivizii judecă situaţiile, dacă nici o informaţie nu contrazice această construcţie, subiectul va recunoaşte obiectul ca atare şi va acţiona sau comunica în raport cu situaţia. În schimb dacă în câmpul cognitiv apar informaţii care contrazic grila sa, atunci subiectul nu o va recunoaşte, sau va adopta o altă grilă, în conformitate cu noile condiţii.

O condiţie esenţială a acestei metode este aceea de a dispune de structura potenţial centrală a reprezentării obţinută într-un studiu anterior. Molier a plecat de la studiul lui Flament 1992, potrivit căruia egalitatea (lipsa ierarhiei) şi prietenia (fraternitatea) sunt considerate elementele centrale ale RS a grupului ideal de prieteni. Printre elementele periferice figurau convergenţa de opinii şi interesul personal. Astfel, autorul a demarat o serie

de mai multe studii care aveau ca scop surprinderea dinamicii reprezentării sociale a grupului ideal de prieteni, făcând apel la alte materiale des folosite în studiile experimentale ce vizau problema semnalată: Molier 1988, Mungry, Molier, Flament 1997, Rateau 1995. Vom descrie mai jos unele dintre studiile ce stau la baza prezentului demers.

Variaţia sensului de la elementele centrale vs. periferice în reprezentarea socială a grupului.

Metodă:

Subiecţii participanţi la studiu sunt studenţi în primul an la psihologie, 89% sunt de gen feminin iar media de vârstă este de 19 ani şi 6 luni.

Am prezentat subiecţilor un text ce descrie un grup de prieteni: „Pierre, Olliver, Jean-Jeac, Francois şi Marc formează un grup foarte unit şi când îi întâlnim dau impresia că sunt foarte mulţumiţi să fie împreună. Ei sunt foarte simpatici şi fiecare se deschide pe deplin în contact cu ceilalţi. Văzându-i nu ne putem împiedica să nu ne gândim că ei formează un grup formidabil”. Acest text se termină cu o mică frază ce evocă fie elementul periferic (convergenţa în opinii) fie termenul central (egalitate). Statutul frazelor conţinând elemente cheie vs. elemente periferice constituie prima VI. Celorlalte grupuri vom prezenta termenul cheie singur sau acompaniat de un altul, prezenţa sau absenţa itemului de acompaniament constituie a doua VI. Totuşi statutul central sau periferic al itemului de acompaniament este întotdeauna diferit de cel al termenului ţintă. Astfel patru condiţii experimentale sunt definite şi introduse prin ultima frază a textului: elementul periferic (EP) singur: „Astfel în acest cerc de prieteni există o convergenţă de opinii”. Elementul central (EC) + EP: „Astfel în acest grup toată lumea este egală şi există o convergenţă de opinii”. EC singur: „Astfel în acest grup toată lumea este egală”. EP + EC : „Astfel în acest grup există o convergenţă de opinii şi toată lumea este egală”.

În total 155 de subiecţi au fost împărţiţi în situaţiile experimentale: EP singur 38, EC + EP 39, EC singur 38, EP + EC 40.

Cum procedăm? Subiecţii trebuie să estimeze proximitatea semantică a termenului ţintă şi termenului reper. Pentru asta ei dispun de o scală în 7 puncte 1 – proximitate slabă/mică, 7 – proximitate mare/ puternică. Scorul mediu de proximitate semantică între termenul ţintă şi cel de reper constituie VD. Pentru termenul „opinii” termenul reper este

„convergenţă”. Alegerea termenilor reper a fost motivată de raportul de sinonimie cu termenul ţintă.

Ipoteze: H1: Se aşteaptă ca proximitatea semantică dintre termenul ţintă „ Opinie” şi cel de reper „ convergenţă” să rămână la fel în diferitele condiţii experimentale.

H4: Proximitatea semantică a termenului ţintă „ egalitate” şi termenul de reper „ asemănare” nu ar trebuii să rămână la fel dacă EC va fi prezentat singur sau acompaniat.

Un alt experiment a folosit tot aceste date dar: s-a emis ipoteza ca egalitatea (lipsa ierarhiei) şi prietenia (fraternitatea) sunt elementele centrale ale reprezentării şi elementele periferice sunt convergenţa de opinii şi interesul personal. Subiecţii sunt împărţiţi în două situaţii experimentale în care se prezintă textul de mai sus. Diferenţa constă în faptul că la un grup textul pune în discuţie un element central (egalitatea) în timp ce la celălalt grup finalul textului sugerează o mare divergenţă de opinii, atacând astfel elementul periferic. Sarcina subiecţilor fiind aceea de a aproxima în ce măsură descrierea respectivă se potriveşte cu grupul ideal.

2.5 Subiecţii prezentului demers:

Studiul s-a desfăşurat în clasele, patru, de a X a, a unui colegiului naţional din judeţul Braşov. În total au participat la studiu 80 de elevi, cu media de vârstă de15 ani şi 6 luni. Acest lot a fost împărţit: 55, dintre care 37 (67,3%) de fete şi 18 (32,7 %) băieţi, au fost chestionaţi în vederea reperării reprezentării sociale a familiei (O1). Acesta eşantion fiind format din trei dinte clasele pe care s-a desfăşurat studiul. Iar 25, colectivul de elevi a unei clase, au participat la experimentul de teren organizat în vederea verificării centralităţii reprezentării sociale a familiei (O2).

Clasa care a constituit lotul experimental a fost trasă la sorţi. Această clasă nu a făcut parte din eşantionul din care au fost culese datele de reperare a RS a familiei.

Subiecţii nu au fost informaţi cu privire la obiectivele studiului, li s-a comunicat că „demersul urmăreşte identificarea unor aspecte cu privire la importanţa percepţiei sociale asupra „familiei” în societatea modernă”.

Toate cele trei faze ale colectării datelor s-au derulat în timpul orelor, sub autoritatea unui operator care este şi profesor al subiecţilor.

Primele două proceduri au ca scop atingerea O1.

2.6 Metodele utilizate:

Elementele constitutive ale reprezentării sociale a familiei vor fi reperate cu ajutorul a două proceduri:

Procedura 1

Faza 1

Reperarea nucleului central, prin tehnica asociaţiei libere şi prin tehnica portotipic – categorială

Subiecţilor le este prezentată o foaie de răspuns însoţită de următoarele consemne:

1. Când rosteşti cuvântul „familie” – care sunt primele cinci cuvinte sau expresii care îţi trec prin minte?

Gândiţi-vă în continuare la „familie”, aşezaţi expresiile de mai sus în ordinea importanţei de la cel mai important la cel mai puţin important.

Foaia de răspuns poate fi consultată la anexa 1.

Faza 2

Interpretarea datelor culese:

Prima sarcină permite obţinerea indicatorilor de frecvenţă şi rang mediu de apariţie. A doua sarcină ne furnizează date cu privire la ierarhizare, deci rangul mediu al importanţei.

Calculul indicatorilor de frecvenţă şi rang mediu:

După alcătuirea bazelor de date, şi a analizelor preliminarii de excludere a itemilor sinonimi, se calculează, pentru început, frecvenţele fiecărui item în populaţia desemnată de variabilă. Apoi se obţine pentru fiecare element rangul mediu de apariţie, indicator ce reprezintă poziţia medie a termenului respectiv în lanţul asociativ. În mod identic se poate proceda şi pentru calcularea rangului importanţei.

Crearea tabelului

Indicatorul de bază este frecvenţa, iar apoi se poate alege unul din celelalte două criterii, ordinea de apariţie sau ordinea importanţei, în funcţie de sarcina pe care a primit-o subiectul.

Prin urmare, se pot face două tipuri de combinaţii (două categorii de tabele: rangul frecvenţei încrucişat cu rangul apariţiei sau rangul frecvenţei încrucişat cu rangul importanţei.

Rang înalt în apariţie

Elemente plasate pe primele locuri ale lanţului asociativ

(Peste un anumit prag)

Rang scăzut în apariţie

Elemente plasate pe următoarele

locuri ale lanţului asociativ

(peste un anumit prag)

Frecvenţă ridicată

Peste un anumit prag

Frecvenţă ridicată rang înalt

Elemente centrale

(TEME CENTRALE)

Frecvenţă ridicată şi rang scăzut

(STATUT AMBIGUU)

Frecvenţă scăzută

Sub un anumit prag

Frecvenţă slabă rang înalt

(STATUT AMBIGUU)

Frecvenţă slabă şi rang scăzut

Elemente periferice

(TEME PERIFERICE)

Tabelul 2. Tabel de congruenţă între frecvenţa de apariţie a unor elemente şi rangul mediu al apariţiei lor, cof . tehnicii prototipic-categorială, propusă de Vérgés, 1992,

Procedura 2:

Reperarea RS prin tehnica trierii succesive.

Principiul metodei constă, într-o primă fază, în realizarea unui ansamblu de asocieri la obiectul reprezentării studiate.

Se vor folosi datele obţinute prin procedura numărul unu, dispunându-se astfel de un ansamblu de itemi.

În cadrul acestui ansamblu, se vor reţine itemii cei mai frecvent produşi, având grijă să se aleagă un număr important de itemi (32), astfel încât să se dispună, de un corpus foarte larg, cuprinzând itemi şi mai puţin frecvenţi. Într-o a doua fază, lista itemilor va fi propusă subiecţilor sub forma a 32 de fişe corespunzând unui număr de 32 de itemi şi li se cere separarea acestora în două pachete de 16 itemi care sunt cei mai caracteristici pentru obiectul studiat şi un alt pachet de 16, cei mai puţin caracteristici.

Se reîncepe aceeaşi operaţie cu 16 itemi consideraţi de către subiect ca cei mai caracteristici şi alegerea a 8 itemi, cei mai puţin caracteristici şi a 8 cei mai reprezentativi. La fel se procedează şi cu cei 16 consideraţi iniţial necaracteristici. Se merge în continuare la 4 itemi, apoi 2 itemi selecţionaţi. Se împart itemii până pachetele considerate cele mai caracteristice se reduc la 2 itemi, la fel şi pachetele considerate cele mai necaracteristice pentru obiectul studiat:

32 itemi → 16 (-)→ 8(-)→4(-)→2(-)

→ 16 (+)→ 8 (+)→ 4 (+) → 2 (+).

Această procedură va fi utilizată pentru a verifica datele obţinute prin procedura 1.

2.7 Designul experimental:

O2: Verificarea structurii reprezentării sociale a familiei la adolescenţi, din perspectiva teoriei nucleului central.

Aşa cum aminteam şi la începutul acestui capitol, ne propunem să ne atingem O2 prin organizarea unei situaţii experimentale.

Se va folosi tehnica inducerii prin scenariul ambiguu şi vom utiliza următorul text inductor:

„Andrei şi Maria sunt căsătoriţi şi au doi copii, un băiat şi o fată. La ei acasă atmosfera este aparent plăcută. Ai spune că sunt uniţi, se sprijină şi se ajută unii pe alţii ori de câte ori e nevoie. Se pare că nu pierd nici o ocazie de a-şi petrece timpul împreună, organizând numeroase ieşiri şi excursii cu alte rude apropiate sau cu prietenii. Văzându-i împreună ne putem gândii că sunt fericiţi”.

Acest text se va termina cu o frază ce pune în discuţie / „atacă” fie elementele centrale, fie cele periferice. Această frază este VI.

VI a „În realitate, totuşi cei doi soţi nu se mai iubesc şi nici nu se mai înţeleg deloc”.

VI b „În realitate, problemele financiare şi certurile se rezolvă prin discuţii deschise şi sincere.”

Subiecţii sunt întrebaţi dacă descrierea prezentată, corespunde cu imaginea lor despre „familie”. Pentru aceasta au la dispoziţie o scală Likert cu cinci puncte, unde 5 înseamnă „în foarte mare măsură” şi 1 înseamnă „în foarte mică măsură”. Scorul mediu de recunoaştere corespunde VD b, în timp ce scorul mediu de nerecunoaştere constituie VD a.

Ei vor fi puşi în trei situaţii experimentale, primind pe rând textul inductor:

S1: textul inductor singur. Vor fi întrebaţi dacă consideră că textul prezentat reprezintă o descriere adegvată a familiei. Cu scala de răspuns descrisă mai sus.

S2: textul se termină în VI b.

„Andrei şi Maria sunt căsătoriţi şi au doi copii, un băiat şi o fată. La ei acasă atmosfera este aparent plăcută. Ai spune că sunt uniţi, se sprijină şi se ajută unii pe alţii ori

de câte ori e nevoie. Se pare că nu pierd nici o ocazie de a-şi petrece timpul împreună, organizând numeroase ieşiri şi excursii cu alte rude apropiate sau cu prietenii. Văzându-i împreună ne putem gândii că sunt fericiţi. În realitate, problemele financiare şi certurile se rezolvă prin discuţii deschise şi sincere.”

S3: textul se termină în V.I. a.

În ambele situaţii subiecţii sunt întrebaţi dacă ţinând cont de noile informaţii primite, consideră că descrierea prezentată corespunde unei descrieri adegvate a familiei.

Capitolul 3

Prezentarea şi interpretarea datelor:

Partea I a studiului: obiectivul 1

3. 1. 1 Prezentarea şi analiza datelor obţinute:

Datele au fost culese în timpul orelor de psihologie într-un interval de trei săptămâni. În urma chestionării celor 55 de subiecţi în vederea reperării elementelor constitutive ale reprezentării sociale a familiei, s-au obţinut următoarele date:

În urma aplicării tehnicii prototipic – categorială de identificare a elementelor constitutive ale unei reprezentări (descrisă în capitolul anterior), s-a obţinut iniţial un corpus de 50 de cuvinte ce descriau termenul de „familie”. După obţinerea acestor date, s-a trecut, în primă etapă, la o serie de analize preliminarii prin care au fost excluşi termenii între care existau raporturi de sinonimie şi cei care au apărut o singură dată. Au fost reţinuţi cei cu un minim de frecvenţă în apariţie de trei ori, după care au fost grupaţi pe dimensiuni mai mari în funcţie de proximitatea semantică sau sfera de acţiune pe care o descriu cuvintele. Astfel au rezultat următoarele dimensiuni şi serii de cuvinte:

Securitate emoţională de bază, dimensiune ce include: armonie, înţelegere, linişte, bucurie, siguranţă.
Relaţii afective, dimensiune ce include: iubire, dragoste, căldură sufletească.
Încredere, respect, sinceritate.
Membrii familiei, comunicare.
Susţinere, ajutor, sprijin.
Casă, cămin.
Prietenie,
Finanţe.
Certuri, probleme.

În a doua etapă, după operarea acestor analize preliminarii, s-a trecut la calculul indicatorilor de frecvenţă pentru fiecare dimensiune sau serie de cuvinte din populaţia desemnată de variabilă, după cum se poate urmări mai jos:

Când rosteşti cuvântul „familie” – care sunt primele cinci cuvinte sau expresii care iţi trec prin minte?

Frequency

Percent

Valid Percent

Cumulative Percent

Valid

Relaţii afective (iubire/dragoste/caldură sufletească)

23,3

Securitate emoţională de bază (armonie/inţelegere/linişte)

32,3

55,6

Membrii familiei/ comunicare

9,9

65,5

Susţinere/ ajutor/sprijin

6,7

72,2

Încredere/respect /sinceritate

13,0

85,2

Casă /cămin

5,4

90,6

Prietenie

4,5

95,1

Finanţe

2,7

97,8

Cerată/ probleme

2,2

100,0

Total

223

100,0

Tabelul 3. Tabelul frecvenţelor itemilor asociaţi la cuvântul „familie” rezultaţi în urma analizelor preliminarii

În a treia etapă, după aflarea frecvenţelor, valorile s-au aranjat în ordine descrescătoare şi s-a atribuit fiecăreia un rang mediu al apariţiei, indicator ce arată poziţia medie a acesteia în lanţul asociativ, după cum se poate observa în tabelul următor:

Termeni asociaţi (rezultaţi în urma analizei preliminare)	Frecvenţă	Rang mediu al apariţiei
Securitate emoţională de bază ( armonie/ înţelegere/ linişte/ bucurie/ siguranţă)	72	1
Relaţii afective (iubire / dragoste / căldură sufletească)	52	2
Încredere / respect / sinceritate	29	3
Membrii familiei (rude de gradul I) / comunicare	22	4
Susţinere / ajutor / sprijin	15	5
Casă / cămin	12	6
Prietenie	10	7
Finanţe	6	8
Ceartă / probleme	5	9

Tabelul 4. Tabel prototipic – categorial cu frecvenţa şi rangul mediu al apariţiei, pentru itemii ce sunt asociaţi cuvântului „familie”.

Ceea ce interesează în acest tabel sunt primele două rânduri şi respectiv ultimele două, pentru că, potrivit autorului care a propus această tehnică de reperare a elementelor constitutive ale reprezentărilor sociale, Vérgés, acestea sunt poziţiile care indică locul elementelor centrale şi respectiv periferice a unor reprezentări sociale, ţinând cont totuşi şi de indicatorul de rang al importanţei apariţiei.

După cum se poate observa din tabel, cele mai frecvente cuvinte asociate cu „familia” au fost cuvintele aflate în primele două dimensiuni şi anume: pe de o parte, armonie, înţelegere, linişte, bucurie, siguranţă, în procentaj de 32,3 %, iar pe de altă parte, iubire, dragoste, căldură sufletească, cu un procent de 23,3%.

Trebuie să menţionăm că în cadrul acestor două dimensiuni, cele mai frecvente au fost cuvintele: înţelegere cu 36 (50%) de apariţii din totalul de 72 , şi dragoste cu un total de 26 (50%) de apariţii din 52, ele fiind cele mai frecvente la o distanţă mare de următoarele: pentru termenul înţelegere, imediat următorul termen a fost siguranţă cu o frecvenţă de 16 apariţii, (22,2%) în timp ce pentru dragoste următorul item a fost iubire tot cu 16 (30%) apariţii.

Repartiţia frecvenţelor de apariţie ale termenilor acestor dimensiuni pot fi urmărite în tabelele şi graficele următoare:

cele mai des asociate cuvinte cu termenul „familie”:

Frequency

Percent

Valid Percent

Cumulative Percent

Înţelegere

50,0

Siguranţă

22,2

72,2

Armonie

9,7

81,9

Linişte

9,7

91,7

Bucurie

8,3

100,0

Total

100,0

Tabelul 5. Tabelul frecvenţelor termenilor constitutivi ai dimensiunii „siguranţă emoţională de bază”

În timp ce graficul frecvenţelor arată în felul următor:

Grafic1. Grafic bare al frecvenţelor itemilor asociaţi termenului „familie” din dimensiunea „securitate emoţională de bază”

Şi pentru termenii ce construiesc dimensiunea „relaţii afective”, s-au înregistrat:

Dimensiunea „relaţii afective”:

Frequency

Percent

Valid Percent

Cumulative Percent

Valid

Dragoste

50,0

Iubire

30,8

80,8

Căldură sufletească

19,2

100,0

Total

100,0

Tabelul 6. Tabelul frecvenţelor termenilor constitutivi ai dimensiunii „relaţii afective”.

Grafic 2. Grafic bare al frecvenţei elementelor constitutive ale dimensiunii „relaţii afective”

Iar repartiţiile frecvenţelor itemilor asociaţi la cuvântul „familie” pe dimensiunii şi serii de cuvinte, se poate urmării în graficul următor:

Grafic 3. Reprezentarea grafică a repartiţiei frecvenţelor itemilor asociaţi la conceptul „familie”, rezultaţi în urma analizelor preliminarii.

În urma frecvenţei ridicate a itemilor ce formează dimensiunile „relaţii afective” şi „siguranţă emoţională de bază”, a rezultat, aşa cum era de aşteptat, ca acestea să obţină şi cele mai importante ranguri în apariţie: 1 şi respectiv 2.

A patra etapă a constat în atribuirea indicatorului de rang al importanţei în apariţie. Pentru aceasta s-a luat în calcul răspunsurile la cel de al doilea consemn: „Gândiţi-vă în continuare la „familie”, aşezaţi expresiile de mai sus în ordinea importanţei de la cel mai important la cel mai puţin important. Este suficient să treceţi în spaţiul punctat numărul enunţului de la sarcina de mai sus.” Scala de răspuns, a acestui consemn a fost în 5 puncte unde 1 înseamnă „importanţă foarte scăzută” şi 5 „importanţă foarte mare”. S-a atribuit fiecărui punct din scală o valuare de la 1 la 5: astfel răspunsul „importanţă foarte scăzută” obţine scorul 1, în timp ce răspunsul „importanţă foarte mare” obţine scorul 5. S-au numărat răspunsurile pe fiecare punct al scalei, la fiecare dimensiune şi serie de itemi, după care s-au înmulţit cu valoarea de la fiecare punct în parte şi s-au adunat pe scală obţinându-se un scor corespondent odinei importanţei, după cum se poate urmări în tabelul următor:

	Rang mediu al importantei
	Imp. f. mare 5	Imp. mare 4	Imp.moderată 3	Imp. scăzută 2	Imp.f.scazută 1
Securitate emoţională de bază (armonie / înţelegere / linişte / bucurie / siguranţă)	IIIIIIII 8 = 40	IIIIIIIIIIIIII 14 = 56	IIIIIIIIIIIIIIII 16 =48	IIIIIIIIIIIIIIIIIII 19 = 38	IIIIIIIIIIII 12 = 12
					T = 194 R 2
Relaţii afective (iubire / dragoste / căldură sufletească)	IIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII 28 = 140	IIIIIIII 8 = 32	IIIIII 6 = 18	IIIIII 6 = 12	IIII 7 = 7
					T = 227 R 1
Încredere / respect / sinceritate	III 3 = 15	IIIIIIII 8 = 32	IIIIIIIIII 10 = 30	IIIII 5 = 10	0
					T = 87 R 4
Membrii (rude de gradul I) / comunicare	IIIIIIII 8 = 40	IIIIIIIIIIII 12 = 48	IIII 4 = 12	IIIIIII 7 = 14	III 3 = 3
					T = 117 R 3
Susţinere / ajutor / sprijin	II 2 = 10	IIIII 5 = 20	IIIIIII 7 = 21	II 2 = 4	III 3 = 3
					T = 58 R5
Casă / cămin	0	0	III 3 = 9	IIII 4 = 8	IIIIII 6 = 6
					T = 23 R 6
Prietenie	0	III 3 = 12	I 1 = 3	III 3 = 6	II 2 = 2
					T = 23 R 7
Finanţe			I 1 = 3	IIII 4 = 8	I 1 = 1
					T = 12 R 8
Ceartă / probleme					IIIII 5 = 10
					T = 10 R 9

Tabelul 7. Tabel prototipic – categorial cu frecvenţa şi rangul mediu al importanţei, pentru itemii ce sunt asociaţi cuvântului „familie”, unde T = total şi R= rang.

În studiile citate pe parcursul acestei lucrări, autorii au recurs la încrucişarea tabelară a frecvenţei cu rangul apariţiei sau al importanţei, dar niciodată nu s-a încercat încrucişarea cu ambele ranguri. Am apelat şi la această modalitate, în ideea de a stabili cu mai mare precizie lista elementelor candidate la centralitate, deoarece credem că este posibil ca anumite elemente să fie luate în calcul printr-o modalitate şi să scape prin alta.

În urma calculării acestor indicatori s-au obţinut:

Termeni asociaţi (rezultaţi în urma analizei preliminare)	Frecvenţă	Rang mediu al apariţiei	Rang mediu al importanţei
Securitate emoţională de bază ( armonie / înţelegere / linişte / bucurie / siguranţă)	72	1	2
Relaţii afective (iubire / dragoste / căldură sufletească)	52	2	1
Încredere / respect / sinceritate	29	3	4
Membrii (rude de gradul I) / comunicare	22	4	3
Susţinere / ajutor / sprijin	15	5	5
Casă / cămin	12	6	6
Prietenie	10	7	7
Finanţe	6	8	8
Ceartă / probleme	5	9	9

Tabelul 8. Tabel prototipic – categorial cu frecvenţa, rangul mediu al apariţiei şi cel al importanţei, pentru itemii ce sunt asociaţi cuvântului „familie”.

După cum se poate observa din tabel, itemii din a doua dimensiune îşi schimbă poziţia, comparativ cu scorul obţinut pentru rangul apariţiei, obţinând un scor mai bun în ordinea importanţei decât în cea a apariţiei. Deasemenea observăm că ultimele două poziţii obţin un scor identic pentru ambele ranguri.

Pentru a verifica datele obţinute prin această procedură de reperare e reprezentării sociale, am recurs la demararea unei tehnici suplimentare: reperarea RS prin tehnica trierii succesive, (tehnică ce este descrisă în detaliu în capitolul anterior).

În colectarea datelor pentru această procedură s-au folosit un corpus de 32 de cuvinte din cele 50 obţinute din prima tehnică, şi s-au ales acestea în urma excluderii pe cele între care există raporturi de sinonimie. Cuvintele folosite au fost: iubire, companie, curăţenie, înţelegere, grijă, bani, rude, sfaturi, teamă, dragoste, răbdare, probleme, încredere, bucurie, cămin, interese, linişte, siguranţă, grup, respect, răutate, căldură, distracţie, pedepse, ceartă, probleme, muncă, unitate, educaţie, unitate, comunicare, bucurie, întreg.

Procedura s-a aplicat pe aceiaşi subiecţi pe care s-a reperat reprezentarea socială: 55 de elevi în clasa a X a, dintre care 18 (32,7%) băieţi şi 37 (63,3%) fete, cu vârsta medie de 15 ani şi 6 luni, elevi ai Colegiului unde s-a desfăşurat studiul.

Cuvintele obţinute cu frecvenţa cea mai mare, pentru consemnul „cele mai caracteristice cuvinte ce descriu familia” au fost: înţelegere, în număr de 43 (39,1%) şi dragoste cu 30 (27,3%).

După cum putem observa şi în tabelul de mai jos:

cuvintele considerate cele mai caracteristice pentru a caracteriza cuvântul ” familie”.

Frequency

Percent

Valid Percent

Cumulative Percent

Valid

Înţelegere

39,1

Dragoste

27,3

66,4

Iubire

13,6

80,0

Răbdare

8,2

88,2

Altele

11,8

100,0

Total

110

100,0

Tabelul 9. Tabel de frecvenţe al apariţiilor cuvintelor considerate ca fiind cele mai reprezentative pentru a descrie cuvântul „familie”.

În timp ce graficul arată în felul următor:

Grafic 4. Grafic cu repartiţia în funcţie de frecvenţele în apariţie a cuvintelor considerate cele mai caracteristice pentru descrie termenul „familie”.

În timp ce pentru consemnul „cele mai puţin caracteristice pentru a descrie cuvântul familie” s-au înregistrat: certuri /probleme şi finanţe( bani) cu o frecvenţă de 35 (31,8%) respectiv 34 (30,09%) apariţii, aşa cum putem deduce din tabelul următor:

Cuvinte considerate ca fiind cele mai puţin caracteristice pentru a descrie cuvântul „familie”:

Frequency

Percent

Valid Percent

Cumulative Percent

Valid

Bani

30,9

Ceartă/probleme

31,8

62,7

Pedepse

14,5

77,3

Răutate

11,8

89,1

Altele

10,9

100,0

Total

110

100,0

Tabelul 10. Tabelul frecvenţelor de apariţie a cuvintelor considerate ca fiind cel mai puţin caracteristice pentru a descrie conceptul de „familie”.

Iar graficul este următorul:

Grafic 5. Grafic cu repartiţia în funcţie de frecvenţele în apariţie a cuvintelor considerate cel mai puţin caracteristice pentru a descrie conceptul de „familie”.

3. 1. 2 Interpretarea rezultatelor:

Nu am recurs în analiza noastră, aşa cum s-ar putea crede, la o reducţie a elementelor centrale. O astfel de reducţie nu este necesară, întrucât considerăm că prin ambele modalităţi (apariţie şi importanţă), sunt selectate elementele care satisfac criteriul proeminenţei emis de Moliner. Prin urmare, lista termenilor centrali (cu mare probabilitate) va cuprinde elementele care se află în ambele căsuţe din stânga sus ale tabelelor prezentate mai jos, indiferent dacă este vorba de rangul apariţiei sau al importanţei.

Rang înalt al apariţiei

(Elemente plasate pe primele locuri ale lanţului asociativ, sub sau egale cu 2)

Rang scăzut al apariţiei

Elemente plasate pe următoarele locuri ale lanţului asociativ peste 2

Frecvenţă ridicată

Mai mari sau egale cu 36

Securitate emoţională de bază (armonie / înţelegere / linişte / bucurie / siguranţă)

Membrii familie /comunicare

Relaţii afective (iubire /dragoste / căldură sufletească)

TEME CETRALE

Încredere / respect / sinceritate

STATUT AMBIGUU

Frecvenţă scazută

Mai mici de 36

Susţinere / ajutor / sprijin

Finanţe

Casă / cămin

Ceartă / probleme

ELEMENTE PERIFERICE

Prietenie STATUT AMBIGUU

În urma colectării şi analizării datelor se poate afirma că atât din prima procedură cât şi din cea de a doua, reiese că reprezentarea socială a familiei la adolescenţi, este formată după cum urmează: nucleul central al acesteia, este format din termenii: dragoste şi înţelegere. În timp ce sistemul periferic este format din termenii: finanţe şi probleme. Această concluzie poate fi urmărită şi în tabelul prototipic – categorial al frecvenţei încrucişat cu rangul de apariţie:

Tabelul 11. Tabelul prototipic categorial al frecvenţei şi rangul apariţiei.

Practic, elementele asociate situate în căsuţa din stânga sus a tabelului sunt cu mare probabilitate centrale, cele situate în dreapta jos cu mare probabilitate periferice, iar celelalte sunt în discuţie. Această încrucişare are valoare cantitativă, practic rezultând termenii prototipici, răspunzând criteriului proeminenţei.

O schimbare interesantă de poziţii apare la încrucişarea indicatorului de frecvenţă cu indicatorul de ordine al importanţei itemului unde, aşa cum reiese din prezentarea datelor, cele două dimensiuni îşi schimbă poziţiile între ele, de unde reiese că subiecţii au considerat că relaţiile afective, respectiv termenii de dragoste, iubire şi căldură sufletească sunt mai importanţi pentru familie decât cei din prima dimensiune.

Această schimbare poate fi urmărită şi în tabelul prototipic – categorial al frecvenţei încrucişat cu rangul importanţei:

	Rang înalt al importanţei (Elemente plasate pe primele locuri ale lanţului asociativ, sub sau egale cu 2)	Rang scăzut al importanţei Elemente plasate pe următoarele locuri ale lanţului asociativ peste 2
Frecvenţă ridicată Mai mari sau egale cu 36	Relaţii afective (iubire /dragoste / căldură sufletească)	Încredere / respect / sinceritate
Frecvenţă ridicată Mai mari sau egale cu 36	Securitate emoţională de bază (armonie / înţelegere / linişte / bucurie / siguranţă) TEME CETRALE	Membrii (rude de gradul I) / comunicare STATUT AMBIGUU
Frecvenţă scazută Mai mici de 36	Susţinere / ajutor / sprijin	Finanţe
	Casă / cămin	Ceartă / probleme ELEMENTE PERIFERICE
	Prietenie STATUT AMBIGUU	Ceartă / probleme ELEMENTE PERIFERICE

Tabelul 12. Tabelul prototipic categorial al frecvenţei şi rangul importanţei.

Potrivit lui Flament şi Rouquette (2003) trebuie urmărită o diferenţiere internă în cadrul nucleului central. Această diferenţiere este uşor de urmărit în tabelele şi graficele prezentate anterior; astfel nu toate elementele prezintă aceeaşi valoare deşi fac parte din aceeaşi dimensiune sau serie, acest lucru se poate urmării mai ales în frecvenţa cu care apar itemii. În literatura de specialitate se face distincţie între elementele prioritare şi cele auxiliare (secundare) ale nucleului central. Primele sunt necondiţionabile, în cazul nostru

putem numi elemente prioritare ale nucleului central al reprezentării sociale a familiei la adolescenţi cuvintele: dragoste şi înţelegere. Acest statut este asigurat odată prin frecvenţă ridicată a generării itemilor, dar şi pentru poziţiile înalte obţinute în calcularea indicatorilor de ordine în apariţie şi respectiv importanţă obţinut de aceşti itemi. În timp ce elementele secundare îşi dobândesc valoarea prin raportare directă la primele; în cazul nostru elementele secundare ale nucleului central al reprezentării studiate sunt: pentru dragoste → căldură sufletească, iubire, iar pentru înţelegere → armonie, linişte, siguranţă, bucurie.

Aceeaşi diferenţiere se poate opera şi înregistra şi la nivelul sistemului periferic. Astfel: unele elemente sunt temporar mai alienate decât altele şi pot apărea ca supraactivate. Dacă ar fi să ne referim la sistemul periferic al reprezentării sociale a familiei la adolescenţi, aceste elemente supraactivate sunt desigur: finanţe şi certuri/probleme. Ele ocupă ultima poziţie şi ca frecvenţă dar şi ca rang al apariţiei şi importanţei. Aşa cum se poate vedea şi din tabelul portotipic – categorial al frecvenţei şi rangurilor ei ocupă căsuţa corespunzătoare elementelor periferice. Totuşi elementele din căsuţa alăturată, prin acel statut de ambiguu, pot deveni la un moment dat, în urma unei „delegări” a sistemului central, în poziţie de elemente periferice. Aceste elemente se numesc normale şi joacă un rol important în viaţa şi dinamica reprezentării sociale, deoarece în anumite condiţii ele permit o gestionare a situaţiilor cu care se confruntă individul, fără a fi nevoie să se apeleze la principiile fundamentale, organizatoare. Aşa cum observăm şi din tabelele prototipic categoriale, dar mai ales din graficul „plăcintă” al frecvenţelor şi sistemul periferic este unul substructurat şi poate funcţiona relativ autonom.

Tabelul de mai jos ne poate ajuta să urmărim mai bine zona de aşezare a elementelor:

Elementele:
Centrale		Periferice
*Prioritare*	*Auxiliare*	*Supraactivate*	*Normale*
Dragoste	Căldură sufletească, iubire	Finanţe	Susţinere, sprijin, ajutor
Înţelegere	Siguranţă, armonie, bucurie, linişte	Certuri, probleme	Casă, cămin
			Prietenie

Tabelul 13. Tabel cu aşezarea elementelor constitutive ale nucleului central şi ale sistemului periferic al reprezentării sociale a familiei la adolescenţi.

Se constată din tabele prezentate mai sus, că reprezentarea socială a familiei la adolescenţi se articulează în jurul celor doi termeni centrali prioritari: dragoste şi înţelegere. În relaţie cu dragostea se află alţi doi termeni: iubire şi căldură sufletească, în timp ce pentru înţelegere termenii aflaţi în imediată relaţie sunt: armonie, bucurie, siguranţă şi linişte.

Structura de mai jos, poate pune în evidenţă mai bine relaţiile dintre elemente:

Armonie

Iubire

Siguranţă

Înţelegere

Dragoste

Căldură sufleteas că

Linişte

Bucurie

Figura 1. Structura reprezentării sociale a familiei la adolescenţi

În linii mari, observăm aşadar că reprezentarea socială a familiei la adolescenţi are o structură bipolară, direcţionată spre două niveluri: pe de o parte pe relaţii afective, cu un termen prioritar: dragostea, iar pe de altă parte spre sfera de siguranţă emoţională de bază, spre un climat psihosocial sigur, având ca punct de referinţă termenul primar: înţelegere.

O posibilă explicaţie pentru această relaţionare, poate fi dată şi de faptul ca subiecţii sunt tocmai adolescenţi, aceasta fiind vârsta la care ei experimentează dragostea romantică, totul în jurul lor având o relativă încărcătură emoţională. Dar această reprezentare socială poate reflecta şi nevoile majore ale acestor tineri în acest moment specific al vieţii, care este adolescenţa. Este cunoscut faptul că adolescenţa este perioada în care între tineri şi părinţi au loc cele mai mari dispute, în încercarea de dobândire a autonomiei şi independenţei de către copii, însă este şi vârsta şi momentul în care cele două dimensiuni ale reprezentării:

securitatea emoţională, precum şi relaţiile afective, trebuie să concure la creerea unui climat familial autentic şi stabil pentru a putea asigura tânărului suportul necesar în vederea dobândirii propriei identităţi. Prin urmare aceste direcţii ale reprezentări studiate, pot fi oglindirea aşteptărilor şi nevoilor adolescenţilor din această perioadă circumscrisă, este posibil (cu mare probabilitate) ca pentru o altă categorie de vârstă reprezentarea socială a „familiei” să aibă cu totul şi cu totul altă structură.

Observăm de asemenea o bogată valoare polisemantică a termenilor produşi. Termenii aflaţi în structura reprezentării sociale a familiei au o capacitate sporită de a îmbrăca diferite forme gramaticale şi de a genera alte şi alte sensuri. Proprietate pe care o au, desigur, toate elementele centrale ale unei reprezentări.

Partea a II –a studiului: Obiectivul 2

3.2.1 Prezentarea datelor obţinute în urma derulării metodei experimentale:

În urma derulării experimentului s-au obţinut următoarele date:

Pentru situaţia A: un procent de 76 % din populaţia chestionată, a considerat că textul reprezintă, în mare şi în foarte mare măsură, o descriere a familiei, după cum se poate urmării şi în tabelul frecvenţelor care urmează:

Text A

		Frequency	Percent	Valid Percent	Cumulative Percent
Valid	În foarte mare masură	9	36,0	36,0	36,0
	În mare masură	10	40,0	40,0	76,0
	Oarecum	6	24,0	24,0	100,0
	Total	25	100,0	100,0

Tabelul 14. Tabelul frecvenţelor înregistrate pentru textul A

Iar distribuţia datelor poate fi urmărită în graficul următor:

Grafic 6. Histograma bare a distribuţiei răspunsurilor pentru textul A

Pentru situaţia experimentală B respectiv pentru textul B, subiecţii au considerat descrierea ca fiind una adecvată pentru familie, în mare şi în foarte mare măsură, cu un procentaj de 84% din populaţia chestionată, după cum se poate observa în tabelul următor:

Text B

Frequency

Percent

Valid Percent

Cumulative Percent

Valid

In foarte mare masura

32,0

In mare masura

52,0

84,0

Oarecum

16,0

100,0

Total

100,0

Tabelul 15. Tabelul frecvenţelor răspunsurilor pentru textul B

Iar distribuţia datelor se poate urmări după cum urmează:

Grafic 7. Histograma bare a distribuţiei răspunsurilor pentru textul B

Pentru textul C, a treia situaţie experimentală, s-a înregistrat în urma colectării datelor, că 98% din cei chestionaţi au considerat că textul reprezintă în mică şi în foarte mică măsură, descrierea unei familii, după cum se poate urmării şi în tabelul următor:

Text C

Frequency

Percent

Valid Percent

Cumulative Percent

Valid

Oarecum

8,0

In mica masura

28,0

36,0

In foarte mica masura

64,0

100,0

Total

100,0

Tabelul 16. Tabelul frecvenţelor răspunsurilor pentru textul C.

În timp ce graficul distribuţiei datelor, este următorul:

Grafic 8. Histograma bare a distribuţiei răspunsurilor pentru textul C.

3.2.2 Interpretarea datelor obţinute în urma derulării metodei experimentale:

Având în vedere faptul că variabilele noastre dependente sunt date de scorul mediu de recunoaştere (situaţia B) şi respectiv nerecunoaştere a descrierii familiei (situaţia C), ţinând cont de informaţiile ce pun în discuţie elementele centrale sau periferice ale reprezentării sociale supusă atenţiei şi pentru a identifica măsura sau cantitatea de discrepanţă existentă între frecvenţele observate şi cele aşteptate, ale acestor variabile vom utiliza testul statistic χ 2 de comparare (asociere) pentru un singur eşantion. Vom repartiza valorile eşantioanelor în funcţie de media scorului pe care subiecţii îl pot obţine din punctajul acordat pentru cele trei situaţii.

Astfel în prima faza a procedurii de aplicare a testului χ 2 vom emite ipoteza statistice pentru fiecare situaţie experimentală în parte: B şi situaţia C. Vom împărţi

eşantionul în funcţie de scorul mediu pe care ar putea să îl obţină subiecţii pentru scala de răspuns: în care „foarte mare măsură” primeşte 5 puncte şi „foarte mică măsură” primeşte 1

punct, adică 25. Considerăm valorile mai mari decât acest scor critic ca una din variabile şi valorile mai mici ca a doua variabilă, pe care le vom nota cu X şi Y.

În acest caz, pentru situaţia experimentală B vom emite următoarele ipoteze statistice :

H0 = Răspunsurile se vor situa în intervalul circumscris sub scorul mediu.

Vor exista diferenţe semnificative în răspunsurile subiecţilor, datorită informaţiilor introduse prin ultima frază, aceştia nu vor mai recunoaşte reprezentarea socială a familiei.

H1 = Răspunsurile se vor grupa în intervalul circumscris peste scorul mediu.

Nu vor exista diferenţe semnificative în răspunsurile subiecţilor datorate informaţiilor introduse prin ultima frază, aceştia vor recunoaşte reprezentarea socială a familiei.

În a doua fază de prelucrare a datelor, am întocmit tabelul de contingenţă pentru a stabili eşantionul observat în funcţie de media lor :

Scala de răspuns	Valori > 25 X	Valori <25 Y	Total pe linii
1	0	40	40
2	0	52	52
3	12	0	12
4	0	0	0
5	0	0	0
Total pe coloană	12	92	Total general 208

Tabelul 17. Tabelul de contingenţă al valorilor frecvenţelor observate, pentru situaţia B, unde : 1, 2..5 = variantele de răspuns.

În a treia fază a demersului de prelucrare a datelor am calculat scorul frecvenţelor aşteptate. Pentru acest demers s-a utilizat calculul după formula binecunoscută: totalul pe linie înmulţit cu totalul pe coloană împărţit la totalul general.

Rezultatele acestor operaţiuni pot fi urmărite în tabelul următor :

Frecvenţe aşteptate	X	Y
1	0	20
2	0	26
3	6	0
4	0	0
5	0	0
Total 52	6	46

Tabelul 18. Tabelul de contingenţă al frecvenţelor aşteptate, pentru situaţia B, rezultate în urma estimării lor.

Etapa a patra : calculul statistici χ 2 după formula specifică: eşantionul observat minus eşantionul aşteptat, totul la pătrat împărţit la eşantionul aşteptat.

*χ 2* X		*χ 2* Y
χ 2 x1	0	χ 2 y1	8,69
χ 2 x 2	0	χ 2 y2	14,69
χ 2 x 3	0	χ 2 y3	0
χ 2 x4	0	χ 2 y 4	0
χ 2 x5	0	χ 2 y5	0
*Total pentru χ 2 x* calculat**	0	*Total pentru χ 2 y* calculat**	23.38

Tabelul 19. Tabelul de contingenţă pentru χ 2 calculat, pentru situaţia B

Etapa a cincea : stabilirea gradului de libertate. Am stabilit gradul de libertate urmând logica de repartiţie pentru χ 2, (adică numărul liniilor tabelului – 1) + (numărul coloanelor tabelului – 1) fără totaluri, de unde rezultă : (5 – 1) + (2 – 1) = 5 grade de libertate şi α de 5%.

Se constată ca la gradul de libertate 5 şi α de 5%, tabelul arată un χ 2 critic de 11,07. Deoarece χ 2 calculat depăşeşte cu mult valoarea lui χ 2 critic ( 23.38 > 11.07), se respinge ipoteza nulă, subiecţii au obţinut scoruri situate în intervalul circumscris deasupra mediei, ceea ce înseamnă că au considerat descrierea ca fiind una adecvată pentru „familie”,

recunoscând astfel reprezentare socială pusă în discuţie, atunci când au fost „atacate” elementele periferice. Cu alte cuvinte se testează ipotezele 2 A şi B propuse de acest studiu, conform cărora: în primă instanţă, sistemul periferic al reprezentării sociale ale familiei la adolescenţi este format din termenii: certuri şi finanţe, iar în a doua instanţă, dacă elementele periferice sunt puse în discuţie, subiecţii recunosc reprezentarea socială, pentru că elementele periferice sunt flexibile, negociabile, lipsa lor sau înlocuirea nu pun în pericol sensul reprezentării studiate.

Reluăm algoritmul descris şi pentru situaţia C, prin care se pune în discuţie sistemul central al reprezentării sociale a familiei la adolescenţi. Menţionăm că în această situaţie scala de punctaj se inversează, varianta dezirabilă este considerată expresia „în foarte mică măsură”, variantă ce va primi 5 puncte şi „în foarte mare măsură” va fi punctată cu 1.

În acest caz, în primă fază, vom emite următoarele ipoteze statistice:

H0 = Scorurile se vor înscrie în intervalul circumscris sub scorul mediu.

Subiecţii nu vor ţine cont de informaţiile ce „atacă” elementele centrale ale reprezentării şi vor considera descrierea ca fiind una adecvată, recunoscând, astfel, reprezentarea socială a familiei.

H1 = Scorurile se vor înscrie în intervalul circumscris peste medie.

Subiecţii vor ţine cont de informaţiile ce „atacă” elementele centrale ale reprezentării şi nu vor considera descrierea ca fiind una adecvată, nerecunoscând, astfel, reprezentarea socială a familiei.

Pasul următor stabilim tabelul de contingenţă pentru a împărţi eşantionul în cele două variabile, X şi Y, ce subdivid valorile observate ale frecvenţelor, în funcţie de poziţia acestora faţă de media eşantionului. Tabelul poate fi urmărit mai jos:

Scala de răspuns	Valori > 25	Valori < 25	Total pe linii
1	0	0	0
2	0	0	0
3	6	0	6
4	0	28	28
5	0	80	80
Total pe coloană	6	108	T. general 228

Tabelul 20. Tabelul de contingenţă al valorilor frecvenţelor observate, pentru situaţia C, unde : 1, 2..5 = variantele de răspuns.

În cele ce urmează întocmim tabelul de contingenţă pentru calcularea valorilor aşteptate după relaţia amintită anterior:

Frecvenţe aşteptate	X	Y
1	0	0
2	0	0
3	2,84	0
4	0	13,26
5	0	37,89
Total	2,84	51,15

Tabelul 21. Tabelul de contingenţă al frecvenţelor aşteptate, pentru situaţia C, rezultate în urma estimării lor.

Etapa a patra : calculul statistici χ 2 după formula specifică.

*χ 2* X		*χ 2* Y
χ 2 x1	0	χ 2 y1	0
χ 2 x 2	0	χ 2 y2	0
χ 2 x 3	3,51	χ 2 y3	0
χ 2 x4	0	χ 2 y 4	4,24
χ 2 x5	0	χ 2 y5	34,66
*Total pentru χ 2 x* calculat**	3,51	*Total pentru χ 2 y* calculat**	38,90

Tabelul 22. Tabelul de contingenţă pentru χ 2 calculat, pentru situaţia C

Etapa a cincea : stabilirea gradului de libertate. Urmând logica descrisă la situaţia experimentală B, gdl. : = 5 grade de libertate şi α de 5%.

Se constată la gradul de libertate 5 şi α de 5%, că tabelul arată un χ 2 critic de 11,07. Deoarece χ 2 calculat depăşeşte cu mult valoarea lui χ 2 critic 42,41 > 11,07, se respinge ipoteza nulă şi se admite ipoteza alternativă conform căreia subiecţii au fost influenţaţi de informaţiile primite prin ultima frază, considerând descrierea ca nefiind una adecvată pentru familie, nerecunoscând astfel reprezentarea socială a familiei.

Sintetizând informaţiile de mai sus, putem afirma că ipotezele noastre 1 A şi B se testează: reprezentarea socială a familiei la adolescenţi este formată din termenii „dragoste” şi „înţelegere”, iar atunci când aceştia sunt „atacaţi”, în sensul negării importanţei pe care o au în menţinerea semnificaţiei reprezentării sociale, reprezentarea nu mai este recunoscută.

Se testează astfel şi ipoteza nucleului central conform căreia elementele centrale sunt cele care dau sens reprezentării, o menţin activă şi dictează astfel, discret, subiectului să adopte grile de comportament specifice ei. Se demonstrează prin prezentul demers că una din cele mai importante caracteristici ale sistemului central este rezistenţa la schimbare şi rigiditatea, care derivă din stabilitatea elementelor şi are ca principal efect rezistenţa la schimbare. Atunci când ele se schimbă, efectele se pot înregistra doar în două direcţii: fie se modifică reprezentarea, fie se stinge, ambele tipuri de efecte se reflectă în plan comportamental şi atitudinal.

Capitolul 4

Concluziile, limitele şi direcţii viitoare pentru prezentul demers:

4. 1 Concluzii:

Concluziile pe care noi le considerăm cele mai relevante în acord cu obiectivele şi ipotezele formulate şi pe care le putem desprinde sintetizând atât experienţa teoretică cât şi pe cea practică, dobândită pe întregul parcurs al activităţii de investigare şi de elaborare a acestei lucrări, dar şi în urma studierii reprezentării sociale a familiei la adolescenţi, sunt următoarele:

1. În urma colectării şi interpretări datelor s-a observat că reprezentarea socială a familiei la adolescenţi are o structură organizată pe mai multe nivele şi este formată dintr-un corpus de 10 elemente ce interacţionează, relaţionează şi îşi schimbă poziţia între ele în funcţie de diferitele situaţii.

Primul nivel observat, aşa cum era şi de aşteptat, este cel al sistemului periferic, format din doi termeni „supraactivaţi”: „ceartă (probleme)” şi „finanţe”.

Al doilea nivel este unul intermediar în care elementele în număr de aproximativ 10 termeni, cum ar fi cuvintele „casă, sinceritate, membrii familiei (rude de gradul I şi II)”, au un statut ambiguu.

Al treilea nivel observat, este nucleul central al reprezentării format dintr-un „nucleu dur” sau „elemente prioritare”, cum sunt ele întâlnite în literatura de specialitate, care pentru reprezentarea socială a familiei la adolescenţi sunt definite prin termenii: „dragoste” şi „înţelegere”.

2. Sistemul central al reprezentării studiate este şi el, orientat spre două direcţii mari: una dintre aceste direcţii este dată de dimensiunea „siguranţă emoţională de bază”, dimensiune ce se formează în jurul termenului prioritar „înţelegere” şi are în componenţă

următorii termenii auxiliari: „bucurie”, „armonie”, „siguranţă” şi „linişte”. A doua direcţie este dată de dimensiunea „relaţii afective”, dimensiune ce se formează în jurul termenului prioritar „dragoste” şi este formată din următorii termeni auxiliari: „iubire” şi „căldură sufletească”.

3. În ceea ce priveşte importanţa şi rolul pe care îl joacă elementele sistemului central şi cel periferic în acordarea sensului şi semnificaţiei reprezentării, precum şi în generarea unor anumite tipuri de răspunsuri comportamentale, s-a observat din interpretarea datelor, faptul că:

a. Punerea în discuţie a elementelor periferice nu antrenează, sau nu duce la nerecunoaşterea reprezentării. S-a constatat că dimpotrivă, toţi subiecţii chestionaţi au recunoscut reprezentarea socială descrisă. Aceste date, demonstrează că sistemul periferic este format din acele elemente, care sunt flexibile, maleabile, că formează partea vie a reprezentării, permiţând acesteia ancorarea în realitatea de moment, mediind între situaţia concretă şi nucleul central.

b. Punerea în discuţie a elementelor centrale, antrenează nerecunoaşterea reprezentării. Cea mai mare parte a subiecţilor chestionaţi (92%) nu au considerat descrierea ca fiind una adecvată pentru reprezentarea studiată. Testându-se astfel ipotezele emise la începutul demersului. Acest fapt demonstrează că rolul elementelor centrale este acela de a genera semnificaţia pentru elementele periferice, putând afirma că există un impact valoric, evaluativ al temelor centrale. Acest nucleu central este organizator, unificator pentru întreg ansamblul reprezentării şi este format din componentele cele mai stabile ale reprezentării, fiind şi cel mai rezistent la schimbare, ca dovadă atunci când acest nucleu este supus schimbării efectele se pot înregistra doar în două direcţii: fie se modifică reprezentarea, fie se stinge, ambele tipuri de efecte se reflectă în plan comportamental şi atitudinal.

4.2 Limitele studiului:

Una din principalele limite ale acestui demers este acela că, atât pentru atingerea primului obiectiv: identificarea reprezentării sociale a familiei la adolescenţi, cât şi pentru al doilea obiectiv: verificarea centralităţii reprezentări sociale a familiei la adolescenţi, s-a folosit un eşantion prea mic de subiecţi pentru a se putea extrapola rezultatele, datele

studiului având relevanţă doar pentru eşantionul studiat şi astfel demersul are mai degrabă un statut de studiu pilot, preliminar.

O a doua limită se naşte desigur, din însăşi limitele metodlor folosite atât pentru reperarea nucleului central, cât şi în verificarea experimentală a centralităţii şi anume limitele asociaţiei libere, tehnică care nu suportă control din partea experimentatorului. Acesta nu poate verifica în nici un fel dacă subiecţii au răspuns sincer cu părerea lor sau au adoptat nişte patternuri social acceptate.

4.3 Direcţii viitoare:

Această lucrare ar fi incompletă fără o discuţie referitoare la direcţiile viitoare ce pot fi abordate. În această ordine de idei putem aminti:

În primul rând studierea reprezentării sociale la adolescenţi pe un eşantion mai mare, pentru a putea verifica relevanţa datelor obţinute prin prezentul demers, asupra unei populaţii.
Ar fi interesant de urmărit şi de surprins dinamica acestei reprezentări, pe intervalele de vârstă cuprinse între debutul adolescenţei, poate chiar pubertate -12 ani şi sfârşitul acesteia 18-20 de ani
O altă direcţie ce se poate deschide, este aceea de a studia dinamica reprezentării sociale a familiei chiar pe subiecţii acestui eşantion, spre finalul adolescenţei, în jurul majoratului pentru a vedea dacă se schimbă reprezentarea sau nu şi dacă se schimbă în ce direcţie.
Şi nu în ultimul rând, s-ar putea studia această reprezentare socială la alte categorie de vârstă, sau categorii socio-profesionale diferite, pentru a observa dacă intervin schimbări în structura şi dinamica acesteia.

În ciuda potenţialelor neajunsuri ale prezentului demers, considerăm ca studiul şi-a atins obiectivele, s-a reperat reprezentarea socială a familiei la adolescenţi şi s-a verificat structura acesteia din perspectiva centralităţii (a teoriei nucleului central).

Bibliografie:

Abric, J. – C. (1984), „L’artisan et l’artisanat: analyse du contenu et de la structure d’une représentation sociale”, în Bulletin de psychologie, 37, pp. 861-875.

Abric, J. – C. (1984), „L’etude expérimental des représentation sociales, în D. Jodelet (ed.) Les représentation sociales, PUF, Paris, pp. 205-223.

Abric, J. – C. (1993), „Central system, peripheral systéme: Their functions and roles in the dynamics of Socials Reprezentations”, în Paperes on Social Reprezentation, 2 (2), pp 75-78.

Abric, J. – C. (1994b), ”L’organisation intern du représentations sociales: système central et système périphérique”, în C. Guemeli (ed.), Structures et transformations des représentations sociales, Delachaux et Niestle, Laussane, pp. 73-84.

Abric, J. – C. (1997), „Reprezentările sociale: aspecte teoretice” în A. Neculau (ed.), Psihologia câmpului social: reprezentările sociale, Editura Polirom, Iaşi, pp. 102-127.

Abric, J. – C. şi Tafani, E. (1998), „Natura şi funcţionarea nucleului central al unei reprezentări sociale: reprezentarea întreprinderii”, în Psihologia Socială, 1, pp, 9-15.

Clémence, A., Doise, W. şi Lorenzi-Cioldi, F. (2001), „Luări de poziţie şi principii organizatoare ale reprezentărilor sociale”, în M. Curelaru (ed.), Reprezentările sociale. Teorie şi metode, Editura Eorta, Iaşi, pp. 229-256.

Clocotici, V, Stan, A.(2000), „Statistică aplicată în Psihologie”, Editura Polirom, Iaşi.

Curelaru, M. (2001), „Precizări conceptuale în teoria reprezentărilor sociale”, în M. Curelaru (ed.) Reprezentările sociale. Teorie şi metode, Editura Eorta, Iaşi, pp.

11-50.

Curelaru, M. (2001) (ed.), Reprezentările sociale. Teorie şi metode, Editura Eorta, Iaşi.

Curelaru, M. (2006), „Reprezentările sociale”, Ed. a II a revizuită, Editura Polorom, Iaşi.

De Rosa, A.S,(1988), „Sur l’usage des associations libres dans l’etude des répresentations sociales de la maladie mentale” în Connexions, 51, pp. 26-49.

De Rosa, A.S,(1997), „Comparaţie critică între reprezentările sociale şi cogniţia socială” în A. Neculau (ed.), Psihologia câmpului social: reprezentările sociale, Editura Polirom, Iaşi, pp. 205-218.

De Rosa, A. S şi D’Ambrosio, M. (2003), „Difuzarea teoriei reprezentărilor sociale prin intermediul instituţional al comunicării ştiinţifice”, în Psihologie Socială, 12, pp 7-13.

Deschamps, J.-C şi Guimelli, C, (2003), „Reprezentări sociale ale ţiganilor în Franţa”, în L.M. Iacob şi D. Sălăvăstru (ed.), Psihologia socială şi Noua Europă. In honorem Adrian Neculau, , Editura Polirom, Iaşi, pp. 118-138.

Doise, W. (1997), „ Reprezentările sociale: definiţia unui concept”, în A. Neculau, (ed.), Psihologia câmpului social: reprezentările sociale” , Editura Polirom, Iaşi, pp. 76-84.

Doise, W. (2001), „Reprezentările sociale: o marcă de calitate”, în M. Curelaru (ed.) Reprezentările sociale. Teorie şi metode, Editura Eorta, Iaşi, pp. 89-107.

Doise, W. şi Palomari, A (1996), „Caracteristici ale reprezentărilor sociale”, în A. Neculau, (ed.), Psihologie socială. Aspecte contemporane, Editura Polirom, Iaşi, pp. 23-33.

Farr, R. M. (2001), „Reprezentările sociale: teorie şi critici”, în M. Curelaru (ed.) Reprezentările sociale. Teorie şi metode, Editura Eorta, Iaşi, pp. 329-340.

Flament, C. (1997), Structura, dinamica şi transformarea reprezentărilor sociale”, în A. Neculau (ed.), Psihologia câmpului social: reprezentările sociale, Editura Polirom, Iaşi, pp. 128-144.

Gaiţă, C. (2004 I), „ Cum se construiesc reprezentările sociale”, în Psihosociologia & şi mass-media, Academia Naţională de Informaţii, Bucureşti, 1.

Gaiţă, C. (2004 II), „ Cum se construiesc reprezentările sociale”, în Psihosociologia & şi mass-media, Academia Naţională de Informaţii, Bucureşti, 2.

Gaiţă, C. (2004 III), „ Cum se construiesc reprezentările sociale”, în Psihosociologia & şi mass-media, Academia Naţională de Informaţii, Bucureşti, 3.

Jodeled, D. (1989a), „Les représentation sociales, PUF, Paris.

Jodeled, D. (1997), „Reprezentările sociale un domeniu în expansiune”, în A. Neculau (ed.), Psihologia câmpului social: reprezentările sociale, Editura Polirom, Iaşi, pp. 85-106.

Marková, I. (2004), Dialogistica şi reprezentările sociale”, , Editura Polirom, Iaşi.

Moliner, P. (1988), Validation expérimental de l’hipotèse du noyau central des représentations sociales”, în Bulletin de psychologie, 41, pp.759-762.

Moliner, P. (2001a), „Cele două dimensiuni ale reprezentărilor sociale”, în M. Curelaru (ed.) Reprezentările sociale. Teorie şi metode, Editura Eorta, Iaşi, pp. 351-366.

Moliner, P. (2001b), „ISA: introducera prin scenarul ambiguu. O metodă în studiul reprezentărilor sociale” M. Curelaru (ed.) Reprezentările sociale. Teorie şi metode, Editura Eorta, Iaşi, pp. 279-298.

Moliner, P. (2001c), „validarea experimentală a ipotezei nucleului central al reprezentărilor sociale” M. Curelaru (ed.) Reprezentările sociale. Teorie şi metode, Editura Eorta, Iaşi, pp. 341-350.

Moliner, P, Martos, A. (2005), „La fonction generatrice du sens du noyau des représentations sociales: une remise en cause?” în Paperes on Social Reprezentation, online journal, 14, pp. 3.1-3.12.

Moscovici, S. (1961-1976), La psychanalysse, son image et son publique, PUF, Paris.

Moscovici, S. (1990), „The origin of social representations: A response to Michael
în New Ideas in Psychology, Volume 8, Issue 3, pp: 383-388.

Moscovici, S. (1994), Psihologia Socială sau maşina de fabricat zei, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, pp. 29-68.

Moscovici, S. (1994), „Era reprezentărilor sociale, în M. Curelaru (ed.) Reprezentările sociale. Teorie şi metode, Editura Eorta, Iaşi, pp. 53-87.

Neculau, A. (1997) (ed.), Psihologia câmpului social: reprezentările sociale, Editura Polirom, Iaşi.

Sumedrea, A. G. (2006), „Inferenţă statistică şi aplicaţii în psihologie”, Editura Universităţii Lucian Blaga, Sibiu.

http://www.eric.ed.gov – Jurnalul European de Psihologie Socială Experimentală.

http://www.sciencedirect.com – Britsh Journal of experimental Social Psihologie.

http://www3.interscience.wiley.com – European Journal of Social Representation.

http://www.psr.jku.at/frameset.html – Jurnalului Paperes on Social Reprezentation.

Anexa 1:

Chestionarul folosit pentru reperarea elementelor nucleului central, cu ajutorul asociaţiei libere şi tehnicii prototipic categorială:

Confidenţial

CHESTIONAR

Prezentul demers urmăreşte identificarea unor aspecte cu privire la importanţa percepţiei sociale asupra „familiei” în societatea modernă. Nu există răspunsuri bune sau greşite. Interesul nostru este de a vedea care este poziţia dv. privind problema pusă în discuţie. Prin completarea acestui formular vă exprimaţi acordul pentru prelucrarea statistică globală a informaţiilor obţinute. Datele colectate în urma acestui demers ştiinţific au caracter confidenţial, nu vor fi folosite pentru identificarea dv. şi nu vor fi furnizate persoanelor neautorizate.

Vă mulţumim!

Când rosteşti cuvântul „familie” – care sunt primele cinci cuvinte sau expresii care îţi trec prin minte?

1. Familie: …………………………………………………………………………………………………..

2. Familie: …………………………………………………………………………………………………….

3. Familie: …………………………………………………………………………………………………….

4. Familie: ……………………………………………………………………………………………………

5. Familie: ……………………………………………………………………………………………………

B. Gândiţi-vă în continuare la „familie”, aşezaţi expresiile de mai sus în ordinea importanţei de la cel mai important la cel mai puţin important. Este suficient să treceţi în spaţiul punctat numărul enunţului de la sarcina de mai sus.

Importanţă foarte mare………………………………………………………………………………..

Importanţă mare…………………………………………………………………………………………

Importanţă medie (moderata)………………………………………………………………………

Importanţă scăzută…………………………………………………………………………………….

Importanţă foarte scăzută……………………………………………………………………………

Mulţumim!

Anexa 2:

Foaia de instructaj şi tabelul pentru centralizarea datelor, pentru tehnica trierilor succesive

Confidenţial

Clasa a X a B

Aveţi în faţa o serie de 32 de fişe ce conţin temeni caracteristici pentru descrierea cuvăntului „FAMILIE”.

Vă rugăm să impărţiţi fişele în jumătate, 16 cuvinte pe care le consideraţi cele mai caracterisitce pentru a descrie familia şi 16 care consideraţi ca nu se portivesc pentru a descrie familia.

Termenii ce descriu cel mai bine cuvântul „ familie”	Termenii ce descriu mai puţin cuvântul „ familie”	Genul

Din pachetul care conţin cei 16 termeni, pe care îi consideraţi cei mai potriviţi pentru a descrie cuvântul familie, va rugăm să repetaţi operaţiunea şi sa împărţiţi fişele în jumătate, 8 termeni ce descriu familia şi 8 care nu se potrivesc pentru a descrie familia.

Vă ruăm se repataţi activitatea de sortare până ajungeţi la două cuvinte pe care le consideraţi cele mai potrivite pentru a descrie familia şi două mai puţin potrivite pentru a descrie familia.

Cuvintele obţinute vă rugam să le treceţi în tabelul următor şi să completaţi şi rubrica „genul”. Aveţi 15 minute pentru a duce activitatea la sfărşit.

Succes.

Anexa 3:

Foaia de răspuns pentru situaţiile experimentale:

Confidenţial

CHESTIONAR

Succes!

Vă rugăm să citiţi informaţiile de mai jos şi să marcaţi cu un singur X, căsuţa care descrie cel mai bine părerea dumneavoastră faţă de problema semnalată.

Text A:

Andrei şi Maria sunt căsătoriţi şi au doi copii, un băiat şi o fată. La ei acasă atmosfera este aparent plăcută. Ai spune că sunt uniţi, se sprijină şi se ajută unii pe alţii ori de câte ori e nevoie. Se pare că nu pierd nici o ocazie de a-şi petrece timpul împreună, organizând numeroase ieşiri şi excursii cu alte rude apropiate sau cu prietenii. Văzându-i împreună ne putem gândii că sunt fericiţi.

Consideraţi că textul prezentat reprezintă o descriere adegvată a familiei?

1) În foarte mare măsură ⁮

2) În mare măsură ⁮

3) Oarecum ⁮

4) În mică măsură ⁮

5) În foarte mică măsură ⁮

Text B:

Ţinând cont de inofrmaţiile prezentate în ultima frază, consideraţi că textul reprezintă o descriere adegvtă a familiei?

1) În foarte mare măsură ⁮

2) În mare măsură ⁮

3) Oarecum ⁮

4) În mică măsură ⁮

5) În foarte mică măsură ⁮

Text C

Ţinând cont de inofrmaţiile prezentate în ultima frază, consideraţi că textul reprezintă o descriere adgvată a familiei?

1) În foarte mare măsură ⁮

2) În mare măsură ⁮

3) Oarecum ⁮

4) În mică măsură ⁮

5) În foarte mică măsură ⁮

Mulţumim!

Reprezentarea socială a familiei la adolescenţi. Studiu de caz- Psiholog-Maria (Faraon) Rasvan

Publicat de

rasvanremus

Lasă un comentariu Anulează răspunsul

Partajează asta:

Similare

Publicat de

rasvanremus

Lasă un comentariu Anulează răspunsul